Aniversarea, ultimul film cu regretatul Mircea Albulescu, din 10 noiembrie

de Cinemagia în 21 Sep 2017
Produs și distribuit în România de Dakino Production

Dakino Production anunță premiera în cinematografe a celui de-al şaptelea film de lungmetraj în regia lui Dan Chișu, Aniversarea, ce va avea loc, nu întâmplător pe 10 noiembrie la o zi distanță de data la care se sărbătorește căderea Zidului Berlinului, moment emblematic ce reprezintă sfârșitul regimului comunist în țările din Europa Centrală și de Est.

Aniversarea prezintă firul întâmplărilor ce au loc în casa lui Radu Maligan – fost om de bază al regimului de dinainte de ’89, care urmează să-și serbeze împlinirea celor 94 de ani. Discuțiile celor adunați cu această ocazie, rude și prieteni de familie, generații diferite, ajung să tulbure evenimentul, situația devenind destul de complicată atunci când jumătate dintre oaspeți încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaților consideră că nu poți forța pe cineva să acționeze contra voinței sale.

Aniversarea este ultimul film în care a jucat regretatul Mircea Albulescu, alături de care îi veți recunoaște în distribuție pe: Simona Bondoc, Emilia Dobrin, Răzvan Vasilescu, Lucian Ifrim, Dana Voicu, Emanuel Pârvu, Mădălina Constantin, Frederic Fisbach, Dana Dembinski, Coca Bloos, Constantin Cojocaru, Adrian Păduraru, Papil Panduru, Mircea Andreescu, Rodica Lazăr, Mihai Constantin, George Remeș, Marian Râlea, Gheorghe Ifrim și Dan Hurduc.

Scenariul și regia sunt semnate de Dan Chișu, care se află la cel de-al şaptelea lungmetraj după WebSite Story (2010), Ursul (2011), Şi caii sunt verzi pe pereţi (2012), Déjà Vu (2013), YouTube Bazaar (2013) șiBucureşti NonStop (2015). Producătorul filmului este Dan Chișu, coproducatori fiind Adrian Sitaru (4Proof Film) și Codin Maticiuc (WatchMe Productions) iar imaginea îi aparține lui Liviu Pojoni Jr.

Aniversarea va avea premiera în cinematografe pe 10 noiembrie și este produs și distribuit în România de Dakino Production.

Filmul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

 

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells