Arhivă
-
Portman se iubeşte cu Thor
14.07.2009După ce s-a zvonit că Jessica Biel ar putea interpreta rolul principal feminin în mult-aşteptata producţie Marvel Thor, iată că Natalie Portman primeşte până la urmă rolul asistentei Jane Foster, cea care-i ia minţile puternicului zeu al tunetului, surghiunit pe Pământ pentru că, ei bine, nu avea minte destulă.Kenneth Branagh se pregăteşte să înceapă filmările la această mega-producţie ce ar trebui să vada lumina ecranului în 2011. Alături de Portman (oare ea n-a aflat din Anatomia lui Grey că asistentele şi doctoriţele ar trebui să-şi lase pacienţii în pace?) va apărea Chris Hemsworth, adică Thor, fiul cel arogant şi cam fără minte al puternicului Odin. După ce orgoliul nemăsurat al lui Thor provoacă o imensă gâlceavă în regatul zeilor nordici, Asgard, Odin decide să-şi izgonească fiul şi... citeşte Taguri: Tom Hiddleston, Thor, Natalie Portman, Kenneth Branagh, Chris Hemsworth
-
"Ultimele" două proiecţii cu Elevator
14.07.2009Echipa care a realizat lungmetrajul independent Elevator (da, filmu' ăla cu liftu', făcut pe 200 de euro) vă invită la (probabil ultimele) două proiecţii din Bucureşti, joi 16 şi joi 23 iulie, de la 20.30, la CLUB FABRICA (str. 11 Iunie nr. 50, lîngă Parcul Carol, dincolo de dealul Mitropoliei). ELEVATOR este povestea a doi adolescenţi care caută să se izoleze de lume şi ajung să se blocheze în liftul unei fabrici părăsite. Fără semnal la mobil, fără apă sau mîncare, fără ca nimeni să ştie unde sînt. Tensiunea şi drama se împletesc cu umorul şi suspansul, pînă la "un final la care nu-ţi vine să crezi că eşti martor." (Mihai Chirilov) Deşi este un low-to-no-budget, ELEVATOR a cucerit spectatorii din festivaluri de pe trei continente, primind premiul publicului în Australia, la Auburn Inter... citeşte Taguri: Cristi Petrescu, Iulia Verdeş, Gabriel Pintilei, Alexandra M. Paun, George Dorobanţu, elevator
-
Mortal Kombat: Devastation - se lansează în 2010
14.07.2009Cel de-al treilea film Mortal Kombat se va turna în septembrie, a anunţat actorul din spatele măştii de scorpion, Chris Casamassa. Primul film făcut după jocul video cu titlu omonim a fost lansat în 1995 şi a avut un buget de 25 milioane de dolari, încasările totaleridicându-se la 122 de milioane de dolari. Filmul a fost un mare succes la acea vreme, iar casa de producţie a lui Larry Kasanoff a dat drumul unor continuări, într-o succesiune foarte rapidă. Este vorba despre desenele animate Mortal Kombat: Defenders of the Realm, de un sequel în 1997, lungmetrajul pentru marele ecran Mortal Kombat: Annihilation, o serie TV Mortal Kombat: Conquest, plus un spectacol cu care s-a mers în turneu.Cât priveşte continuarea pentru marele ecran, până în acest moment există un titlu provizoriu - Morta ... citeşte Taguri: Mortal Kombat 3, Sean Catherine Derek, mink, Rosario Dawson, Olga Kurylenko, Jessica Alba, jennifer lopez, Jason Statham
-
Salma Hayek va juca în Seven Friends of Pancho Villa and the Woman with Six Fingers
14.07.2009Salma Hayek şi Javier Bardem vor face parte din distribuţie filmului Seven Friends of Pancho Villa and the Woman with Six Fingers. Pelicula va prezenta vieţa celebrului revoluţionar mexican şi va fi regizată de Emir Kusturica, conform Allocine.fr. Kusturica spune că a început deja lucrul la proiect. Filmul va reprezenta prima colaborare dintre Salma Hayek şi Javier Bardem.Pelicula va fi o adaptare a romanului scris de James Carlos Blake, The Friends of Pancho Villa. Personajul a mai fost jucat, de-a lungul vremii, de către Raoul Walsh (în prima portretizare pe marele ecran a poveştii - The Life of General Villa, 1914), de Telly Savalas (în Pancho Villa!), de către Alan Reed (în Viva Zapata) şi de Antonio Banderas (în filmul de televiziune And Starring Pancho Villa as Himself).... citeşte Taguri: Seven Friends of Pancho Villa and the Woman with Six Fingers, The Life of General Villa, Viva Zapata!, Alan Reed, Raoul Walsh, Telly Savalas, Salma Hayek, Javier Bardem, Emir Kusturica, Antonio Banderas
-
Un stol de păsări preistorice iau cu asalt cinematografele
14.07.2009Producătorii Don Murphy şi John Wells vor realiza adaptarea pentru marile ecrane a romanului "The Flock" de James Robert Smith, anunţă Hollywood Reporter.Cartea spune povestea unui grup de păsări gigantice preistorice inteligente descoperite în Florida care vor să îşi apere habitatul în momentul în care nişte investitori vor să transforme locul într-un parc tematic.Murphy a mai produs Transformers, alături de Tom DeSanto şi Lorenzo di Bonaventura."The Flock" este prima carte a scriitorului James Robert Smith şi a fost lansată în 2006.... citeşte Taguri: John Wells, Tom DeSanto, Lorenzo di Bonaventura, Don Murphy
-
Jackie Chan şi fiul lui Will Smith - în Kung Fu Kid
14.07.2009Celebrul Jackie Chan va interpreta rolul maestrului kung-fu într-un remake al celebrului film The Karate Kid din 1984, anunţă Variety. Noua producţie se va numi Kung Fu Kid.Rolul elevului lui Chan va fi interpretat de Jaden Smith, fiul cunoscuţilor actori Will Smith şi Jada Pinkett Smith, conform declaraţiilor unui purtător de cuvânt al China Film Group.Pelicula va fi o co-producţie China Film Group şi Columbia Pictures iar filmările au început deja sâmbătă în Beijing.Kung Fu Kid este regizat de Harald Zwart, care a mai realizat One Night at McCool's şi The Pink Panther 2.Lungmetrajul va fi lansat în cinematografe vara anului viitor, în luna august.Acţiunea filmului din 1984 urmăreşte povestea tânărului Daniel (Ralph Macchio) şi a părintele său spiritual Miyagi (Pat Morita). Acesta îl înva... citeşte Taguri: One Night at McCool's, Will Smith, The Pink Panther 2, Jaden Smith, Jada Pinkett Smith, Jackie Chan, Harald Zwart
-
Prima imagine din The Fantastic Mr. Fox
14.07.2009TotalFilm publică prima imagine din noul film The Fantastic Mr. Fox, regizat de Wes Anderson. Lungmetrajul este adaptat după cartea lui Roald Dahl.Filmul de animaţie este realizat prin tehnologia stop-motion.O serie de vedete dau viaţă, prin vocile lor, personajelor din acest film: George Clooney (Mr. Fox), Meryl Streep, Bill Murray, Jason Schwartzman, Willem Dafoe, Jarvis Cocker, Michael Gambon şi Owen Wilson.Fermierii furioşi s-au săturat să îşi împartă găinile cu o vulpe şireată. Exasperaţi de furtişagurile acesteia, fermierii încearcă să scape de vulpe şi de familia ei.Filmul va fi lansat în cinematografe în luna noiembrie.... citeşte Taguri: Jarvis Cocker, Willem Dafoe, Wes Anderson, Roald Dahl, Owen Wilson, Michael Gambon, Meryl Streep, Jason Schwartzman, George Clooney, Fantastic Mr. Fox
-
Susan Sarandon - în filmul biografic despre Dr. Death
14.07.2009Susan Sarandon şi John Goodman vor face parte din distribuţia noului proiect HBO inspirat din biografia lui Jack Kevorkian, medicul american care a promovat conceptul de sinucidere asistată.Filmul va fi inspirat din romanul "Between the Dying and the Dead: Dr. Jack Kevorkian's Life and the Battle to Legalize Euthanasia", scris de Neal Nicol şi Harry Wylie.Kevorkian va fi interpretat de Al Pacino. John Goodman va fi Neal Nicol, un bun prieten şi colaborator al lui Jack Kevorkian încă din 1961, şi un susţinător al dreptului pacienţilor de a se sinucide.Susan Sarandon va interpreta rolul lui Janet Good, o activistă din partea fundaţiei Hemlock Society, suporter al lui Kevorkian. Barry Levinson va regiza proiectul.Jack Kevorkian, supranumit "Dr. Death", a ajutat peste 130 de pacienţi să se sin... citeşte Taguri: Susan Sarandon, John Goodman, Barry Levinson, Al PAcino
-
Eva Longoria Parker şi fetish-ul ei excentric
14.07.2009Eva Longoria Parker, vedeta serialului Neveste disperate, a dezvăluit că adoră să fie legată în timpul partidelor de sex, conform Femalefirst.co.uk. Vedeta, care este căsătorită cu celebrul baschetbalist Tony Parker, mai spune că este extrem de satisfăcută atunci când este "sechestrată" în baie."Nu mă împotrivesc atunci când vine vorba să fiu legată cu eşarfe de mătase. Îmi place ca bărbatul să preia controlul. Este ceva foarte sexy în a fi dominat", spune Eva.Mai multe staruri povestesc în revista Cosmopolitan despre cele mai bune momente intime ale lor.Vedeta din Spider-Man, Kirsten Dunst, a dezvăluit că a avut parte de o partidă de sex în cabina de probă a unui magazin cu Jake Gyllenhaal.... citeşte Taguri: Kirsten Dunst, Jake Gyllenhaal, Eva Longoria, Desperate Housewives
-
O nuntă de basm pentru Channing Tatum şi Jenna Dewan
14.07.2009Actorul Channing Tatum, 29 de ani, s-a căsătorit cu partenera din filmul Step Up, Jenna Dewan. Ceremonia a avut loc la biserica Estates Vineyards din Malibu, conform Femalefirst.co.uk.Ceremonia s-a desfăşurat în aer liber şi au participat în jur de 220 de invitaţi. Printre ei, s-a aflat şi vedeta serialului Entourage, Emmanuelle Chriqui, care a fost domnişoară de onoare.Jenna a purtat o rochie de mireasă cu un voal foarte lung, realizată de Reem Acra, iar Channing a purtat un costum marca Giorgio Armani.Cuplul a optat pentru o nuntă ca în poveşti, multe dintre ornamente fiind feerice, decorate cu trandafiri, hortensii şi orhidee. Şi tortul a fost unul cu totul special, având formă de castel.Channing şi Jenna s-au cunoscut în 2006, în timpul filmărilor la Step Up, şi s-au logodit în luna se... citeşte Taguri: Step Up, Emmanuelle Chriqui, Jenna Dewan, Channing Tatum
-
Ghostbusters 3 nu va fi un film "super high-tech"
14.07.2009Actorul şi scenaristul Harold Ramis spune că Ghostbusters 3 nu va fi în niciun caz "super high-tech", conform Femalefirst.co.uk. Ramis, care interpretează rolul Egon Spengler în filmele seriei, menţionează că nu este un fan al efectelor speciale realizate pe computer."Nu va fi un film super high-tech. Ceea ce face pelicula originală Ghostbusters amuzantă este tocmai aspectul low-tech", spune Ramis.Acesta a mai subliniat că întreaga distribuţie vrea să facă un film bun şi nu sunt interesaţi doar de bani.Ultimul film "Ghostbusters" a fost lansat în cinematografe în 1989.... citeşte
-
Ce mie nu-mi place, altuia campania de promovare a filmului îi face
13.07.2009Studiourile lanseaza din ce în ce mai frecvent filmele ca premiere mondiale, dar când e vorba de promovarea producţiilor, efortul nu e unitar, variind de la teritoriu la teritoriu. Dacă eşuează în a prinde nuanţele locale, campaniile de promovare nu vor avea ca finalitate câştiguri pe măsura pretenţiei studiourilor. Campaniile universale de altădată s-au terminat, iar firmele de distribuţie se gândesc mai bine la cum să adapteze filmele la gusturile locale. Treaba e mai uşoară pentru sequel-uri, dar uneori nici anumite titluri “prevândute” nu funcţionează. “Star Trek” a ieşit un dezastru de marketing în zonele care nu înghit SF-ul. În schimb, seria “Spider-Man” a fost un succes ca poveste de dragoste în Japonia, specialiştii locali targetând filmul pentru femei, anunţă Variety. Şi titluri... citeşte Taguri: Lethal Weapon 4, The Hangover, Terminator Salvation, Sacha Baron Cohen, Brüno
-
TIFF Cinema Open Air
13.07.2009Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatoarea Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), împreună cu Primăria Sectorului 1, iniţiază în perioada 17-26 iulie, în parcul Bazilescu, proiectul de cinema în aer liber intitulat Sub clar de lună.După trei luni de Caravană cinematografică, cu proiecţii de film în oraşe în care mersul la cinema a fost uitat, după o ediţie TIFF cu nouă locaţii de proiecţie la Cluj-Napoca, de tip Indoor, Open Air şi Drive-in, după un TIFF Sibiu şi un TIFF Zalău Open Air în luna iunie, a venit şi rândul Bucureştiului să găzduiască o nouă iniţiativă aparte a TIFF-ului: proiecţii de film Sub clar de lună, cu intrare liberă.Timp de zece zile, începând de vineri 17 iulie, până duminică 26 iulie, bucureştenii vor putea viziona în Parcul ... citeşte
-
Scurmetraj românesc la Oscarurile europene
13.07.2009Renovare, scurtmetrajul lui Paul Negoescu inclus în februarie în selecţia oficială a festivalului de film de la Berlin, va fi nominalizat la premiile Academiei Europene de Film după ce a câştigat ieri premiul acestei instituţii la festivalul portughez Curtas Vila do Conde. Renovare, o poveste despre o familie prinsă în febra renovărilor, va lupta pentru trofeul Academiei Europene cu alte 12 scurtmetraje premiate la cele mai importante festivaluri de film din Europa, printre care cele de la Berlin sau Veneţia.În ceea ce priveşte posibilul său succes la gala de decernare de pe 12 decembrie 2009, regizorul Paul Negoescu este destul de reticent. "Nu ştiu câte şanse am pentru că votează foarte mulţi oameni, iar unde votează foarte mulţi oameni un film mai ieşit din tipare cum este Renovare are ... citeşte Taguri: Renovare, Paul Negoescu
-
Lumea fascinantă a lui Tim Burton - GALERIE FOTO
13.07.2009În aşteptarea lungmetrajului Alice In Wonderland, vă propunem astăzi o incursiune în lumea fascinantă a filmelor pe care Tim Burton le-a realizat până acum. Regizorul vorbeşte despre sursele sale de inspiraţie, idei şi peliculele care l-au marcat, pentru Empire.Totul a început cu nişte schiţe. "Toată lumea desenează. Numai că eu nu m-am oprit niciodată atunci când profesorii îmi spuneau să mă opresc", a declarat Burton. Şi astfel a început să creeze tot felul de personaje care au ajuns să rămână în memoria cinefililor din întreaga lume.De la muzical la horror, de la comedie la dramă, de la fantasy la animaţie - Tim Burton le-a făcut pe toate. Beetlejuice (1988) Burton a revoluţionat lumea comediilor cu tentă horror cu acest film. Beetlejuice, interpretat de Michael Keaton, este un tip roş... citeşte Taguri: Mars Attacks!, Beetlejuice, Henry Selick, Martin Landau, Albert Finney, Michael Keaton, Tim Burton, The Nightmare Before Christmas, Sleepy Hollow, Sarah Jessica Parker
-
Metodele de relaxare ale lui Johnny Depp
12.07.2009Vin roşu şi comedii - acestea au fost metodele de relaxare ale lui Johnny Depp în timpul filmărilor la Public Enemies, conform Femalefrist.co.uk.Depp este un fan înrăit al serialului de comedie britanic The Fast Show. De altfel. el a şi jucat într-unul dintre episoade."Obişnuiam să ne uităm la The Fast Show şi să bem vin roşu după ce terminam filmările. Era drăguţ. Johnny este un coleg plăcut şi acum îmi este şi prieten. Îl respect cu adevărat ca actor", a declarat Stephen Graham care joacă rolul Baby Face Nelson în filmul de acţiune.În Public Enemies, Johnny Depp este John Dillinger, celebrul, şarmantul şi îndrăzneţul jefuitor de bănci din America anilor '30, ajuns inamicul public numărul unu şi urmărit de un batalion de agenţi FBI conduşi de agentul Purvis (Christian Bale).Pelicula va fi... citeşte Taguri: Stephen Graham, Public Enemies, Johnny Depp, Christian Bale
-
Angel at Sea - marele câştigător la Festivalul de la Karlovy Vary
12.07.2009Pelicula Angel at Sea, o co-producţie Belgia-Canada, a luat anul acesta premiul cel mare la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, conform www.kviff.com.Angel at Sea (Un ange a la mer), regizat de Frederic Dumont, a obţinut Globul de Cristal. Lungmetrajul prezintă povestea unui băiat de 12 ani care trăieşte alături de părinţii săi şi de fratele mai mare la malul mării în Maroc. Într-o bună zi tatăl său îi dezvăluie un secret care îi va schimba viaţa.În cursa pentru marele premiu au intrat 14 pelicule iar câştigătorul a fost ales de juriul condus de producătorul francez Claudie Ossard.Premiul special al juriului a fost obţinut de filmul iranian Twenty (Bist), regizat de Abdolreza Kahani. Cel ma bun regizor a fost ales germanul Andreas Dresen, pentru Whisky with Vodka (Whisky mit Wodka).Oliv ... citeşte
-
Gay, scandalos şi obscen! Bruno i-a cucerit pe americani
12.07.2009Noul film al lui Sacha Baron Cohen, comedia Bruno, se află pe primul loc în box office-ul american! Pelicula a avut încasări de 30,4 milioane de dolari, conform Box Office Mojo. Numai în ziua lansării, vineri, Bruno a reuşit să strângă 14,4 milioane de dolari. Bruno este un reporter de modă, homosexual, care ia interviuri şi critică membrii lumii modei, în acelaşi stil ca Borat. El şi-a popus să devină cel mai celebru austriac de la Hitler încoace. Personajul Bruno a fost creat de Sacha Baron Cohen pentru emisiunea de televiziune "Da Ali G Show".Locul al doilea în box office-ul americane ste ocupat de filmul de animaţie Ice Age 3, care a avut încasări de 28,5 milioane de dolari.La trei săptămâni de la lansare, Transformers: Revenge of the Fallen continuă să aibă succes. Se află pe locul a... citeşte Taguri: Transformers: Revenge of the Fallen, Sacha Baron Cohen
-
Sarah Jessica Parker pregăteşte un nou Sex and the City
12.07.2009Sarah Jessica Parker vrea să realizeze un nou serial de televiziune despre un grup de femei care trăiesc în Brooklyn, anunţă Femalefirst.co.uk. Astfel, vraja din Sex and The City ar urma să fie mutată din Manhattan în Brooklyn..Parker a achiziţionat drepturile asupra cărţii Prospect Park West, scrisă de ziarista Amy Sohn, pe care vrea să o transforme într-un show tv prin compania sa de producţie.Cartea, care urmează să fie lansată pe piaţă, urmăreşte povestea a patru mame care trăiesc în Brooklyn şi vorbeşte despre sex, statutul de părinte şi celebritate.Un purtător de cuvânt al lui Parker nu a confirmat dacă actriţa va face parte din distribuţia noului serial HBO sau dacă se va implica doar ca producător.... citeşte Taguri: Sarah Jessica Parker
-
Cea mai fericită fată din lume merge la Ierusalim
12.07.2009România va fi reprezentată la Festivalul de Film de la Ierusalim de lungmetrajul Cea mai fericită fată din lume al lui Radu Jude, anunţă Institutul Cultural Român.Proiecţiile vor avea loc la Cinemateca din Ierusalim, pe 13 şi pe 18 iulie. După proiecţii, spectatorii îi vor putea pune întrebări actorului Vasile Muraru, invitat special al evenimentului.Filmul prezintă povestea Deliei, o fată de 18 ani dintr-un orăşel românesc, norocoasa câştigătoare a unei campanii de promovare organizată de o companie producătoare de băuturi răcoritoare: cu doar trei etichete de pe sticlele de suc, Delia a câştigat o maşină foarte scumpă. Fericita câştigătoare, însoţită de părinţii ei, va trebui să pornească spre capitală pentru a filma o reclamă care s-o arate pe Delia ţării întregi, drept dovadă că toată ... citeşte Taguri: Vasile Muraru, Radu Jude, Cea mai fericită fată din lume
Articole 27001 - 27020 din 38438
Categorii articole
Gossip
-
Motivul pentru care Terrence Howard a refuzat un biopic de Oscar: "Mi-aş fi tăiat buzele!"
Howard ar fi trebuit să-l interpreteze pe "prinţul muzicii soul", Marvin Gaye, dar... - Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
- Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
O echipă cu potenţial: Brad Pitt în faţa camerei şi Edward Berger în spatele ei
Actorul şi regizorul au bătut palma pentru ecranizarea unui celebru roman publicat în anii '90 - Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
- Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
Cronică
-
The Beatles și weekendul care a făcut istorie - TWST: Things We Said Today
După 14 ani de la Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, cineastul Andrei Ujică revine cu un nou film de docu-ficțiune inedit, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, în afara competiției. - Când viața îți dă lămâi... profită de moment! – Leneși pe roți
- Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
- Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
FILM CAFE
20:10
|
Anaconda(1997)Anaconda
|
![]()
Film +
22:00
|
Moonfall(2022)Moonfall
|
![]()
HBO 2
20:30
|
Anatomie d'une chute(2023)Anatomia unei prăbușiri
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Fear Street: Prom Queen
- Olympo
- Carême
- Exterritorial
- Georokhan: Demun Heonteoseu
- Weapons
- She the People
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- A Big Bold Beautiful Journey
- Fight or Flight
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
- Caught Stealing
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri