
Angelina Jolie a fost extrem de dezmagita cand a aflat ca ea şi Brad Pitt nu vor filma in Pakistan pentru noua productie "A Mighty Heart". Filmul este despre jurnalistul american Daniel Pearl care a fost rapit si ucis pe teritoriul pakistanez în 2002. Autoritatile au sugerat ca filmarile sa se desfasoare intr-o altă locatie din motive de securitate."A Mighty Heart" va fi realizat in orasul Pune din vestul Indiei si doar cateva cadre vor fi filmate in Pakistan. Angelina joaca in acest film rolul sotiei reporterului, Mariane, in timp ce Brad Pitt, partenerul lui Jolie, este producatorul. Filmul are la bază o carte scrisa de Mariane Pearl si intitulata "A Mighty Heart: The Brave Life and Death of My Husband Danny Pearl". Pearl, un reporter de 38 de ani de la The Wall Street Journal, a fost rapit in Karachi la inceputul anului 2002 in timp ce se documenta pentru un material despre consecintele evenimentelor de la 11 septembrie 2001. Regizorul filmului este englezul Michael Winterbottom care a mai realizat filme de razboi precum "Welcome to Sarajevo" si "The Road to Guantanamo".