Armand Assante, vânător de fantome și vampiri, într-un film românesc independent

de Cinemagia în 20 Iul 2016
Regizat de Dragos Buliga și bazat pe un scenariu original semnat de Octav Gheorghe, The Wanderers se filmează acum la București

Săptămâna aceasta au loc la București filmările pentru producția The Wanderers, un thriller supranatural cu Armand Assante, Lior Ashkenazi, Raluca Aprodu, Răzvan Vasilescu și actorii coreeni Bae Junghwa și Sun Hojae în rolurile principale, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Regizat de Dragos Buliga și bazat pe un scenariu original semnat de Octav Gheorghe, The Wanderers este povestea unui american, Louis (Armand Assante), cel mai faimos vânător de fantome și vampiri din lume care, împreună cu un jurnalist israelian, Robert (Lior Ashkenazi), ajunge într-un sat din Transilvania pe urmele unei misterioase povești sângeroase petrecute în castelul Zalesky. Ghid le este o româncă frumoasă care aspiră la meseria de jurnalist (Raluca Aprodu) și care are în grijă și o echipă de coreeni în căutarea unui subiect senzațional pentru un reality show.

În Transilvania, vânătorul de vampiri ajunge să înfrunte una dintre cele mai mari provocări ale vieții sale, în confruntarea cu un trecut care îi este familiar.

Distribuția mai include actori români (Oana Marcu, Alexandra Apetrei, Pali Vecsei, George Remeș, Bogdan Nechifor, Claudiu Bleonț), dar și pe Branko Duric, un celebru actor și muzician bosniac, în rolul lui Igor.

Cu un buget semnificativ, The Wanderers este un proiect românesc independent realizat de către o echipa internatională de producători și investitori a cărei producție a fost asigurată de companiile Frame Film (Las Fierbinți, Atletico Textila) și THAT’S THE FILM, se vede în comunicat.

Filmările au avut loc în Sighisoara, Dofteana (jud Bacău) și București. Filmul reunește o echipă de profesioniști în domeniu, imaginea fiind semnată de Șerban Ionescu, make-up Effects Designer Erik Gosselin (X-Men: Apocalypse 2016, Crimson Peak 2015), special make-up Edwina Voda, efectele speciale vizuale sunt asigurate de către Felician Lepadatu (Zero Theorem), scenografia de Sorin Boncea, iar costumele au fost realizate de către Luminița Lungu.

Foto Bogdan Comănescu

Exploreaza subiecte similare:

Armand Assante, The Wanderers, Lior Ashkenazi, Raluca Aprodu, Răzvan Vasilescu, Octav Gheorghe, Oana Marcu, Alexandra Apetrei, Pali Vecsei, George Remeş, Bogdan Nechifor, Claudiu Bleonţ, X-Men: Apocalypse, Crimson Peak, Edwina Voda, Şerban Ionescu

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 20 iulie 2016 21:48
Sa fie intr-un ceas bun!
alex_il_fenomeno pe 27 iulie 2021 14:48
Nu am urmarit totul pana la capat, sunt curios ce a iesit din aceasta tentativa

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells