Armand Assante, întâlnire excepţională cu iubitorii de film bucureşteni

de Cinemagia în 25 Apr 2018
În „The Wanderers”, Armand Assante este Louis, un fost vânător de spirite faimos

Celebrul actor american Armand Assante a fost prezent, alături de echipa filmului „The Wanderers - Vânătorul de spirite” la megaplexul Cinema City din AFI Cotroceni din București, la premiera specială pentru public a producţiei româneşti.

Filmele au fost create pentru cinema, oferind un catharsis pentru publicul care împărtăşeşte această experienţă de vizionare. Iar «The Wanderers» este un film foarte puternic, perfect pentru a fi văzut pe marele ecran, realizatorii săi păstrând un echilibru între comedie şi dramă, între comedie şi horror. Iar întreaga echipă a filmului este una fantastică – sper să lucrez cu ei şi în viitor”, a declarat Armand Assante.

La evenimentul inedit, dedicat cinefililor bucureşteni, au luat parte, alături de Armand Assante, actorii Lior Ashkenazi şi Sun Ho Jae, regizorul Dragoş Buliga, scenaristul Octav Gheorghe, producătorul Andrei Boncea, o parte din distribuţia românească a filmului: Oana Marcu, Alexandra Apetrei, Bogdan Nechifor, Cătălin Căţoiu, precum şi persoane publice, printre care Irina Margareta Nistor, Gabriel Cotabiţă, Gheorghe Ifrim, Leonid Doni, Marius Chivu, George Burcea, Ilie Dumitrescu Jr., Camelia Bălţoi, Oana Zamfir, Ruby, Andrei Leonte şi Marian Vasilescu.

În „The Wanderers”, Armand Assante este Louis, un fost vânător de spirite faimos, care –împreună cu un jurnalist – ajunge într-un sat din Transilvania pe urmele unei misterioase poveşti sângeroase petrecută în castelul Zalesky.

Actorul newyorkez cu origini irlandeze şi italiene provine dintr-o familie de artişti – mama sa era profesoară de muzică şi poetă, iar tatăl său era pictor. Celebru în toată lumea pentru rolurile de mafiot din filmele americane, Assante a jucat în peste 120 de producţii, fiind nominalizat de patru ori la Globurile de Aur şi de două ori la Premiile Emmy. În 1997, el a câştigat Premiul Emmy pentru rolul principal masculin din miniseria HBO „Gotti”.

Exploreaza subiecte similare:

Armand Assante, The Wanderers: The Quest of The Demon Hunter

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells