Arhivă
-
Filmul „Monștri.” câștigă premiul cititorilor cotidianului german Tagesspiegel
16.02.2019Descris de publicația Variety ca fiind un „debut remarcabil și surprinzător”, filmul Monștri. al lui Marius Olteanu, a fost apreciat și de juriul format din cititori ai cotidianului german Tagesspiegel și a câștigat titlul de „Cel mai bun film din secțiunea Forum” la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Monștri. a întrunit voturile celor nouă reprezentanți ai acestui juriu independent, care se reunește încă din 2007 în cadrul Berlinalei. Juriul și-a motivat alegerea prin faptul că regizorul Marius Olteanu folosește un limbaj vizual deosebit pentru a descrie natura multistratificată a unei relații aflată sub presiunea unei societăți în care aderarea la norme primează. Singurul lungmetraj românesc selectat la Berlin, Mon... citeşte Taguri: Monștri.
-
Ultima zi de filmări pentru Star Wars: Episode IX
16.02.2019Mai sunt mai bine de zece luni până la premiera lui Star Wars: Episode IX (20 decembrie) şi iată că regizorul J.J. Abrams anunţă sfârşitul filmărilor. Abrams a postat pe Twitter o imagine cu actorii principali Daisy Ridley, John Boyega şi Oscar Isaac bucurându-se de finalul unor lungi luni de eforturi epuizante. Fundalul ne determină să credem că ultima scenă filmată (dar cu siguranţă nu ultima secvenţă din film) are loc pe una dintre planetele Jakku sau Tatooine. Aşa cum se întâmplă cu mai toate blockbusterele de anvergura celor din franciza Star Wars, acum începe o lungă perioadă de postproducţie, în care mai multe companii de efecte speciale se vor asigura că filmul arată la fel de spectaculos ca părţile anterioare ale seriei. În prezent nu se cunosc d... citeşte Taguri: Oscar Isaac, John Boyega, Daisy Ridley, J.J. Abrams, Star Wars: Episode IX
-
Oh, Ramona: emoție, spectacol vizual și metafore cu încărcătură erotică
15.02.2019Oh, Ramona, ecranizarea romanului Suge-o, Ramona, explorează provocările adolescenţei, cu actori români și străini, și cu o viziune de la regizoarea succeselor de casă #Selfie și #Selfie 69, Cristina Jacob. Filmul reuşeşte să transmită o anumită emoţie, sfârşind prin a te lăsa cu o „stare de bine” - adică tocmai ceea ce-ar trebui să facă, reuşind atât de rar, comediile romantice. Cei care au crescut cu seria Plăcintă Americană, probabil nu vor găsi nimic nou la acest film, dar - pentru ceilalți - Oh, Ramona are ce să ofere: spectacol vizual, inclusiv secvenţe erotice echilibrate între explicit şi discret, zâmbete și schițarea câtorva teme de gândire. Cristina Iacob îmbină interesant valenţele plastice de o mare frumuseţe expresivă şi conotaţi... citeşte Taguri: American Pie, Cristina Jacob, #Selfie 69, #Selfie, Holly Horne, Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Oh Ramona!
-
Coconut, micul dragon - Aventuri în junglă, din 22 februarie pe marile ecrane
15.02.2019Animația „Coconut, micul dragon - Aventuri în junglă”, o continuare a animației Coconut, micul dragon, lansată în România în anul 2015, vine pe marile ecrane pe 22 februarie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Micuțul dragon Coconut abia așteaptă să plece în tabără cu cei mai buni prieteni, Oscar și Matilda. Însă Dragonii de Apă și plantele carnivore le stau în cale, iar focul și apa trebuie să facă echipă pentru a salva situația. Filmul este recomandat și copiiilor preșcolari. Povestea Dragonii de Foc şi Dragonii Gourmet îşi vor petrece vacanţa de vară împreună pentru prima dată, ocazie de a încuraja prietenia dintre cele două triburi. Coconut, un tânăr Dragon de Foc, şi Oscar, prietenul lui, Dragon Gourmet, sunt foarte trişti că pr... citeşte Taguri: Der kleine Drache Kokosnuss - Auf in den Dschungel!
-
Premierele săptămânii 15-21 februarie 2019
15.02.2019Este fără îndoială cel mai atractiv (şi cel mai probabil asta se va vedea şi la totalul încasărilor) weekend al lunii. Pe lângă o adaptare cu buget mare, mai vedem sequelul unei francize animate, dar şi continuarea unui megahit horror. Un film de patru ori premiat la Cannes şi jertfa cinema-ului românesc pe altarul comediei romantice hollywoodiene completează oferta. Iată mai jos recomandările noastre. Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de a... citeşte Taguri: Alita: Battle Angel, Girl , Oh Ramona!, The Lego Movie 2: The Second Part, Happy Death Day 2U
-
Dorian Popa este Batman în Marea Aventură Lego 2
15.02.2019Unul dintre cele mai cunoscute nume din showbiz-ul românesc, Dorian Popa revine pe marile ecrane, unde îi împrumută vocea legendarului personaj Batman din Marea Aventură Lego 2, mult așteptata continuare a animației care a dat startul freneziei Lego. Despre întoarcerea în studioul de înregistrări pentru a-i da glas unuia dintre personajele care i-au marcat copilăria, Dorian Popa declară: „Batman era unul dintre super eroii mei preferaţi din copilarie, evident pentru că avea muschi, iar Lego a fost una dintre pasiunile mele cele mai mari de atunci. Îmi aduc aminte cum cea mai mare dorinţă a mea era ca de fiecare sărbatoare să primesc un set Lego cadou. Am emoţii de fiecare dată când îmi împrumut vocea unui personaj animat, chiar dacă nu sunt la prima experienţă... citeşte Taguri: The Lego Movie 2: The Second Part
-
Jason Momoa este ultimul dintre actorii celebri incluşi în distribuţia noului film Dune
15.02.2019Tot mai multe nume celebre au fost anunţate în ultima vreme în distribuţia lui Dune, noua adaptare a cărţilor lui Frank Herbert în regia lui Denis Villeneuve. Ultimul dintre acestea este Jason Momoa, scrie Deadline.com, actor devenit cunoscut datorită rolului din Game of Thrones şi aflat acum pe val datorită succesului imens înregistrat de Aquaman. Momoa îl va interpreta pe Duncan Idaho, un maestru spadasin, unul din mentorii lui Paul Atreides şi mâna dreaptă a tatălui său, Leto Atreides. Protagonistul va fi jucat de Timothée Chalamet (Call Me by Your Name). Rebecca Ferguson va fi Lady Jessica, mama lui Paul. Ducele Leto Atreides va fi actorul Oscar Isaac, Stellan Skarsgård, baronul Harkonnen, iar Zendaya ar putea-o juca pe Chani, cea de care Paul se îndrăgostește. Ma... citeşte Taguri: Call Me by Your Name, Dune, David Lynch, Kyle MacLachlan, Josh Brolin, Javier Bardem, Charlotte Rampling, Dave Bautista, Zendaya, Stellan Skarsgård
-
James Cameron spune că nu ar putea regiza niciodată un film precum Aquaman
15.02.2019Lumea fantastică de sub ape creată pentru filmul Aquaman nu l-a impresionat foarte mult pe regizorul lui Avatar, James Cameron. Cineastului i s-a părut „cât se poate de distractivă” pelicula lui James Wan, însă a avut şi câteva comentarii mai puţin apreciative la adresa acesteia. „Eu nu aş fi putut face niciodată acest film, pentru că necesită această deconectare totală, de domeniul fantasticului, de orice fel de lege a fizicii şi de orice urmă de realism. Personajele se deplasează prin apă cu mare viteză, de parcă se autopropulsează mental; nu ştiu cum… Dar este captivant! O iei aşa cum e”, a spus Cameron, într-un interviu acordat paginii de film a Yahoo.com. Cu o experienţă bogată în explorarea subacvatică şi multe acţiuni de protejare a mediulu... citeşte Taguri: Avatar 2, James Wan, James Cameron, Aquaman
-
Filme de Valentine's Day la Paramount Channel
14.02.2019Paramount Channel le pregătește o surpriză celor care iubesc poveștile neconvenționale de iubire. Cuplurile care preferă o seară liniștită în confortul casei sau cei care nu sunt într-o relație, dar au nevoie de puțină inspirație pentru a-și găsi jumătatea, vor putea viziona filme care au făcut istorie. De la ora 18.10, John Travolta și Olivia Newton-John revin pe micile ecrane în filmul cult Grease, comedie despre iubirea de o vară a unor adolescenți în America anilor 1950, care descoperă ulterior în toamnă că învață la același liceu. Vor încerca ei să reaprindă flacăra pasiunii din timpul verii? Ghinionul o urmărește pe Katherine Heigl în 27 de rochii, care se va difuza de la ora 20:30. Aceasta este domnișoară de onoare la 27 de nunți, dar nu r... citeşte Taguri: My Super Ex-Girlfriend, 27 dresses, Grease
-
Vicele: obsesia pentru putere şi consecinţele acesteia
14.02.2019Cu opt nominalizări la Oscar şi un Christian Bale gata (pentru a câta oară?) să se îngraşe pentru a pune în sfârşit mâna pe o statuetă pentru rol principal, Vicele/Vice cu siguranţă va atrage atenţia publicului din România. Acest film despre cariera politică a mult-hulitului Dick Cheney este important nu neapărat datorită calităţilor sale intrinseci, ci mai ales datorită modului convingător în care arată cum se pot submina pârghiile democratice, îngrădi drepturile omului şi manipula opinia publică pentru a pune mâna pe cât mai multă putere. De asemenea, cât de uşor este să abuzezi de ea şi ce consecinţe nefaste pot avea aceste abuzuri. Povestea începe în tinereţea politicianului, o tinereţe îmbibată de alcool şi punctată de bătăi în baruri. ... citeşte Taguri: Amy Adams, Brad Pitt, The Big Short, Adam McKay, Christian Bale, Vice
-
Benedict Cumberbatch va fi Satana în serialul lui Neil Gaiman, Good Omens
14.02.2019După ce i-a dat glas dragonului Smaug în filmele The Hobbit şi l-a interpretat pe Doctor Strange - unde s-a aflat faţă în faţă cu un demon atotputernic, Dormammu - Benedict Cumberbatch este pe cale să mai adauge o partitură fantastică repertoriului său. Potrivit Deadline.com, actorul va fi vocea lui Satan în viitoarea miniserie a platformei de streaming Amazon, Good Omens. Producţia – o comedie cu temă apocaliptică - este inspirată din romanul scris de Terry Pratchett şi Neil Gaiman, Good Omens: The Nice and Accurate Prophecies of Agnes Nutter, Witch. Gaiman s-a ocupat şi de scenariul celor şase episoade anunţate. Producători sunt BBC Studious, Narrativia şi compania lui Gaiman, The Blank Corporation. În rolul îngerului Aziraphale şi cel al diavolului Crowley ... citeşte Taguri: Jon Hamm, Nick Offerman, Frances McDormand, Miranda Richardson, David Tennant, Michael Sheen, Terry Pratchett, Neil Gaiman, Benedict Cumberbatch
-
Tom Cruise trebuia să cedeze rolul central din Mission: Impossible după Ghost Protocol
14.02.2019Filmele Mission: Impossible își datorează (în mare parte) succesul carismei lui Tom Cruise, iar pentru mulți dintre fanii seriei ar fi de neconceput ca aceasta să continue fără celebrul actor în rol central. A existat însă un moment în care Paramount Pictures a avut în plan așa ceva – fără a-l scoate de tot din peisaj pe Cruise, urma ca prim-planul să revină unui alt actor. Încă din faza de dezvoltare a lui Mission: Impossible - Ghost Protocol existau zvonuri potrivit cărora personajul lui Jeremy Renner, agentul Brandt, ar fi urmat să devină protagonistul francizei, însă, după cum știm, acest lucru nu s-a întâmplat. În podcast-ul Light the Fuse, anunţă Collider.com, directorul de imagine Robert Elswit a explicat cum s-au petrecut lucrurile și ce ar fi urm... citeşte Taguri: Mission: Impossible - Ghost Protocol, Michael Nyqvist, Christopher McQuarrie, Robert Elswit, Jeremy Renner, Tom Cruise
-
Vicele, un film despre culisele puterii mondiale
14.02.2019Una dintre cele mai îndrăznețe și așteptate producții ale acestui an, Vice/Vicele, în regia multi premiatului Adam McKay și lansată de Annapurna Pictures, este despre evoluția fostului președinte Dick Cheney de la intern în Congres la cel mai puternic om de pe planetă. Filmul a strâns numeroase nominalizări la Premiile Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal și cel mai bun scenariu original și are deja în palmares un Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol principal, câștigat recent de Christian Bale. Avându-l în rolul principalul pe versatilul Christian Bale, filmul îi mai are în distribuție pe Steve Carell în rolul lui Donald Rumsfeld, Amy Adams, în rolul soției lui Cheney și Sam Rockwell ca George W. Bush. Cu o durat... citeşte Taguri: Sam Rockwell, Amy Adams, Christian Bale, Vice
-
Avanpremieră Balerina, miercuri, la Cinema Elvire Popesco din București
13.02.2019Înainte de Valentine’s Day, miercuri, 13 februarie, filmul Balerina se vede în avanpremieră, de la 20:30, la Cinema Elvire Popesco. Pelicula invită la un dialog despre visuri și îndeplinirea acestora, metafore și stereotipuri sociale, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Balerina spune povestea unei adolescente trans care-și dorește cu ardoare să devină expresia absolută a feminității - își dorește să fie balerină. Însă în drumul ei către devenire se izbește de bariera fizică și emoțională a incompatibilității dintre fizic și identitate: trupul ei nu se mulează atât de ușor pe disciplina strictă a baletului deoarece a fost născută băiat. Astfel că, lupta cu sine din sala de dans este dusă la un alt nivel, regizorul filmului afirmând curând... citeşte Taguri: Girl
-
Alita: Battle Angel, o lume a viitorului cu adevărat completă şi coerentă, plus o eroină atașantă
13.02.2019Alita: Battle Angel, în premieră pe marile noastre ecrane, SF-ul pentru care James Cameron a scris 600 de pagini de scenariu și notițe despre personaje, regizat de Robert Rodriguez, câștigă un pariu greu: face din protagonistă, un cyborg cu ochi supradimensionați, deconcentrant prin fragilitatea și sensibilitatea pe care le emană, fata cu care să empatizăm și pe care să o urmăm cu toată inima în aventura ei. Realizatorii marșează mult pe contradicţia ce o caracterizează pe Alita. E un cyborg cu „fibră morală”, pe care oamenii contemporani ei au pierdut-o (în parte) sau au golit-o de conţinut. Deși are corp robotic, Alita e animată de un „suflet” uman, sensibil, gata să salveze un cățeluș înainte de a fi strivit de un centurion robotic, ori să î... citeşte Taguri: Alita: Battle Angel
-
Filmele nominalizate la Oscar 2019 se văd la Grand Cinema & More, în cadrul Festivalului Filmelor de Aur
13.02.2019Cele mai bune opt filme ale ultimului an, intrate în cursa pentru a obține cel puțin un Oscar, vor putea fi urmărite la Grand Cinema & More, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Filmelor de Aur, în perioada 25 februarie – 1 martie, la prețuri speciale, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. În cadrul Festivalului Filmelor de Aur vor putea fi urmărite: „The Favourite“ (10 nominalizări la Oscar); „A Star Is Born”, „Vice“ (ambele cu câte opt nominalizări la Oscar); „Black Panther“ (șapte nominalizări la Oscar); „BlacKkKlansman” (șase nominalizări la Oscar); „Bohemian Rhapsody” și „The Green Book” (ambele cu câte cinci nominalizări la Oscar), dar și Cold War (2 nominalizări la Oscar). Bilete pentru fiecare dintre cele opt filme in... citeşte Taguri: Black Panther, Zimna wojna, Green Book, Vice, The Favourite , A Star Is Born, BlacKkKlansman
-
Daniel Radcliffe crede că un reboot Harry Potter este inevitabil
13.02.2019Cele opt filme ale francizei Harry Potter au obţinut la box office fantastica sumă de 7,7 miliarde de dolari internaţional, au generat o armată de fani, dar şi un spin-off de succes - producţiile Fantastic Beasts. Daniel Radcliffe, fostul Harry Potter, este de părere că reboot-ul seriei este inevitabil, fie că va fi vorba despre un serial TV, sau alte producţii cinematografice. „Va fi interesant de văzut cât vor rămâne în atenţia publicului aceste filme. Momentan, e ca şi cum au aşa, o aură sacră, nimeni nu se atinge de ele. Însă acest lucru va dispărea la un moment dat, se va mai duce vraja. Sunt sigur că se vor mai face filme Harry Potter”, a declarat actorul pentru IGN.com. Radcliffe (29 de ani) spune că ar urmări „cu fascinaţie” un reboot al seriei, d... citeşte Taguri: Daniel Radcliffe
-
O altfel de lună a iubirii la Film Café. Vanitate și dragostea ca joc periculos
13.02.2019Februarie este, de obicei, luna comediilor romantice sau a unor love story-uri dramatice, dar - în 2019 – postul de televiziune Film Café propune o altfel de „lună a iubirii”. Canalul a pregătit cinefililor reinterpretări ale mult râvnitului sentiment, propunând titluri despre adorarea de sine/vanitate și consecința ei, pierderea sufletului (Avocatul Diavolului, 1997), despre dragostea obsesivă și manipulare (Păcat originar, 2001). Avocatul Diavolului (1997)14 februarie, ora 17.25 Avocatul Diavolului este un film obligatoriu de (re)văzut pentru rolul magistral pe care îl face Al Pacino, secondat de Keanu Reeves, respectiv Charlize Theron, și pentru că este un comentariu despre liberul arbitru și moralitatea lumii în care trăim. Filmul explorează caracterul uman, d... citeşte Taguri: Rounders, Original Sin, The Devil's Advocate
-
Aquaman 2 a fost confirmat oficial. Va fi imaginat de unul dintre scenariştii primului film
13.02.2019Lucrul la un nou film Aquaman a fost oficial demarat, scrie TheHollywoodReporter.com. Co-scenaristul peliculei originale, David Leslie Johnson-McGoldrick, a semnat o nouă colaborare cu Warner Bros., însă nu şi regizorul James Wan, care, potrivit publicaţiei, a ţinut studioul în expectativă mai bine de două luni, pentru că nu a dat semne că doreşte să revină la cârma sequel-ului. Momentan, Wan are doar rol de producător al lui Aquaman 2. Din filmografia lui Johnson-McGoldrick fac parte titluri precum Wrath of the Titans şi The Conjuring 2, film regizat tot de James Wan. Scenaristul lucrează acum la The Conjuring 3. Pelicula Aquaman a avut un succes uriaş la box office. Cu 1,12 miliarde de dolari obţinute în toată lumea, a devenit cea mai de succes ecranizare a benzilor... citeşte Taguri: Aquaman
-
Documentarul Free Solo, premiat cu Oscar 2019, deschide Alpin Film Festival
12.02.2019Cea de-a patra ediție a Alpin Film Festival, unicul festival de cultură si educație montană din România, se deschide marți, 26 februarie la Brașov, cu un film documentar premiat cu Oscar la ediția din acest an. Este vorba despre documentarul National Geographic Free Solo regizat de Jimmy Chin și Elizabeth Chai Vasarhely, lansat in Statele Unite, în septembrie 2018 și devenit foarte rapid unul din marile succese de public din întreaga lume, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Ediția 2019 Alpin Film Festival se va desfășura între 26 februarie – 3 martie la Brașov, Bușteni și Predeal Filmul urmărește performanța starului mondial al alpinismului Alex Honnold, cunoscut drept cel mai bun cățărător din lume, stilul „free climbing”. Americanul a devenit prim... citeşte Taguri: Free Solo
Articole 5261 - 5280 din 38430
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri