Ana Ularu și Florin Piersic Jr, în Subteran, un serial românesc produs de Netflix

24 Oct 2023
Seria va spune povestea unei mame care ajunge să lupte sub acoperire împotriva interlopilor bucureșteni

Netflix a început producția serialului românesc Subteran/Six Feet Undercover, regizat de Anca Miruna Lăzărescu, Daniel Sandu și Octav Gheorghe, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Seria va spune povestea unei mame care lucrează în IT și ajunge să lupte sub acoperire împotriva interlopilor bucureșteni care i-au schimbat viața.

Serialul este creat de Steve Bailie, cu Octav Gheorghe și Peter Kerek în calitate de co-scenariști, produs de Tudor Reu (Mobra Films) și Johnathan Young (creative). Serialul îi va avea în distribuție, printre alții, pe Ana Ularu și Florin Piersic Jr.

„Ne bucurăm să începem producția noii serii românești „Subteran” și suntem mândri să ne alăturăm echipei extraordinare care se află în spatele acestui proiect. Industria de film românească este cunoscută pentru tradiția creativă și artiștii remarcabili și suntem, de asemenea, extrem de încântați de acest scenariu care prezintă un personaj feminin puternic,” spune Anna Nagler, Director of Local Language Series pentru Netflix Europa Centrală și de Est.

„Subteran este un serial polițist captivant, dar și puțin absurd, cu un ton alert, plin de adrenalină și sunt sigură că va evolua frumos având în vedere succesul deja cunoscut al numeroaselor titluri românești disponibile pe Netflix”, a completat Anna.

Netflix a licențiat în ultimii ani multe filme și seriale românești care au devenit unele dintre cele mai vizionate și apreciate de membrii Netflix, se mai vede în comunicat.

Despre Netflix:
Netflix este unul dintre liderii globali ai serviciilor de divertisment prin vizionare online, cu 247 de milioane de abonați din peste 190 de țări, care se bucură de seriale, lungmetraje și jocuri într-o mare varietate de genuri și limbi. Abonatii au acces nelimitat la conținut, pot reda, întrerupe și relua vizionarea oricând și oriunde, putând schimba abonamentul în orice moment.

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells