Aniversare la TVR 2: La multi ani, Alexandru Arşinel!

de Gloria Sauciuc în 4 Iun 2019
În aproape 60 de ani de carieră, a fost protagonist în sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale, pe scenele din țară și străinătate

Marţi, 4 iunie 2019, maestrul scenei românești de comedie Alexandru Arșinel împlinește respectabila vârstă de 80 de ani. La aniversare, TVR 2 dedică emisiuni speciale artistului apreciat de generații de români. De-a lungul zilei, colegii şi prietenii îi vor face urări, în scurte intervenţii filmate. Printre cei care spun „La multi ani, Maestre!” se numără Gabriel Dorobanţu, Monica Anghel, Marian Drăgulescu, Luminiţa Anghel, Nico, Marian Râlea şi Corina Chiriac, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

De la ora 15.00, Paul Surgiu Fuego vine în emisiunea „oanApp” pentru a vorbi despre omul care a reuşit să-l impresioneze până la lacrimi într-o ediţie „Drag de România mea”. Actorul Alexandru Arşinel a recitat inconfundabil, alături de gazdă, poezia „Rugă pentru părinţi”, de Adrian Păunescu, cu gândul la părinţii şi prietenii dispăruţi.
De la ora 18.00, „Vara Amintirilor”, într-o ediţie specială „La mulţi ani, dle Arşinel!”, a pregătit din Arhiva TVR momente de umor şi divertisment cu îndrăgitul actor, în care îl vom urmări singur sau alături de parteneri cunoscuţi: Stela Popescu, Paula Rădulescu, Radu Gheorghe, Corina Chiriac etc.

Într-o ediţie specială „Destine ca-n filme”, „Alexandru Arşinel - La mulţi ani, Maestre!”, de la ora 22.00, Iuliana Marciuc a pregătit subiecte în exclusivitate, întâmplări cu marele actor alături de prietenii şi colegii cărora le-a influenţat destinul. Echipa „Destine ca-n filme” a pregătit şi un cadou-surpriză. Printre cei pe care vor vorbi despre Alexandru Arşinel se numără contabila-şefă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, vecinul de la casa din Sinaia, prietenii Marius Ţeicu, Dinu Sărarul, dar şi colegii săi: Adrian Enache, Nae Alexandru, Valentina Fătu, Vasile Muraru, Sanda Ladoşi etc.

„Valentina Fătu, actriţă a teatrului Constantin Tănase, a făcut o destăinuire, care cu siguranţă ar fi subiect de „Destine ca-n filme”. Ea a păşit pentru prima dată în Teatrul de Revistă ca plasatoare. Acolo i-a îndrăgit pe actori, a îndrăgit teatrul, l-a cunoscut pe Alexandru Arşinel şi a decis să urmeze această carieră. Ea îi mulţumeşte maestrului pentru sprijinul şi generozitatea sa. Dinu Săraru, prieten vechi al actorului, şi-a amintit de un eveniment care a făcut legătura lor mai puternică. Pe 21 decembrie 1989, Dinu Săraru şi Alexandru Arşinel şi-au dat întâlnire pe Calea Victoriei ca să meargă împreună la Universitate. Acolo au trăit emoţia Revoluţiei din decembrie 1989, alături de oamenii care îi recunoşteau îi strigau. Fii actorului, Bogdan şi Cristian Arşinel, acum mari şi la rândul lor cu familii şi copii, au povestit o întâmplare amuzantă. Erau copii, se aflau în staţiunea Mamaia şi s-au pierdut pe plajă. Au fost găsiţi după câteva ore, timp în care l-au auzit la Radio Vacanţa pe tatăl lor, chemându-i. În sezonul estival, la Radio Vacanţa se difuza o rubrică pentru copii pierduţi pe plajă, la care s-a auzit şi vocea lui Alexandru Arşinel. Deşi lipsiseră câteva ore bune, actorul nu i-a certat”, a povestit Iuliana Marciuc, gazda emisiunii „Destine ca-n filme”.

Alexandru Arşinel se numără printre artiştii Generaţiei de Aur. În aproape 60 de ani de carieră, a fost protagonist în sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale, pe scenele din țară și străinătate. Extrem de popular, cu energie, talent, sensibilitate şi respect pentru public, actorul jucat în numeroase producții cinematografice și seriale TV şi a fost timp de 19 ani director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Exploreaza subiecte similare:

Alexandru Arşinel

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells