Aronofsky regizează pentru HBO episodul pilot din Hobgoblin

de Cristina Grigore în 17 Iun 2011
Aronofsky regizează pentru HBO episodul pilot din Hobgoblin

După ce şi-a luat adio de la The Wolverine, scrie Heat Vision, Darren Aronofsky acceptă o colaborare cu HBO pentru regia lui Hobgoblin, un serial ai cărui autori sunt soţii Michael Chabon şi Ayelet Waldman.

Chabon, considerat de critici "unul dintre cei mai renumiţi scriitori ai generaţiei sale", este câştigătorul unui premiu Pulitzer pentru romanul său din 2000, The Amazing Adventures of Kavalier & Clay.

Acțiunea din Hobgoblin este plasată în timpul celui de-al doilea război mondial şi se anunţă o producţie extrem de incitantă, ce aduce în prim plan aventurile unor escroci şi ale unor magicieni, care se aliază şi-şi folosesc talentele pentru a-l răsturna pe Hitler.

Este cu siguranţă, un proiect interesant pentru regizorul lui Black Swan şi al lui Requiem for a Dream, la prima sa incursiune pe tărâmul producţiilor de televiziune. HBO şi Aronofsky nu sunt însă la primul proiect; regizorul a mai fost solicitat, în urmă cu câţiva ani, să dezvolte un serial TV horror, care nu a mai fost însă realizat. Nu s-a mai menţionat nimic legat de proiectul de proporţii anunţat recent de cineast, Noah, care, în aceste condiţii, ar putea fi amânat.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 17 iunie 2011 10:50
Escroci si magicieni vs Hitler???? mie nu mi se pare deloc interesant....
Gebeleizis pe 17 iunie 2011 12:53
Arronofsky este un regizor foarte bun, dar este evreu si devine logic ca nu poate face un film impartial despre Hitler.
ren22 pe 17 iunie 2011 13:58
Imi place Arronofsky,e foarte bun regizor.Black Swan m-a marcat.A stiut cum sa atinga inima si sufletul privitorilor.Cat despre acest film nu mi se pare interesant.Sa fim seriosi,magicieni impotriva lui Hitler?Asa cum a spus si Gebelezis,desi imi place Arronofsky,e evreu.
xerses pe 18 iunie 2011 14:35
Sa vedem cum resusete sa ne impresioneze si de data aceasta.
alex_il_fenomeno pe 20 iunie 2011 08:43
chiar ma intreb ce va realiza din aceasta tentativa !
so1uffle2 pe 29 iunie 2011 17:44
100 % reusita !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells