Angelina Jolie are probleme în Bosnia

de Cristina Grigore în 14 Oct 2010
Angelina Jolie are probleme în Bosnia

Debutul regizoral al Angelinei Jolie este în pericol după ce oficialii bosniaci i-au revocat acesteia permisiunea de a filma în ţară, anunţă Reuters. Motivul invocat de autorităţi a fost lipsa din cererea de a acordare a permisiunii de filmare a documentaţiei complete, respectiv a scenariului. Însă adevăratul motiv pare a fi protestul unei asociaţii de femei, victime ale războiului din Bosnia dintre anii 1992 şi 1995. Deşi Jolie a spus că filmul său nu va avea un mesaj politic, asociaţia a avut obiecţii legate de scenariu. Bineînţeles, fără să-l fi citit.

Bakira Hasecic, președinta asociaţiei Femei Victime ale Războiului, a transmis autorităţilor că scenariul filmului (în care se presupune că o bosniacă se îndrăgosteşte de sârbul care o torturează) “este ofensator pentru acea femeie care a fost victimă a războiului şi denaturează adevărul despre ceea ce a suferit ea în tabăra de detenţie”.

În urma acestui protest, Gavrilo Grahovac, ministrul Culturii şi Sporturilor al Federaţiei Croato-Musulmane din Bosnia, i-a anulat lui Jolie permisul de filmare. Compania producătoare a filmului, Scout Films, a respins acuzaţia, pe motiv că este vorba doar de o poveste de dragoste, ce se conturează încă dinainte de începerea războiului. Edin Sarkic, producătorul executiv şi directorul de producţie pentru locuri de filmare al Scout Films, a declarat că a trimis scenariul la minister şi speră ca, după ce va fi citit, va primi undă verde pentru filmări. În plus, Jolie s-a oferit să se întâlnească cu reprezentantele asociaţiei care a iniţiat protestul, pentru a le lămuri în privinţa scenariului.

Povestea de dragoste a lui Jolie ar fi trebuit să încheie filmările în Bosnia luna viitoare.

Taguri:  actor

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cetateanu pe 14 octombrie 2010 13:28
Scandal deci toate premizele pentru un film de succes si sa vedem de ce este in stare Angelinei Jolie in spatele camerelor de filmat.
mark35 pe 15 octombrie 2010 23:04
Dar cine o pune sa filmeze in Bosnia? Actiunea filmului poate sa se petreaca in Bosnia si daca se filmeaza Romania de exemplu.La noi nu i s-ar anula nimic

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells