Arnold Schwarzenegger își confirmă apariția în Terminator: Genesis

de Cristina Grigore în 4 Mar 2014
A fost anunțată și data de început a filmărilor dar și unele detalii legate de scenariu

Arnold Schwarzenneger a oferit noi informații legate de Terminator: Genesis. Într-un interviu recent acordat celor de la TheArnoldFans.com, starul și-a confirmat revenirea în franciză, a comentat scenariul și a oferit indicii legate de începerea filmărilor.

,,Abia aștept începerea producției pentru că, după cum știți, ultima dată când s-a făcut un film Terminator, eu eram guvernator, așa că nu am putut apărea în film. Acum am revenit și sunt cu toții foarte bucuroși să mă aibă în distribuție. Scenariul este grozav așa că abia aștept să fac filmul asta”, a spus Arnold.

Starul a mai menționat că filmările vor începe la sfârșitul lui aprilie și vor dura în jur de patru luni și jumătate. Locațiile de filmare vor fi: New Orleans, San Francisco și Los Angeles.

Cei de la Moviefone.com au ajuns și mai aproape de echipa de producție a filmului și au aflat că povestea lui Terminator: Genesis va avea un început similar cu al filmului original (Terminatorul sosește din viitor și începe execuțiile în căutarea țintei corecte) și va trece apoi la evenimentele din sequel, incluzând și scena în care T-1000 (jucat de Robert Patrick în Terminator 2: Judgement Day), dându-se drept polițist, face o vizită familiei lui John Connor.

Din distribuția lui Terminator: Genesis vor face parte Jason Clarke, Emilia Clarke și Jai Courtney. În regia lui Alan Taylor (Thor: The Dark World), filmul este programat să apară în cinematografe pe 1 iulie 2015.

Exploreaza subiecte similare:

Arnold Schwarzenegger, Terminator: Genesis, Robert Patrick, Terminator 2: Judgment Day, Jason Clarke, Emilia Clarke, Jai Courtney, Alan Taylor, Thor: The Dark World, actor

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 4 martie 2014 10:55
grozav......regizorul e bun.....a facut treba buna cu thor......sper sa reuseasca sa faca si din terminator un film bun....depinde foarte mult scenariul...
spartacus pe 4 martie 2014 13:46
Perfect. Un film TERMINATOR fara Arnold nu are niciun farmec...
unkn0wn pe 5 martie 2014 10:19
Ciorba reincalzita nu mai este buna, trebuiau sa faca un film cu un subiect cu totul nou.
alex_il_fenomeno pe 21 martie 2014 17:58
Cred ca la fel ca in "Terminator Salvation"...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells