Asasinii viitorului, în noua producţie a lui Alex Proyas

de Cristina Grigore în 27 Mai 2011
Asasinii viitorului, în noua producţie a lui Alex Proyas

Alex Proyas are mai multe proiecte în lucru - printre care adaptarea poemului epic al lui John Milton, Paradise Lost şi Dracula: Year Zero - însă a fost atras şi de ideea peliculei Future Perfect, pe care s-a anjagat să o finanţeze, anunţă 24 Frames.

Numele său este sinonim cu thrillerele de acţiune impresionante din punct de vedere vizual, în care se foloseşte mult de mituri şi simboluri (The Crow, Dark City, Knowing), iar noul film avut acum în vizor ar putea face parte din aceeaşi categorie.

O foarte sumară descriere a scenariului a fost dată publicităţii, din care aflăm că protagoniştii sunt doi asasini creaţi prin tehnici eugenetice (pseudo-ştiinţă al cărei scop este obţinerea unei rase de oameni superiori, mai sănătoşi şi mai inteligenţi, printr-o varietate de procedee de selecţie şi modificare genetică). Ineditul situaţiei vine de la vârsta acestora; unul este un bărbat în vârstă, celălalt este o tânără femeie.

Pe urmele lor se află un misterios şi persistent urmăritor, acesta fiind probabil trimis, dacă scenariul va urma tiparul supranaturalelor proiecte umane scăpate de sub control, chiar de agenţia care a susţinut financiar "crearea" celor doi.

Regizorul lui Future Perfect va fi Shane Abbess (Gabriel) iar la scenariu au lucrat Brian McGreevy şi Lee Shipman (reboot-ul lui Zorro, Zorro Reborn). O dată de începere a filmărilor urmează să fie anunţată.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 27 mai 2011 09:35
Am vazut toate filmele lui Alex Proyas si nu m-au dezamagit deloc.Abia astept sa vad o noua realizare.
darayawaus pe 27 mai 2011 13:49
Are dreptate xerxes (scuze, xerses). Proyas a regizat multe filme bune. Eu unul astept cam de multisor Paradise Lost. Sper sa nu ma dezamageasca, pentru ca mi-a placut enorm capodopera lui Milton.
alex_il_fenomeno pe 30 mai 2011 18:59
de abia astept sa vad acest film ! ma mir ca nu s-a vorbit foarte mult despre el pana acum !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells