Angelina Jolie a crezut că „By the Sea” îi va salva căsnicia cu Brad Pitt

de Cristina Grigore în 6 Dec 2017
În 2015, relaţia celor doi era deja în impas; colaborarea profesională a scos la iveală aspecte şi mai puţin plăcute ale acesteia

Separarea celui mai atrăgător cuplu de la Hollywood şi lungul drum spre divorţ a generat mult material în presă. Subiectul nu este însă unul epuizat, căci cei doi actori continuă seria mărturisirilor despre relaţia lor şi ceea a dus la destrămarea ei. Cea mai recentă explicaţie vine din partea Angelinei Jolie, care a declarat într-un podcast al TheHollywoodReporter.com, că tensiuni între ea şi Brad Pitt existau încă din 2015, când au început filmările la By the Sea, pe care l-a regizat şi în care a jucat alături de soţul ei.

„Ne-am întâlnit pe platourile de filmare şi am lucrat foarte bine împreună. Mi-am dorit să repetăm asta, să avem un proiect comun de care să ne ocupăm cât se poate de serios, pentru că am crezut că acest lucru va fi benefic comunicării dintre noi”, a spus Jolie.

„Într-un fel a fost, însă, pe de altă parte, au ieşit la iveală nişte lucruri. Atmosfera era deja apăsătoare între noi şi nu era din cauza filmului”, a mai explicat actriţa.

Pitt şi Angelina Jolie şi-au anunţat despărţirea în septembrie, anul trecut, după 12 ani împreună, din care doi de căsnicie. La divorţ, actriţa a invocat problemele cu băutura ale lui Pitt şi modul nepotrivit prin care a ales să facă educaţie copiilor.

Între timp, actorul şi-a asumat o parte din acuzaţii şi a declarat că doreşte să fie un bun părinte, motiv pentru care a apelat la ajutor specializat. Starul lui Inglorious Basters s-a refugiat în muzică şi sculptură pentru a trece mai uşor peste despărţirea de Jolie şi de întreaga familie, iar fanii cuplului însă mai speră la o reconciliere. 

Exploreaza subiecte similare:

Brad Pitt, Angelina Jolie, By the Sea

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 23 septembrie 2018 12:37
Este pacat ca unul dintre cele mai reusite si frumoase cupluri intre doi mari si celebri actori, la un moment dat, sufera, dar acest lucru se datoreaza poate si implicarii mult prea mari in activitatea pe care ambii o desfasoara.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells