Ştiri cinema
-
Disney negociază achiziţia 20th Century Fox
07.11.2017Companiile de film şi televiziune ale 21Century Fox ar putea deveni proprietatea Disney, a relatat luni postul TV CNBC. Potrivit informaţiilor oferite, negocierile au început în urmă cu câteva săptămâni, iar o explicaţie a acestei mişcări ar fi că Fox intenţionează să se concentreze pe diviziile de sport şi de ştiri. O decizie în acest sens nu a fost încă luată şi nu se ştie când se vor relua discuţiile între mai marii companiilor. Dacă se va ajunge, până la urmă, la un acord între cele două părţi, Disney ar putea intra în posesia 20th Century Fox, a Fox Searchlight Pictures, Blue Sky Studios şi a 20th Century Fox Animation, dar şi a unor reţele de divertisment ca FX, FXM, National Geographic, sau branduri ca Star şi Sky, ce ar spori, internaţiona... citeşte
-
Leonardo DiCaprio şi Brad Pitt ar putea juca împreună în noul film al lui Tarantino
06.11.2017Noul film al lui Quentin Tarantino, al nouălea din cariera sa regizorală, are deja un scenariu finalizat şi a fost anunțat pentru 2019. Potrivit site-ului Denofgeek, cineastul îl dorește în distribuție şi pe Leonardo DiCaprio (care a făcut parte şi din echipa lui Django Unchained), alături de Brad Pitt (cu un rol central în Inglourious Basterds), Jennifer Lawrence, Margot Robbie (vedeta recentului Mother!) şi Samuel L. Jackson. Cineastul a avut deja întâlniri cu actorii vizaţi (nota în luna iulie presa de profil), pentru a discuta despre rolurile oferite. Filmul se va concentra pe asasinarea actriţei Sharon Tate (rol oferit lui Robbie) de către adepții lui Charles Manson. Tragicul eveniment s-a petrecut în 1969, în Los Angeles şi a avut, pe lângă copilul încă ... citeşte Taguri: Samuel L. Jackson, Mother!, Inglourious Basterds, Django Unchained, Harvey Weinstein, Roman Polanski, Sharon Tate, Margot Robbie, Jennifer Lawrence, Brad Pitt
-
Relația dintre Hulk şi Rocket va fi piesa de rezistență din Avengers: Infinity War
05.11.2017Anul viitor, Gardienii Galaxiei revin pe Pământ în Avengers: Infinity War, pe măsură ce soarta întregului Univers Marvel (MCU) stă în cumpăna bătăliei cu Thanos. După Mark Ruffalo, ratonul Rocket va forma, repede, o legătură cu The Hulk. Discutând cu USA Today, Ruffalo a confirmat echipa stranie dintre Hulk (personajul său) şi Bradley Cooper (ratonul Rocket). „Este o relaţie stranie, unul dintre ei este cel mai masiv supererou iar celălalt cel mai mic. Simpla lor asociere este comică”. De fapt, una dintre cele mai timpurii apariţii ale lui Rocket este într-unul din numerele din The Incredible Hulk. Co-autorul lui Rocket, Bill Mantlo, a fost autorul benzilor desenate Hulk, găsind o cale de a aduce alter ego-ul lui Bruce Banner în Halfword, o planetă cu animale a... citeşte Taguri: Avengers: Infinity War, Bradley Cooper, Mark Ruffalo, Guardians of the Galaxy Vol. 2
-
Tessa Thompson luptă pentru un film exclusiv cu supereroine Marvel
05.11.2017Tessa Thompson, starul feminin din Thor: Ragnarok, a încercat să-l convingă pe Kevin Feige, şeful Marvel Studios să dea undă verde unui film în care să colaboreze eroinele din Universul Cinematografic Marvel. Cuvântul actriței ar putea să fie unul cu greutate, având în vedere faptul că Tessa a avut o interpretare de forță în film. La data lansării superproducției, Cinemagia scria că „marea descoperire a filmului este Tessa Thompson, în rolul unei misterioase vânătoare de recompense de pe Sarkaar, personaj ce ar putea reveni des în viitoarele filme Marvel”. Actriţa a dezvălit, în cadrul unui interviu cu Comic Book Resources: „Din grupul nostru fac parte Brie Larson, eu, Zoe Saldana, Scarlett Johansson, Pom Klementieff şi Karen Gillan, care apar, ambele, ?... citeşte Taguri: Thor: Ragnarok, Karen Gillan, Pom Klementieff, Scarlett Johansson, Zoe Saldana, Brie Larson
-
Netflix îl concediază pe Kevin Spacey. Continuarea serialului House of Cards, incertă
05.11.2017Vineri noapte, canalul Netflix declara despre Kevin Spacey că nu va mai face parte din echipa serialului House of Cards şi că taie orice legături cu actorul, după o serie de acuzaţii cu privire la scandaluri de natură sexuală. „Netflix nu va mai fi implicat în nicio colaborare cu Kevin Spacey", a declarat compania. De asemenea, Netflix susţine că va colabora cu firma de producţie MRC pentru a reevalua dacă va continua sau nu producţia serialului, renunţând la serviciile celebrului actor. Producţia serialului a fost deja oprită marţi. Spacey a fost nominalizat la premiile Emmy, în categoria „Cel mai bun actor în rol dramatic” pentru fiecare dintre cele cinci sezoane ale serialului, dar totuşi nu a câştigat niciodată. Spacey a jucat rolul unui politician lipsi... citeşte Taguri: Robin Wright, Anthony Rapp, House of Cards, Kevin Spacey
-
Sunt în discuţie filme Star Wars pentru următorii 10 ani
03.11.2017Dintre filmele pe care le vom vedea anii următori în cinematografe nu vor lipsi producţiile Star Wars. Conform preşedintelui companiei LucasFilm, Kathleen Kennedy, saga se va extinde şi va cuprinde noi lumi şi personaje, suficient cât să ofere material pentru următorii 10 ani. „Discutăm acum despre următorii 10 ani ai poveștilor Star Wars şi analizăm direcțiile în care acestea se pot extinde”, a declarat producătoarea pentru The Star Wars Show, emisiunea site-ului oficial StarWars. „Mă refer la scenariile de după Episodul IX, cu aceste personaje noi: Rey, Poe, Finn, BB-8”, a explicat ea. „Căutăm, de asemenea, să lucrăm cu oameni interesați să intre în lumea Star Wars şi să ne poarte în locuri în care nu am ajuns încă; un lucru cât se poate de entu... citeşte Taguri: Rogue One: A Star Wars Story, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Kathleen Kennedy
-
Daisy Ridley a dezvăluit numele original al lui Rey din The Force Awakens
02.11.2017Într-un interviu publicat de revista V Magazine, actriţa Daisy Ridley a vorbit despre primul său contact cu regizorul J.J. Abrams şi cu scenariul lui Star Wars: The Force Awakens, iar printre explicaţii a confirmat şi faptul că, iniţial, numele personajului său era, de fapt, Keera. Fanii Star Wars au mai auzit acest nume în 2015 (scris însă Kira), când a apărut conceptul grafic al filmului. S-a crezut însă atunci că este vorba doar de un nume de cod (parte a măsurilor antispoiler folosite de Disney). Iată ce a răspuns Ridley, întrebată de colegul său de platou, Adam Driver, când a început discuţiile cu J.J. Abrams şi dacă a ştiut că numele personajului său este Rey: „Nu, nu, mi-a spus că ar trebui să fie Keera. Apoi, când ne aflam deja la filmări în Ab... citeşte Taguri: Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Star Wars: The Last Jedi, Solo: A Star Wars Story, Adam Driver, J.J. Abrams, Daisy Ridley
-
Ron Howard a refăcut aproape tot filmul cu Han Solo. Bugetul de producţie s-a dublat
01.11.2017În urmă cu doar câteva săptămâni a fost dezvăluit numele filmului ce îl va avea în centru pe şarmantul contrabandist spaţial (devenit ajutor al Rezistenţei) – Solo: A Star Wars Story. Imediat după, au început să apară zvonuri legate de multele scene din film ce au trebuit refăcute, fapt explicabil în contextul în care cei de la Lucasfilm şi Disney au considerat necesară – în vară – înlocuirea regizorilor Phil Lord şi Christopher Miller (The Lego Movie). Însă, conform unui podcast al SWNN and The Resistance Broadcast (ce publică noutăţi legate de filmele Star Wars), noul regizor, Ron Howard (The Da Vinci Code) a refăcut aproape 80% din film, ceea ce aproape că a dublat şi bugetul de producţie al filmului. Este cunoscut faptul că, atunci când au p?... citeşte Taguri: The Da Vinci Code, Alden Ehrenreich, Ron Howard, The Lego Movie, Christopher Miller, Phil Lord, Solo: A Star Wars Story
-
De ce va ocoli întotdeauna Nicole Kidman filmele ce au ca temă răzbunarea
31.10.2017Fie că este vorba despre un film de acțiune, de o dramă sau un thriller, Nicole Kidman nu se va implica în proiect dacă tema filmului este răzbunarea. Actrița de 50 a explicat, într-un interviu acordat revistei Glamour, că este atrasă mai mult de personajele care se recuperează exemplar atunci când sunt doborâte. Nu le agreează, în schimb, pe cele care, în fața nedreptăților, răspund cu același tratament. Kidman se ghidează după aceste valori şi în viaţa privată. O susţine în această abordare şi soţul ei, Keith Urban, care o încurajează să rămână „neschimbată” şi „sensibilă”, în ciuda loviturilor vieţii. „Mă fascinează capacitatea fiinţelor umane de a se recupera, de a reveni la starea anterioară necazurilor lor – de ceea ce oameni... citeşte Taguri: Keith Urban, Nicole Kidman
-
Corbul revine. Creatorul personajului susţine că remake-ul va începe filmările în februarie 2018
31.10.2017Aflat de ani buni în dezvoltare, The Crow Reborn, remake-ul aclamatei pelicule a anilor ’90, a trecut de la Relativity Media la studioul Sony Pictures, după ce acesta din urmă a achiziționat, acum câteva luni, drepturile de producție. Creatorul personajului, James O’Barr, a dat asigurări, într-un interviu acordat site-ului ScreenGeek, că filmul este acum pe cale să fie realizat şi a confirmat implicarea sa în proiect: „Pelicula va începe pre-producţia în februarie 2018, cu talentatul regizor Corin Hardy la cârmă. Voi fi implicat în fiecare aspect al filmului şi voi colabora strâns cu regizorul”, a arătat acesta. The Crow Reborn va include unele scene din benzile desenate originale – imaginate de O’Barr în 1980 – ce nu s-au încadrat în adaptarea din 1... citeşte Taguri: Justice League, Jason Momoa, Corin Hardy
-
Alexander Skarsgård, cu calviție pe covorul roșu
30.10.2017Nu puţine sunt dăţile în care starurile au adus o modificare semnificativă aspectului lor fizic, însă în puţine rânduri au stârnit un val atât de vehement de stupefacţie ca noul look al lui Alexander Skarsgård. Actorul din True Blood şi The Legend of Tarzan a apărut pe covorul roşu în deschiderea unei expoziţii din New York, săptămâna trecută, cu o tunsoare neobişnuită. Actorul de 41 de ani şi-a ras mare parte din păr, astfel încât să pară că suferă – în mod natural – de calviţie. “Când credeam că ziua asta nu putea deveni mai proastă – iată că acum apare Alexander Skarsgård chel…” a fost una dintre multele reacţii de uimire a utilizatorilor Twitter. “Vă rog, spuneţi-mi că am vedenii şi nu disting prea bine noua tunsoare a lui Ska... citeşte Taguri: The Legend of Tarzan, True Blood, The Hummingbird Project , Salma Hayek, Jesse Eisenberg, Alexander Skarsgård
-
Legătura dintre bucătăria japoneză și misterioasa „ploaie digitală” din Matrix
30.10.2017Scenograful Simon Whiteley, colaborator, în 1999, al departamentului artistic al Matrix, a povestit, într-un interviu acordat CNet.com, ce înseamnă, de fapt, „ploaia digitală” din film. Potrivit lui Whiteley - a cărui contribuție nu a fost inclusă pe generic – originea conceptului grafic trimite către bucătăria japoneză - mai exact, spre reţetele de sushi. Whiteley a scanat literele din cartea de bucate a soţiei. „Fără acel cod nu există Matrix”, a subliniat el. Un nou film ce va avea legătură cu universul Matrix se află în lucru. Potrivit scenaristului Zak Penn, nu este vorba de un reboot, nici de o continuare. Primul film Matrix a spus povestea lui Neo (Keanu Reeves), un hacker ce descoperă adevărul despre realitatea cunoscută – ce trăiesc oamen... citeşte Taguri: Keanu Reeves, The Matrix Revolutions, The Matrix Reloaded, The Matrix
-
Predicții Golden Globes: De Niro (The Wizard of Lies) va câștiga pentru prima oară din 1980 încoace
27.10.2017De două ori laureat cu Oscar, Robert De Niro a avut prima incursiune în televiziune anul acesta cu biografia The Wizard of Lies, în care a jucat rolul controversatului bancher de investiții Bernie Madoff. Pierzând cursa pentru premiul Emmy în fața lui Riz Ahmed (The Night Of), De Niro are în față alți rivali dar și un nou venit. Iată șansele fiecăruia, conform site-ului de predicții Gold Derby: 1. Robert De Niro (The Wizard of Lies): Este candidatul favorit. Trebuie amintit că a primit doar opt nominalizări la Globuri. A luat, într-adevăr, premiul pentru Cel mai bun actor dramatic cu Raging Bull în 1980. Totuși, ultima lui nominalizare a fost acum aproape două decenii cu Meet the Parents (2000). 2. Ewan McGregor (Fargo): McGregor a câștigat nominalizările pent... citeşte Taguri: Sherlock, Benedict Cumberbatch, Genius, Geoffrey Rush, The Young Pope, Jude Law, Twin Peaks, Kyle MacLachlan, Ewan McGregor, Fargo
-
Monștrii din noul SF japonez Brave Storm, numiți după locuitorii din Kârgâzstan
27.10.2017Locuitorii din Kârgâzstan au motive să râdă: extratereștrii malefici din ultimul SF japonez le poartă numele. Și au reacționat surprinzător de bine la știre, scrie BBC. Filmul japonez Brave Storm, care urmează să aibă premiera în noiembrie, nu este neapărat unul inovator: roboți uriași care se luptă unii cu alții în timp ce orașele sunt distruse în jurul lor. Totuși, filmul a atras o atenție specială în Kârgâzstan atunci când s-a aflat că eroii negativi se numesc „kârgâzi”, după cum relatează Kaktus Media. Acțiunea, o combinație între seria The Terminator și Pacific Rim, îi are în centru pe ultimii supraviețuitorii ai rasei umane, care călătoresc înapoi în timp din 2050 pentru a putea construi roboți care să combata rasa extraterestră k?... citeşte Taguri: Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan, Pacific Rim, the terminator
-
„Am făcut o grămadă de filme care n-au avut sens, și nici n-au câștigat bani”, spune Tom Hanks
27.10.2017Pentru generația care s-a maturizat la începutul anilor 1990, Tom Hanks pare neschimbat, chiar acum la 61 de ani: cu părul puțin mai alb, cu fața puțin mai rotundă, însă în rest același Hanks, aceeași energie copilărească și ton voios. Pentru el, se pare că succesul ca actor nu stă în telegenie, ci mai degrabă în acele însușiri plăcute ale americanului obișnuit: rafinamentul lui Walt Disney în Saving Mr. Banks, eroismul tăcut al lui Captain Philips, integritatea personajelor lui romantice - mai ales văduvul Sam din Sleepless in Seattle, în care apare nu doar ca un băiat bun, sau Saving Private Ryan (1998) - în care joacă rolul unui comandant militar care dă dovadă de cavalerism. Plus o doză de reținere ironic, după cum notează publicația The Guardian, ... citeşte Taguri: Saving Private Ryan, Sleepless in Seattle, Captain Phillips, Saving Mr. Banks, Cloud Atlas
-
„Ghinionistul”, de Iura Luncaşu, o comedie despre haz de necaz, din 8 decembrie
26.10.2017După ce în urmă cu un an aborda pentru prima dată genul thriller cu filmul „Tudo”, Iura Luncaşu revine pe marile ecrane din 8 decembrie, cu cel de-al cincilea lungmetraj al său, comedia „Ghinionistul” Comedia „Ghinionistul” aduce împreună actori cu greutate, nume consacrate ale industriei muzicale şi figuri marcante ale showbizului autohton. Cu Vlad Logigan, Sânziana Tarţa, Gheorghe Visu şi Radu Gabriel în rolurile principale, „Ghinionistul” a rezervat partituri savuroase şi pentru Dorian Popa, Levent Sali, Diana Dumitrescu, Ruby, Augustin Viziru, Virgil Ianţu şi Codin Maticiuc. Despre noul său film, Iura Luncaşu declară: „Am aşteptări mari de la Ghinionistul pentru că am o dorinţă uriaşă de a continua în zona asta de film independent. Mai mult,... citeşte Taguri: Andrei Băltăreţu, Iura Luncasu, Gheorghe Visu, Ghinionistul, Vlad Logigan
-
Regizorul lui The Raid, propus la cârma lui Deathstroke. Manganiello păstrează rolul titular
26.10.2017Un film cu unul dintre cei mai teribili asasini ai benzilor desenate DC Comics, Deathstroke, a fost anunţat de aproape un an, însă dezvoltarea acestuia a stagnat, în lipsa confirmării unei echipe de realizatori. Iată că filmul, ce îl păstrează pe Joe Manganiello, ales de la bun început în rol titular, are acum un regizor, scrie TheHollywoodReporter.com, şi se îndreaptă spre producţie. În discuţii pentru scaunul regizoral, dar şi pentru cel de scenarist, este Gareth Evans - o decizie inspirată, dacă e să ţinem seama de scenele spectaculoase de acţiune din filmul ce l-a făcut cunoscut, în 2011 - The Raid (Raidul). Manganiello a fost ales în rolul lui Deathstroke de către Ben Affleck, ca antagonist central al noului film Batman. O imagine a actorului în costumul s... citeşte Taguri: Gareth Evans, Manu Bennett, Arrow, Suicide Squad, Matt Reeves, Ben Affleck, Serbuan maut, Joe Manganiello
-
Andy Serkis – despre motion capture şi primul rol de acest gen al lui Tom Hardy
25.10.2017Într-un interviu acordat paginii de film a site-ului Yahoo, vedeta interpretărilor motion capture, Andy Serkis, a dezvăluit un detaliu legat de producția filmului Venom, ce şi-a început recent filmările la New York sub egida Sony Pictures (în galerie, prima imagine de la filmări). Actorul, care este şi deținătorul companiei de producție motion capture The Imaginarium, a vorbit despre necesitatea diferențierii între actorie şi tehnologia folosită pentru crearea unui personaj cu ajutorul CGI şi a amintit de viitorul spin-off Spider-Man, în care Tom Hardy va juca rolul cunoscutului antagonist al lui Spider-Man. „Interpretarea unui rol are valoare în orice mod ar fi realizată şi, cu cât mai mulţi actori de cateogorie A sunt de acord să folosească noile tehnologii ??... citeşte Taguri: Michelle Williams, War for the Planet of the Apes, Karin Konoval, Steve Zahn, The BFG, Mark Rylance, Ruben Fleischer, Tom Hardy, Venom, Andy Serkis
-
Un spin-off cu X-23 se află în agenda de lucru a regizorului filmului Logan
25.10.2017Dafne Keen - revelaţia peliculei Logan – a adus pe marele ecran unul dintre cele mai interesante personaje ale anului. Intepretarea nuanţată a actriţei de 12 ani a cucerit publicul şi, împreună cu succesul general al peliculei, a convins realizatorii că personajul său, Laura/X-23, ar putea continua universul filmelor Wolverine. În plus, succesul peliculei Wonder Woman a dat avânt ideii, astfel încât un spin-off cu X-23 în rol central se află deja în pregătire. Regizorul lui Logan, James Mangold, a declarat pentru TheHollywoodReporter.com: „Lucrăm la un scenariu […] Succesul pe care Patty Jenkins l-a avut cu Wonder Woman întăreşte cu siguranţă faptul că studiourile nu trebuie să privească cu neîncredere producţia filmelor ce au femei în rolul central. Iat?... citeşte Taguri: Hugh Jackman, Ana, Andy Garcia, James Mangold, Patty Jenkins, Wonder Woman, Dafne Keen, Logan
-
Ce a contribuit la succesul horror-ului It
24.10.2017Producţia horror It a avut un succes atât de mare la box office – 652 milioane de dolari la un buget de 35 milioane - încât o continuare a filmului - avută în vedere de la început de realizatori - este acum un eveniment aşteptat cu interes de fani. Pentru regizorul filmului, Andrés Muschietti, susţinerea de care s-a bucurat pelicula din partea publicului şi a criticilor de specialitate are şi o cauză anume, esenţială în cazul filmelor horror – empatia faţă de victime. „Cred că publicul nu se aştepta să dezvolte o asemenea legătură emoţională cu povestea. Este ceea ce am sezisat nu doar lucrând la film, ci şi din reacţiile pe care acesta le-a stârnit. Când mi-am dat seama de asta, am înţeles că, într-adevăr, publicul era prins, emoţional, în desfă... citeşte Taguri: Andres Muschietti, It
Articole 2641 - 2660 din 28478
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Ştiri cinema