Ecranizarea romanului Life of Pi, pentru care canadianul Yann Martel a primit prestigiosul Booker Prize, va fi regizată de celebrul Ang Lee în format 3D, anunţă Empire. Lee a descris proiectul drept "o fantezie magică 3D plină de efecte vizuale".
Chiar dacă proiectul nu a primit încă undă verde de la studiourile Fox, sunt mari şanse ca în cursul lui 2011 să vedem pe ecrane inedita poveste a lui Pi Patel.
După naufragiul unui transatlantic, fiul adolescent al unui director indian de grădină zoologică, Pi Patel, supravieţuieşte timp de 227 de zile într-o barcă de salvare alături de o hienă, un urangutan, o zebră rănită şi un imens şi înfometat... tigru de Bengal. Puştiul îşi foloseşte cunoştinţele enciclopedice în ceea ce priveşte comportamentul animalelor pentru a-l ţine la distanţă pe tigrul Richard Parker, construind o tumultuoasă şi plină de riscuri relaţie cu acesta pe parcursul lungilor luni de călătorie în derivă pe valurile oceanului.
Filmul va avea un buget de peste 70 de milioane de dolari, iar în prezent se caută locaţii în Taiwan şi în sudul Indiei.
La apariţia în 2001, romanul a atras atenţia lumii întregi captivând şi un număr de regizori celebri, printre care M. Night Shyamalan, Alfonso Cuarón şi Jean-Pierre Jeunet. Toţi au decretat că Viaţa lui Pi este imposibil de ecranizat, ceea ce explică şi substanţiala utilizare a elementelor create pe calculator în abordarea lui Lee.
Ce părere ai despre proiect?

Părerea ta
Spune-ţi părereao prostie, cine a citit cartea va intelege