Fanii spun că povestirea "A Little Sacrifice", scrisă de Andrzej Sapkowski şi situată în universul The Witcher, este una dintre cele mai desăvârşite opere literare ale autorului polonez. Ea se află la baza noului lungmetraj animat The Witcher: Sirens of the Deep, care se lansează global pe 11 februarie.
Doug Cockle, vocea personajului titlular din jocurile video, revine în rolul lui Geralt, iar animaţia împrumută două voci din serialul live action: Anya Chalotra şi Joey Batey reiau rolurile lui Yennefer şi Jaskier. Şi ceva ne spune că Batey abia aşteaptă să interpreteze noi melodii, după ce în primul sezon a impresionat pe toată lumea cu celebra "Toss a Coin to Your Witcher"...
În film, Geralt ajunge într-un orăşel de pe ţărmul mării. O serie de atacuri îi înspăimântă pe locuitori, iar Geralt primeşte misiunea de a investiga cine se află în spatele acestora. Miza este mare, pentru că oamenii sunt convinşi că autorii atacurilor sunt sirenele şi tritonii dintr-un oraş subacvatic din apropiere, iar războiul dintre cele două rase este iminent.
De producţia animaţiei s-a ocupat studioul sud-coreean Studio Mir, care a lansat recent unul dintre serialele animate cel mai bine primite din acest deceniu, X-Men '97. În ce priveşte serialul live action, al patrulea sezon a terminat filmările toamna trecută şi s-ar putea lansa în a doua jumătate a anului, dar Netflix nu a anunţat încă data exactă a premierei.
Părerea ta
Spune-ţi părerea