Aquaman, filmul cu cele mai mari încasări al deceniului în România

de Ştefan Dobroiu în 5 Mar 2019
Cu 15,7 milioane de lei încasări, Aquaman domină topul de la Avatar încoace

Ajutat de faptul că a fost lansat în format 3D, Aquaman reuşeşte să-şi adjudece prima poziţie în topul încasărilor din 2009 încoace. Totalul strâns de aventurile subacvatice ale lui Arthur Curry (Jason Momoa) până la sfârşitul săptămânii trecute se ridică la 15.719.763 de lei, dintr-un număr total de aproape 680.000 de bilete vândute.

Chiar dacă are încasări mai mari, Aquaman nu a reuşit să întreacă Furios şi Iute 8 la popularitate, acesta fiind văzut de 683.878 de români de la lansarea sa din aprilie 2017. Dezavantajul filmului cu Vin Diesel a fost faptul că s-a lansat în format 2D, biletele având astfel un preţ mai mic decât cele pentru Aquaman. Încasările totale pentru Furios şi iute 8 se ridică la 13.316.052 de lei.

În ciuda succesului lor incontestabil, Aquaman şi Furios şi Iute 8 nici măcar nu se apropie de Avatar, filmul lui James Cameron lansat pe 18 decembrie 2009. Acesta a rulat timp de 38 de săptămâni în cinematografe şi a fost văzut de 881.718 spectatori, cu un total al încasărilor de 18,61 milioane de lei.

Ne întrebăm acum dacă Avatar 2, a cărui dată de lansare a fost stabilită pentru 18 decembrie 2020, va reuşi să întreacă primul film al francizei. În acest moment sunt multe voci care consideră că Aquaman, cu efectele sale speciale subacvatice, ar dezavantaja sequelul Avatar. Aceste voci au fost atât de insistente, încât Cameron a ţinut să aibă o opinie despre efectele Aquaman, film pe care îl consideră distractiv, dar nerealist. Vom vedea la sfârşitul anului viitor viziunea lui Cameron asupra realismului subacvatic.

Exploreaza subiecte similare:

Jason Momoa, James Cameron, Vin Diesel, Aquaman, Fast & Furious 8, Avatar

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
pdf pe 5 martie 2019 13:43
Mai multe cinematografe, pretul biletelor mai crescut decat in anii anteriori, oare cand se creeaza un articol de acest gen oamenii nu iau in considerare astfel de lucruri?
StefanDo pe 6 martie 2019 13:35
numarul de ecrane a fost comparabil (aproximativ 110) si pretul biletelor nu creste chiar ca din apa: intre 2013 si 2017 CNC a raportat cresteri medii ale pretului biletelor de 0,3-0,5 lei pe an. La un numar aproape egal de bilete vandute, diferenta e explicata de faptul ca Aquaman a fost lansat 3D, iar Furios si iute 8 2D. Si, ca sa raspund la intrebarea ta, pentru recorduri si analize simple incasarile absolute primeaza.
spartacus pe 5 martie 2019 17:45
De mentionat că încă sunt orase la noi în țară unde ”Aquaman” încă nu a ajuns în cinematografe chiar dak filmul a fost lansat in dec. 2018 (!?!?!), un exemplu in acest sens fiind Slatina (jud. Olt), dar sigur sunt multe alte orașe în aceeași situație.
Gabriel56 pe 7 martie 2019 17:48
probabil costul care li se cere pt a rula e mai mare decat cred ca ei ca vor castiga si deaia nu si-au permis sa il puna ....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells