Sir Anthony Hopkins va interpreta rolul principal in cea mai noua adaptare cinematografica a tragediei "King Lear". Lungmetrajul va fi regizat de debutantul Josh Michael Stern. Cele trei fiice ale lui Lear vor fi intruchipate de Gwyneth Paltrow, Naomi Watts si Kiera Knightley.
Pentru ca filmul sa fie cat mai autentic, regizorul vrea sa foloseasca dialogurile originale.
Rolul Regelui Lear ii va da ocazia lui Anthony Hopkins sa intre din nou in pielea unui personaj care i-a adus faima pe scenele teatrelor londoneze din anii '80.
Filmul va avea un buget redus, de doar 35 de milioane de dolari, si va contine scene de lupta epice, potrivit producatorilor. Scrisa intre 1603 si 1606, Regele Lear este considerata una dintre cele mai valoroase opere literare ale lui Shakespeare. Prima adaptare cinematografica a piesei dateaza inca din 1909, dar cea mai celebra este ecranizarea cu Laurence Olivier in rolul regelui.