Antipatia dintre Stallone şi Schwarzenegger, o „ură violentă”

de Cristina Grigore în 17 Oct 2013
Sylvester Stallone a vorbit deschis despre antipatia dintre el şi Arnold Schwarzenegger

În talk-show-ul TV al lui David Letterman, Sylvester Stallone a vorbit despre rivalitatea dintre el şi Arnold Schwarzenegger şi despre „ura violentă” pe care i-o purta, scrie DigitalSpy.com.

Actorul a recunoscut deschis că el şi starul lui Terminator nu erau deloc în relaţii bune, ba chiar şi-ar fi dorit ca celălalt să nu existe pe aceeaşi planetă.

„Ne purtam unul altuia o ură violentă”, a spus Stallone. „Ţi s-a întâmplat asta vreodată? Să fii într-o competiţie în care ai cu adevărat un adversar absolut, cel mai mare duşman, dar care te face totuşi să dai tot ce-i mai bun din tine. Cum ar spune Arnold, ’chiar te-am ajutat să accelerezi ritmul’".

Însă, mai punctează Stallone, îi era greu să admită faptul că el şi Schwarzenegger coexistau: „Uram că ne aflam amândoi pe aceeaşi planetă”.

„După o vreme, a început să îmi placă faptul îl aveam drept oponent, că făceam eforturi pentru a-l depăşi. El îşi lua o armă mai mare. Eu împuşcam mai mulţi oameni. Împuşca şi el mai mulţi oameni. Însă la un moment dat, a trecut pe science-fiction, iar asta m-a cam lăsat în urmă”, a mai explicat Stallone.

Recent, cei doi foşti rivali, de acum veterani ai filmelor de acţiune, au făcut front comun şi, după apariţia din The Expendables 2, joacă împreună în thriller-ul Escape Plan, a cărui lansare va avea loc în cinematografele noastre pe 25 octombrie.

Exploreaza subiecte similare:

Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger, The Expendables 2, Escape Plan, actor

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 17 octombrie 2013 14:56
Inteleg sa fie rivale Anjelica Jolica si Jennifer Aniston , dar astia 2 se cearta mai rau ca 2 copii (| ma rog ca 18 copii avand in vedere dimensiunile fizice).Ce motive au gasit. Te umfla rasul :"El îşi lua o armă mai mare. Eu împuşcam mai mulţi oameni. Împuşca şi el mai mulţi oameni. Însă la un moment dat, a trecut pe science-fiction, iar asta m-a cam lăsat în urmă" Rad si curcile .
Tyson_Kyd pe 17 octombrie 2013 21:56
Era de asteptat .
alex_il_fenomeno pe 15 noiembrie 2013 16:39
Si ce echipa buna au facut totusi in "Escape Plan".

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells