Atelier de actorie, din 22 octombrie

de Cinemagia în 16 Oct 2018
„Exerciţiile şi situaţiile pe care le vei experimenta la atelierul de actorie îţi dau posibilitatea să îţi lucrezi inteligenţa emoţională şi inteligenţa corporală”, spun organizatorii

Din 22 octombrie, la Fundația Calea Victoriei, Karina Nagy începe Atelierul de actorie. Cele cinci întâlniri de curs au loc seara, de la 19.00, într-o casă elegantă din centrul Bucureștiului, aproape de Romană și Universitate.

„Exerciţiile şi situaţiile pe care le vei experimenta la atelierul de actorie îţi dau posibilitatea să îţi lucrezi inteligenţa emoţională şi inteligenţa corporală, ca să te faci întotdeauna înţeles mai clar de prieteni, colegi, familie”, spun organizatorii, într-un comunicat remis Cinemagia.

La acest atelier se va lucre pe text individual, pe care cursanții îl vor prezenta la ultima şedinţă, într-un mic spectacol, în faţa prietenilor şi a celorlalţi participanţi la curs. „Ai ocazia să privești viaţa din perspective noi şi provocatoare, în timp ce te afli sub protecţia convenţiei teatrale, a jocului de rol şi a tipologiei de personaj. Vei deveni mai sigur pe tine, vei învăța să abordezi mai relaxat și creative situațiile neprevăzute și, bineînțeles, să comunici mai ușor”, promit organizatorii.

Temele celor cinci întâlniri ale atelierului de actorie:

1. Cunoaşte-te pe tine însuţi: joc de rol. Situaţii controversate. Primul pas spre înţelegerea subtilităţilor unui personaj şi a relaţiilor scenice. Ascultarea de sine.
2. Relaţia dintre personaje şi conflictele interioare. Cum se construiesc şi cum se sabotează. Cum ieşim onorabil din situaţii complicate. Antrenarea flexibilităţii.
3. Variante de rezolvare a conflictelor interioare şi interrelaţionale. Greutatea lui Nu şi greutatea lui Da. Exerciţiu practic de asumare.
4. Bucuria de viaţă şi comunicarea echilibrată cu partenerul. Antrenarea disponibilităţii de a ne simţi „noi”. Calea de la firescul cotidian la trăirea cathartică.
5. Să înceapă spectacolul! Cursanţii-actori sunt invitaţi să-şi susţină rolul în faţa publicului (fiecare participant poate invita doi sau trei prieteni).

Adresa fundației unde va avea loc atelierul este str. C. A. Rosetti 47, et. 1

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 16 octombrie 2018 15:39
Iata ca atelierele de actorie au prins radacini si in tara noastra si apreciem efortul si munca celor care le organizeaza, cat si al indrumatorilor profesionisti.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells