Assassin’s Creed trebuia să aibă un final mai deprimant

de Cristina Grigore în 17 Mar 2017
Iată cum trebuia să arate scena de la sfârşitul peliculei şi explicaţiile realizatorilor

Ecranizarea seriei de jocuri video Assassin’s Creed este pe cale să îşi încheie proiecţiile în cinematografele noastre (filmul a fost lansat pe 6 ianuarie), astfel încât o discuţie despre finalul acestuia este atractivă pentru fanii titlului şi cei ai filmelor de acţiune (în care SF-ul se împleteşte cu redarea unei perioade istorice) care au vizionat pelicula.

Sumbru şi „prețios”, filmul lui Justin Kurzel nu a reuşit să se facă memorabil – în ciuda unor cascadorii spectaculoase şi a efectelor speciale – iar finalul pregătit iniţial de realizatori foarte probabil că nu le-ar fi schimbat părerea.

Secvenţa ce încheia iniţial aventurile lui Cal Lynch nu a fost agreat de grupul de test al filmului, care şi-a dorit ca protagonistul (interpretat de Michael Fassbender) să-şi încheie aventura având alături alţi câţiva membri ai Clanului Asasinilor.  Cei de la Collider.com au publicat un clip video în care vedem cum a fost gândit finalul adaptării şi de ce a fost schimbat – explicaţiile aparţin regizorului şi editorului Christopher Tellefsen.

Assassin’s Creed a avut un debut slab pe teritoriul Americii de Nord (10,2 milioane de dolari). Încasările internaţionale au ajuns la 239,4 milioane la un buget de peste 125 milioane de dolari. 

Exploreaza subiecte similare:

Assassin's Creed, Michael Fassbender, Christopher Tellefsen

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
fraa pe 17 martie 2017 20:29
A fost tot filmul deprimant...de prost
Slightly pe 20 martie 2017 10:16
Adevarat zici . O porcarie de film ! Si in plus in jos este Ezio !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells