Sase femei cu copii si un bunic incearca sa-si duca mai departe viata in satul devastat de razboi. Barbatii in putere au pierit in lupta sau au fost omorati, iar corpurile niciodata descoperite. Aceasta e povestea filmului Snow – castigatorul sectiunii "Saptamana criticii" de la Cannes, in 2008. Aseara, la Dakino, Zana Marjanovic (foto), protagonista filmului, s-a aflat in sala, la vizionare, alaturi de public. Dupa proiectie, Marjanovic a spus pentru Cinemagia ca "e un privilegiu pentru bucuresteni ca pot vedea toate filmele de la Semaine de la Critique din Cannes. Acestea sunt filme care, de regula, nu ajung sa fie difuzate de televiziune".
Delegat al sectiunii Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes, Cristina Hoffman, directorul Festivalului Dakino, a invitat pentru publicul bucurestean cele mai interesante filme prezente anul acesta la Cannes in cadrul sectiunii Saptamana Criticii, aflate fie in competitie, fie in afara ei.
In pauza dintre proiectii Zana Marjanovic a stat de vorba cu reporterul Cinemagia.
C: Cum a schimbat razboiul rolul femeii in societatea bosniaca, preponderent musulmana, tinand cont de faptul ca dupa razboi femeile au ramas cele care sa aiba grija de familie, barbatii fiind ucisi in lupta sau executati de catre sarbi - fapt oglindit de filmul Snow, in care sunteti protagonista.
Z.M.: Cred ca e un film despre bosniacii musulmani si despre femei. Nu e ceva construit intentionat, e despre cum stau lucrurile. Iar de vreme ce barbatii au murit in razboi, e un film despre femei. Nu cred ca a contat faptul ca am fost bosniaci si nu sarbi sau croati, e vorba despre situatia femeilor in Bosnia. Dar in filmul acesta, femeile sunt musulmane si din pacate ele nu au muncit niciodata, au fost obisnuite sa fie alaturi de barbati puternici care le sustineau casa. Erau, inainte de razboi, doar neveste. Si acum, dupa razboi, pentru prima data a trebuit sa-si conduca singure viata.E foarte greu, se vede, si majoritatea nu se descurca. Din nefericire, ele au trecut prin ceva ingrozitor: epurarea etnica.
C: Sunteti prima data in Romania; cum gasiti festivalul, dar Bucurestiul? Veti reveni aici?
Z.M. Nu ma asteptam la nimic anume, am venit acum pentru prima oara in Bucuresti si am fost fermecata. Nu mi-am dat seama ca e un oras asa de mare si e foarte unic. N-am putut sa-i prind toate aspectele, dar ma voi intoarce. Am si o strada preferata, “Aleea Episcopiei”, am deci deja locul meu aici. Apreciez ca Dakino este un festival dedicat scurtmetrajelor; acestea ajung de-obicei greu la public.
C: Ce film din competitie v-a placut?
Z.M. "Classmates of Anne Frank". M-a bucurat sa vad ca realizatorii, care au fost aici, au fost ei insisi protagonistii filmului. Este minunat ca dupa ce vezi un film sa discuti cu cei care l-au realizat, asta iti largeste perspectiva asupra lucrurilor. Mi-a placut si "Silence",un film extraordinar.
