Arhivă

  • Românii la Namur - corespondenţă de la festival

    04.10.2010 Articol Românii la Namur - corespondenţă de la festival Sunt mulţi români la Namur în acest început de octombrie. În primul rând, desigur, concurenţii. În competiţia pentru înaripaţii Bayarzi îi avem, în ediţia jubiliară, pe Radu Muntean, cu Marţi,după Crăciun,  un film de o originalitate şi o forţă care l-au impus deja în câteva întâlniri internaţionale. Apoi pe Bogdan George Apetri, care a sosit ieri şi va prezenta azi, în vizionare specială pentru presă, Periferic, concurând la Premiul Emile Cantillon acordat celui mai bun debut. Pe unul dintre membrii acestui juriu l-am întâlnit încă din avionul care mă purta spre Bruxelles. Am remarcat o tânără cu înfăţişare adolescentină de şcolăriţă silitoare, despre care am aflat apoi că se află printre cei care vor decide cui îi va fi decernat trofeul Cantillon. Irina Trocan studentă în anul 2 al UNATC... citeşte
  • Surpriză pentru fanii Dr. House: cartea lui Hugh Laurie va fi lansată în România!

    04.10.2010 Articol Surpriză pentru fanii Dr. House:  cartea lui Hugh Laurie va fi lansată în România! Traficantul de arme, o delicioasă parodie a romanului de spionaj, se va găsi, din octombrie în librării.Hugh Laurie reuşeşte să sfideze prejudecăţile conform cărora scriitorii buni trebuie să se concentreze exclusiv asupra scrisului. El ne demonstrează că talentele sale de scriitor, actor şi muzician se împletesc armonios.Hugh Laurie spune povestea lui Thomas Lang, care, în momentul când i se cere să ucidă un industriaş american, preferă să-şi avertizeze victima – o faptă bună ce nu rămâne nepedepsită. Nu trece mult timp şi Lang ajunge să-şi măsoare inteligenţa cu cea a miliardarilor diabolici şi să-şi pună viaţa (şi alte lucruri) în mâinile unui întreg arsenal de femei fatale, în vreme ce încearcă să salveze o tânără doamnă aflată în încurcătură… şi, în plus, să prevină o baie de sânge l... citeşte
  • Alexander Bălănescu şi Phil Mulloy închid Anim'est 2010

    04.10.2010 Articol Alexander Bălănescu şi Phil Mulloy închid Anim'est 2010 Alexander Bălănescu, unul dintre cei mai renumiţi muzicieni de origine română ai ultimelor decenii, încheie Anim'est 2010 cu un recital cu totul deosebit pe scena Cinema Patria, în continuarea Galei de închidere a festivalului, programate sâmbătă, 16 octombrie, ora 20:00. Bălănescu va acompania live, cu vioara care l-a făcut celebru în întreaga lume, un consistent program de scurtmetraje semnate de animatorul invitat al celei de-a cincea ediţii Anim'est şi, totodată, unul dintre membrii juriului secţiunilor Scurtmetraj şi Lungmetraj – britanicul Phil Mulloy, unul dintre cei mai importanţi realizatori europeni de film de animaţie contemporani. Bălănescu şi Mulloy nu se află la prima colaborare: animatorul britanic se numără printre regizorii importanţi cu care a lucrat Alexander B... citeşte
  • Jocul video Just Cause ajunge pe marele ecran

    04.10.2010 Articol Jocul video Just Cause ajunge pe marele ecran Compania L+E Pictures a obţinut drepturile de ecranizare a seriei de jocuri Just Cause, produsă de Avalanche Studios şi distribuită de Eidos Interactive, anunţă Variety. Producătorul filmului va fi Adrian Askarieh, responsabil şi cu alte producţii realizate după jocuri distribuite tot de Eidos, precum Hitman (2007) sau viitoarele Hitman 2 (2012) şi Kane & Lynch, în care ar trebui să joace Bruce Willis şi Jamie Foxx (deşi filmările la acesta din urmă au fost amânate pe termen nedefinit până se va găsi un regizor).Pentru cei care nu au jucat unul din cele două jocuri, lansate în 2006 şi 2010, povestea îl urmăreşte pe agentul CIA Rico Rodriguez şi aventurile sale pe două insule tropicale din America Latină în lupta cu diverşi conducători militari locali. Rămâne de văzut cum va fi abordată e... citeşte
  • Regizorul lui A Beautiful Mind ecranizează My Stroke of Insight

    04.10.2010 Articol Regizorul lui A Beautiful Mind ecranizează My Stroke of Insight După ce a terminat de filmat Dilemma, o comedie cu Vince Vaughn şi Kevin James, Ron Howard urmează să regizeze, conform Deadline, drama My Stroke of Insight, o poveste care nu recomandă filmul unor mari succese financiare, dar ar putea stârni aceeaşi reacţie a criticilor ca A Beautiful Mind, ce i-a adus în 2002 două premii Oscar.My Stroke of Insight va fi adaptarea cu acelaşi nume a cărţii lui Jill Bolte Taylor, o absolventă de Harvard de profesie neuroanatomist, care suferă la 37 de ani un atac cerebral, apărut în emisfera stângă a creierului, în urma căruia nu mai poate merge, vorbi, citi sau scrie şi îşi pierde memoria. Pregătirea ei a ajutat-o nu numai să se recupereze (ea şi-a revenit complet după 8 ani), ci şi să ne ofere o perspectivă unică asupra creierului şi capacităţii sale de r... citeşte
  • Wall Street acorda drepturi egale pentru lacomi si generosi!

    04.10.2010 Articol Wall Street acorda drepturi egale pentru lacomi si generosi! Inscrie-ti preferinta pe www.hmultiplex.ro/concurs/wallstreet si intri automat in finala pentru Marele Premiu: Belstaff Lengfield Rev Jacket, jacheta purtata de actorul Shia LaBeouf in filmul Wall Street: Banii sunt facuti sa circule.Poti, de asemenea, castiga o serie de premii originale din film: portofele, huse de telefon, brelocuri si clipsuri pentru prins banii pe care ii castigi la bursa.Iar ca bonus, pentru fiecare tranzactie efectuata pe filmul Wall Street: Banii sunt facuti sa circule, primesti pe loc un voucher de discount in magazinele Belstaff.In perioada 24 septembrie – 24 octombrie, mergi la Hollywood Multiplex sa vezi filmul Wall Street: Banii sunt facuti sa circule si sansele tale la bursa... premiilor creste instant!Hollywood Multiplex premiaza atat generosii cat si persoan... citeşte
  • Emma Stone va fi Mary Jane Watson în următorul Spider-Man

    04.10.2010 Articol Emma Stone va fi Mary Jane Watson în următorul Spider-Man Sony Pictures i-a oferit rolul lui Mary Jane Watson actriţei Emma Stone, care i se alătură lui Andrew Garfield, singurul actor confirmat, până acum, în distribuţia noului film Spider Man.Pentru acest rol, Stone a fost în competiţie cu o mulţime de alte actriţe, inclusiv starul din Alice in Wonderland, Mia Wasikowska. Aceasta, împreună cu Dianna Agron (Glee), Georgina Haig şi Dominique McElligott au rămas în cursa pentru rolul lui Gwen Stacy. Personajul Gwen a apărut în cea de-a treia parte a seriei, Peter implicându-se într-o relaţie cu ea pentru a o face geloasă pe Mary Jane. În benzile desenate, Gwen este prima iubită a lui Peter, înainte de Mary Jane, şi se pare că şi în noul film va fi centrul preocupărilor lui Peter, personajul Emmei Stone având un rol secundar (cel puţin până la sequ... citeşte
  • Nimic mai bun decât The Social Network la box-office

    04.10.2010 Articol Nimic mai bun decât The Social Network la box-office Cu o mulţime de comentarii pozitive încă dinainte de lansarea oficială, The Social Network a intrat fără probleme pe locul întâi în box office-ul american, cu încasări de 23 milioane de dolari, conform rezultatelor estimate ale The Box Office Mojo. Suma este mulţumitoare pentru studiourile Sony, deşi nu chiar cât estimau acestea. Sunt de-abia rezultatele primului week-end pe ecrane, aşa că mai este timp pentru filmul lui David Fincher, care a fost produs cu aproape 50 de milioane, să devină profitabil.Pe locul doi se menţine, surprinzător, animaţia lui Zack Snyder, Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole, cu încasări de 10,8 milioane de dolari, în timp ce câştigătorul de săptămâna trecută şi-a văzut încasările practic înjumătăţite, ajungând la 10,1 milioane de dolari. The Town al l... citeşte
  • Olivia Wilde va fi mama lui Justin Timberlake

    03.10.2010 Articol Olivia Wilde va fi mama lui Justin Timberlake Frumoasa actriţă din serialul House şi din viitorul TRON: Legacy s-a alăturat lui Justin Timberlake, Amanda Seyfried, Cillian Murphy şi Vincent Kartheiser în distribuţia thriller-ului regizat de Andrew Niccol, anunţă The Wrap. Regizorul, care semnează şi scenariul filmului, a renunţat recent la titlul I'm.mortal, proiectul rămânând momentan fără nume.Deşi cu 3 ani mai tânără decât Timberlake, Olivia Wilde va juca rolul mamei acestuia, povestea având loc într-un viitor apropiat în care nemurirea e accesibilă celor bogaţi, iar procesul de îmbătrânire se opreşte la 25 ani. Cillian Murphy va interpreta rolul unui poliţist cu misiunea de a-l prinde pe Will, personajul lui Timberlake, forţat de împrejurări să fugă având-o drept ostatică pe Amanda Seyfried. Kartheiser, cunoscut mai ales pentru r... citeşte
  • Starul şi regizorul lui The Scorpion King fac echipă pentru Arabian Nights

    03.10.2010 Articol Starul şi regizorul lui The Scorpion King fac echipă pentru Arabian Nights Dwayne "The Rock" Johnson a fost propus pentru un rol într-o nouă ecranizare inspirată din poveştile celor 1001 de nopţi.Regizorul Chuck Russell, care a mai lucrat cu Johnson la The Scorpion King, îi va oferi cel mai probabil acestuia rolul lui Sinbad în filmul intitulat Arabian Nights, producţie ce se anunţă de pe acum a fi spectaculoasă. Şi asta pentru că The Rock nu este sigurul nume cunoscut din distribuţie. Anthony Hopkins a semnat deja pentru rolul vrăjitorului malefic Pharotu, care a ucis-o pe iubita lui Sinbad, o sirenă, şi încearcă să-şi mărească puterea. Liam Hemsworth (Knowing) face şi el parte din distribuţie ca Ali Baba, un tânăr comandant militar care se aliază cu Aladin şi Sinbad pentru a o salva pe regina Şeherezada.Scenariul Arabian Nights, semnat de Chuck Russell în colab... citeşte
  • După Salt, urmează Goon pentru Liev Schreiber

    03.10.2010 Articol După Salt, urmează Goon pentru Liev Schreiber Deşi încă nu se ştie ce rol va avea, Liev Schreiber a fost distribuit în Goon, o comedie despre hochei din distribuţia căreia mai fac parte Sean William Scott (Cop Out, Role Models) şi Alison Pill (Milk, Dan in Real Life), ce vor juca rolurile principale, conform The Wrap. Povestea filmului îl urmăreşte pe Scott, în rolul unui bodyguard (o "gorilă") care se alătură unei mărunte echipe de hochei şi le oferă motivaţie în drumul spre glorie. Pe lângă actorii amintiţi mai sus, îi vei mai vedea şi pe starul din Ucenicul Vrăjitor, Jay Baruchel, şi pe Marc-Andre Grondin ("C.R.A.Z.Y."), care va juca rolul unei vedete canadiene de hochei.Cartea lui Doug Smith şi Adam Frattasio, Goon: The True Story of an Unlikely Journey into Minor League Hockey, a servit drept sursă de inspiraţie pentru acest proi... citeşte
  • S-a ales actorul care va fi Diavolul în Ghost Rider 2

    02.10.2010 Articol S-a ales actorul care va fi Diavolul în Ghost Rider 2 Ciaran Hinds, actorul irlandez care a primit anul acesta Premiul pentru întreaga cariera la Festivalul Internaţional de Film de la Dublin, va juca rolul Diavolului în Ghost Rider: Spirit of Vengeance, scrie The Hollywood Reporter. Hinds este cunoscut în special petru rolul lui Cezar din serialul Rome, dar şi din filme ca There Will Be Blood şi Race to Witch Mountain. Chiar dacă nu este un obişnuit al rolurilor negative, alegerea sa ca întruchipare a răului absolut în Ghost Rider 2 pare mai mult decât potrivită şi ar putea adăuga ceva sare şi piper scenariului. Continuarea filmului din 2007 îl gaseşte pe Johnny Blaze, personaj interpretat tot de Nicolas Cage, undeva în Europa Centrala luptându-se cu blestemul. Blaze este recrutat de o sectă care îl ajută în lupta sa contra Diavolului, care ... citeşte
  • Ryan Gosling, rol principal în drama politică a lui George Clooney

    02.10.2010 Articol Ryan Gosling, rol principal în drama politică a lui George Clooney Ryan Gosling este în negocieri pentru rolul principal din Farragut Norh, scrie Deadline.  Filmul va fi regizat de George Clooney, care va fi şi co-scenarist şi va finanţa independent producţia prin compania sa, Smokehouse Productions.Farragut Norh se bazează pe piesa de teatru a lui Beau Willimon, în care un tânăr şi idealist director de comunicare lucrează la campania electorală a unui politician impozant, dar cu metode de lucru mai puţin ortodoxe. În încercarea de a-si promova candidatul, personajul lui Gosling are de-a face cu opozanţi politici plini de venin şi cade pradă trucurilor politice murdare ale acestora. Willimon şi-a bazat piesa pe propria experienţă electorală din 2004, când a lucrat pentru campania lui Howard Dean. Titlul ales pentru opera sa vine de la numele unei staţii... citeşte
  • Leonardo DiCaprio ar putea fi Marele Gatsby

    02.10.2010 Articol Leonardo DiCaprio ar putea fi Marele Gatsby Au trecut doi ani de când regizorul Baz Luhrmann (Australia, Moulin Rouge) anunţa că are în proiect o adaptare a romanului lui Scott Z. Fitzgerald, Marele Gatsby. Acum, Production Weekly menţionează pe contul său de Twitter nu numai că regizorul de origine australiană a revenit la proiect, dar avansează şi propunerile pentru distribuţia acestuia. Este vorba despre Leonardo DiCaprio pentru rolul lui Gatsby, Tobey Maguire pentru Nick Carraway şi Amanda Seyfried drept Daisy Buchanan. Romanul lui Fitzgerald a mai avut două adaptări pentru marele ecran. Prima versiune datează din 1926 iar cea mai recentă, din 1974, l-a avut pe Robert Redford în rol principal şi a fost regizată de Francis Ford Coppola. Povestea serveşte drept critică la adresa Visului American, acţiunea sa desfăşurându-se în an... citeşte
  • Mickey Rourke îl împarte pe Ice Man cu un alt actor

    02.10.2010 Articol Mickey Rourke îl împarte pe Ice Man cu un alt actor Acum două săptămâni anunţam că Mickey Rourke va fi Richard “The Ice Man” Kuklinski, celebrul ucigaş pentru mafie. Production Weekly, via Twitter, anunţă că se pregăteşte încă un film despre ucigaşul mafiot intitulat… The Iceman, ce va fi regizat de Ariel Vroman, cu Michael Shannon în rol principal. Pentru a da ceva greutate proiectului său, Vroman a anunţat deja câteva nume din distribuţie: James Franco, Michael Shannon şi Benicio Del Toro. Spre deosebire de filmul cu Mickey Rourke (bazat pe o biografie a lui Kuklinski scrisă de Phil Carlo), The Iceman se bazează pe o sursă diferită, cartea lui Antony Bruno, ce va fi adaptată de scenaristul Morgan Land. Întâmplarea ca doua producţii cinematografice concomitente să aibă la bază viaţa aceluiaşi personaj nu este fără precedent. În 2005 au ... citeşte
  • Începe RO-IFF!

    01.10.2010 Articol Începe RO-IFF! Peste 80 de filme independente, documentare şi pelicule alternative, produse în bazinul Mării Negre vor fi prezentate publicului în perioada 1-10 octombrie, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Proiecţiile filmelor vor avea loc la cinematografele Scala, Eforie, Corso şi Muzeul Ţăranului Român, iar accesul spectatorilor în săli va fi gratuit, cu excepţia MŢR. Lungmetrajele, documentarele şi scurtmetrajele participante vor fi împărţite pe cinci categorii: CineBlackSea, Femeia în Cinema, Underground, Focus şi Panorama. Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe site-ul Festivalului, www.ro-iff.ro. În cadrul secţiunii competitive CineBlackSea vor fi proiectate doar pelicule realizate în Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia... citeşte
  • Corespondenţă de la Namur: Illégal deschide competiţia

    01.10.2010 Articol Corespondenţă de la Namur: Illégal deschide competiţia În centrul localităţii belgiene Dendermonde străjuieşte de decenii, sau poate de secole, monumentul ecvestru al unui armăsar care, cabrat în avânt spre ceruri, şi-ar desprinde  parcă de pământ cavalerul.  Monumentul este inedit, fiindcă e dedicat mai curând patrupedului decât călăreţului împlătoşat care l-a îmblânzit. Este Bayardul, magic murg zburător, ajuns la noi, de departe, din celebrele "chansons des gestes",  printr-un monument a cărei forţă cinetică a inspirat trofeul (de aur, argint şi bronz) oferit, de 25 de ani împliniţi, celor mai buni dintre participanţii Festivalului Internaţional al filmului francofon de la Namur.Aşadar, anul acesta avem privilegiul să urmărim în leagănul francofoniei belgiene, la Namur, încă o ediţie, de astă dată jubiliară, a 25-a, a tradiţionalului turnir... citeşte
  • Wes Anderson rămâne în lumea lui Mr. Fox cu următorul film

    01.10.2010 Articol Wes Anderson rămâne în lumea lui Mr. Fox cu următorul film Următorul film al lui Wes Anderson va avea ca protagonişti o fată şi un băiat de 12 ani, se va numi cel mai probabil Moonrise Kingdom, iar filmările vor începe la primăvară, anunţă SlashFilm, punând cap la cap informaţii şi zvonuri care au apărut în mediul online. Vârsta personajelor principale ne face să ne gândim că Anderson e încă într-o dispoziţie inspirată de Fantastic Mr. Fox, film pe care spectatorii din România îl pot urmări - de altfel - peste o săptămână, la Cinema Patria, fiind programat luni, 11 octombrie, de la 20.30. Faptul că Anderson rămâne în acelaşi registru poate fi de bun augur, pentru că un film orientat către familie, cu actori copii şi un ton tineresc, dar cu o amprenta regizorală puternică, precum cea a lui Wes Anderson, ar face parte dintr-o listă nu foarte lungă d... citeşte
  • Program noapte de filme-şoc şi muzică live la Cinema Patria

    01.10.2010 Articol Program noapte de filme-şoc şi muzică live la Cinema Patria Creepy Animation Night 2 – noaptea de filme de animaţie bizare, visuals şi muzică live din cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, inaugurată cu succes la ediţia din 2009, revine în programul celui mai important festival de film de animaţie din România: vineri, 15 octombrie 2010, începând de la ora 23:00 şi până în zori de zi, Cinema Patria va fi zguduit de filmele atent selecţionate de directorul Anim'est, Mihai Mitrică, de muzica lui Matze şi de desenele realizate live de Andrei Fântână şi proiectate pe ecranul celui mai mare cinematograf din Bucureşti. Creepy Animation Night 2 este un eveniment recomandat de Cinemagia.ro.PROGRAM23:00-24:00The Origin of Creatures - Olanda 2010, 11’45, regia: Floris KaaykAu bal des pendus / At the Ball of the Hanged - Franţa/Belgia... citeşte
  • Săptămâna 1-7 octombrie

    01.10.2010 Articol Săptămâna 1-7 octombrie După ce a câştigat o cârcă de premii la Locarno, Morgen se lansează şi în România. Primul lungmetraj al lui Marian Crişan, regizorul premiat cu Palme d'Or pentru scurtmetrajul Megatron, spune o poveste molcomă, exact ca graiul ardelenesc al personajelor principale. Umor său foarte subtil şi aerul în acelaşi timp foarte serios (chiar dramatic, la o adică) fac să-ţi apară în minte un cuvânt din păcate tot mai rar folosit: mucalit. Avem de-a face cu Nelu (András Hatházi), paznic de supermarket şi pasionat pescar, ale cărui escapade în bălţile de la graniţa României cu Ungaria, în preajma oraşului Salonta, îi scot în cale o captură neobişnuită: un imigrant turc, naufragiat pe meleagurile româneşti în drumul său spre familia stabilită în Germania. Insolita prietenie non-verbală dintre cei doi f... citeşte
Articole 23361 - 23380 din 38437
jinglebells