Angelina Jolie, primul gest „uman” după divorţ. L-a lăsat pe Brad Pitt să-şi vadă copiii, de Ziua Tatălui

de Gloria Sauciuc în 20 Iun 2017
De la anunțarea divorțului, cuplul s-a blocat într-o bătălie pentru custodia asupra celor șase copii
În aceste zile, Brad Pitt și Angelina Jolie sunt mult mai „By the Sea” decât „Domnul şi doamna Smith”. Adică nu mai conduc un război media unul împotriva celuilalt și se pare că au ajuns la o existență semi-melancolică, dar pașnică.

La luni bune după ce s-a ajuns la o înţelegere care acordă lui Jolie deplină custodie, iar lui Pitt „vizite terapeutice”, fostul cuplu de aur al Hollywood-ului încearcă acest „co-parenting”. Pitt s-a bucurat sâmbătă împreună cu câțiva dintre copiii săi de o întâlnire timpurie de Ziua Tatălui, potrivit People.

Copiii au fost aduşi la casa lui Pitt  din Los Angeles dimineața, înainte să se reîntoarcă mai târziu în aceaşi zi, la Jolie pentru un zbor spre Addis Abeba, Etiopia, locul de naștere al fiicei cuplului, Zahara, de 12 ani. Să-şi petreacă câteva ore cu copiii lui poate să nu pară prea mult, dar ținând cont de relația controversată a lui Pitt cu Jolie de când cuplul s-a separat în sepltembrie trecut, este ceva ce merită remarcat.

De la anunțarea divorțului, cuplul s-a blocat într-o bătălie pentru custodia asupra celor șase copii – Maddox – 15 ani, Pax – 13 ani, Zahara – 12 ani, Shiloh – 10 ani și gemeni Vivienne și Knox – 8 ani – pe fondul unor acuzații de abuz faţă de copii. Pitt a fost ulterior achitat de toate acuzațiile. Ei au ajuns la un punct de cotitură la sfârșitul anului trecut, acceptând să-și soluționeze problemele în afara instanțelor și să pună pe primul plan interesul superior al copiilor.

„Am fost într-adevăr criticat dur și înlănţuit de un sistem când a fost chemată Protecţia Copilului. Și după aceea, am reușit să lucrăm împreună, să rezolvăm problemele. Amândoi facem tot ce ne stă în putință”, a spus Pitt pentru revista GQ despre lupta pentru custodie.

„Am auzit un avocat spunând: „Nimeni nu câștigă în instanță – este doar o chestiune de cine se rănește mai rău”. Și petreci un an întreg concentrându-te pe construirea unui caz, pentru a-ţi demonstra punctul și de ce ai dreptate și ceilalţi greșesc, ceea ce este doar o investiție în ură otrăvitoare. Pur şi simplu refuz. Și, din fericire, partenera mea este de acord”.

Exploreaza subiecte similare:

Brad Pitt, Angelina Jolie, By the Sea, Mr. & Mrs. Smith

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells