Alex Rider, un serial thriller cu spioni foarte fresh, va avea premiera pe micul ecran în România în curând. Din 6 octombrie, fanii genului vor putea urmări la AXN, în fiecare marți, de la ora 23.00, povestea lui Alex Rider, un adolescent din Londra care a fost instruit, fără să știe, pentru lumea periculoasă a spionajului încă din copilărie.
Forțat să investigheze moartea unchiului său și ce legătura are aceasta cu asasinatul a doi miliardari, Alex acceptă fără tragere de inimă să își asume o nouă identitate și merge sub acoperire într-un internat izolat, în munți, numit Point Blanc. Aflat undeva pe crestele Alpilor Francezi, Point Blanc se promovează ca fiind un loc unde adolescenții cu probleme, care provin din familii extrem de bogate sunt aduși pe calea cea bună. Pe măsură ce investigaţia lui Alex continuă, devine clar că studenții sunt de fapt subiecții unui plan cel puțin tulburător, pe care tânărul va trebui să-l oprească, chiar cu riscul propriei vieți.
Din distribuția serialului care a fost filmat și în România, face parte și bine cunoscuta actriță Ana Ularu, care va interpreta personajul Eva Stellenbosch, decanul Point Blanc şi poate cea mai mare amenințare pentru Alex Rider. Eva este nu doar un psiholog genial, ci și o expertă în a scoate la lumină cele mai ascunse dorințe și secrete.
Iată, în continuare, interviul acordat de actriţă despre rolul din Alex Rider și nu numai, pentru cititorii Cinemagia.
Cinemagia: În serialul Alex Rider o interpretezi pe Eva Stellenbosh, directoarea şcolii Point Blanc, unde ajung moştenitorii celor mai bogaţi oameni ai planetei. Şi intuim repede că scopurile şcolii ar putea fi mai sinistre decât aducerea pe calea cea bună a unor adolescenţi. Cum ţi-ai descrie personajul şi ce te-a intrigat cel mai mult la Eva?
Ana Ularu: M-a amuzat foarte tare momentul în care am citit romanul Point Blanc, după ce mi-a fost oferit rolul. Din păcate, în adolescența mea Alex Rider nu își găsise drumul prin librăriile românești, deși în Marea Britanie generații întregi au crescut cu acest James Bond puber. Am dat probele intuind doar ce se ascunde în spatele scriiturii, în general descrierile pe care le primim noi, ca actori, sunt doar tușe mari vis-à-vis de un personaj. Și, ca să revin la prima mea idee, Eva era descrisă ca fiind o halterofilă de doi metri pătrați, sud-africană, cu părul oranj-foc și aflată la o graniță aproape insesizabilă între sexe. Eva poate îndoi un levier în mâini.
Așa că, evident, am tot glumit că „type-casting”, ocazia era prea bună, mai ales când șerpuiam pe holurile „Academiei” în fusta McQueen. Dar revenind... Am vrut să mă îndepărtez de o zonă a unei brute care execută ordinele unei minți febrile și să o îndrept mai degrabă înspre o zonă de ucenicie dementă și mult mai harnică. Genul de mână dreaptă care vrea să demonstreze mai mult sadism decât e cazul, adepta calmă, dar periculoasă, și de o loialitate feroce unui lider de cult.
Mai departe de asta, ea e totuși interfața Point Blanc. Trebuie să păcălească familliile respective în așa măsură încât să îi facă recunoscători pe părinți să își predea odraslele. Aici intervine calmul și eleganța. Și trebuie să aibă și o calitate hipnotică în așa fel încât adolescenții să se teamă - în spatele catifelei e un ucigaș.
Realizarea unui personaj presupune o colaborare continuă între actor şi regizor sau showrunner. Cum a decurs pregătirea ta pentru rol şi cum a fost creată efectiv Eva?
Eva a fost mai întâi o intuiție a mea. O probă de şapte minute continuă, unde am încercat pe cât posibil să includ pericolul personajului, ascunzând în același timp totul sub politețe și profesionalism. Apoi Eva a fost o primă formă de lucru în proba dată la Londra cu Andreas Prochaska, regizor și showrunner al serialului.
Andreas e minuțios și are cele mai minunate indicații. A și înțeles zona în care exploram eu, așa că indicațiile lui erau eficiente și extrem de amuzante. După o dublă din cele trei, a zis „mai mult șarpe până la replica asta, mai mult tigru de acolo încolo.” Eu reacționez imediat la umor și gândire abstractă. Apoi Eva a devenit ea însăși într-o zi întreagă în care pictorița de costume Emma Fryer și cu mine am bătut întreaga Londră ca să îi găsim „armura”.
Am avut zeci de variante de costum, dar eu mereu am simțit monocromia și formele existențialiste la personaj. În cazul Evei, costumul e esențial. Tocurile ei cui, sacourile geometrice. Emma propusese un baston, apoi un eye patch, eu le-am refuzat pentru că am considerat că trebuie și o doză de anonimat pentru asemenea tip de scelerat - nu vrei să îl presupui direct din accesorii. Apoi fiecare zi de filmare venea cu noi descoperiri și interacțiuni care o defineau. Mersul a venit din instinct și a ajuns un fel de glumă a echipei - the Stellenbitch walk. Am vrut ceva felin, relaxat și totuși sinistru. Machiajul a contribuit, culorile dure, neflatante - orice urmă de blândețe trebuia anulată. Eu construiesc mereu alături de echipă și de parteneri, îmi fac temele de acasă, apoi mă las inspirată de mica lume care se creează pe platou.
Cum a fost atmosfera de la filmări? Ai o scenă la somptuoasa reşedinţă a familiei Friend. Unde a fost realizată aceasta?
Celebrul Hornsey Town Hall, pe care îl veți recunoaște și în The Crown, a fost locația principală pentru Point Blanc. România a oferit exteriorul, și e atât de frumos și telegenic ce se poate vedea pe ecran din cota 2000, am fost tare mândră și fericită. Osterley Park e vila somptuoasă care a servit drept reședința Friend - vasele antice Tang (cred) de acolo valorează cât PIB-ul unei țări mici. Și au mai fost mici locuri magice.
Atmosfera a fost minunată, extrem de jucăușă, eram totuși într-o distribuție foarte tânără. Erau competiții de squash la peretele green room-ului, făceam încontinuu filmulețe stupide și glume, în culise atmosfera dintre elevi și Stellenbitch era diametral opusă față de ecran.
Ai o scenă de luptă intensă în serial. A presupus antrenamente cu Otto Farrant, interpretul personajului titular? Cum v-aţi pregătit fizic pentru ea?
Scena e exclusiv făcută de mine și Otto, minus momentul în care îl arunc pe Otto peste masă, acolo a intervenit cascadorul lui. Am repetat două zile, din fericire și eu, și Otto avem experiență îndelungă cu lupte de scenă și o comunicare perfectă unul cu celălalt, actoricește, uman și, cel mai important, în coregrafia de luptă. Nu pot spune deloc că a fost o scenă dificilă, a fost absolut plăcută (cine nu s-ar bucura să arunce zeci de sticle de zahăr?), mai ales având în vedere că două săptămâni mai târziu repetam în Cehia două minute de luptă cu săbii.
Încă din 2012, când ai fost selectată în programul Shooting Stars al festivalului de la Berlin, ai impresionat cu accentul ireproşabil în engleză. Ai un coach de engleză? Ce eforturi trebuie să facă o actriţă din România pentru a-şi creşte şansele să fie selectată într-o producţie mare?
Mulțumesc mult! Nu am avut coach niciodată înainte, am ureche muzicală bună, aș zice, e meritul unei combinații de gene. Uneori mai colaborez cu un antrenor foarte bun, când e vorba de lucruri teribil de specifice - cum ar fi accentul de Boston. Sau North Carolina, în Serena lui Susanne Bier - atunci toți actorii au avut un specialist pe platou și antrenament.
Nu știu dacă l-aș numi efort. Poate uneori, când ai de învățat pentru câte trei probe pe zi, pe care trebuie să le dai în colțuri diferite ale unui oraă de pe alt continent și fiecare probă cere câte 16 pagini și trei accente diferite, poate fi teribil de obositor. Dar facem ce e de făcut. Ne antrenăm, în săbii ne luptăm, ne menținem vii și bucuroși de meserie, zburăm de pe o zi pe alta unde trebuie, dăm zeci de probe pentru a lua una etc.
Care este statutul actriţelor est-europene la Londra? Dacă ar fi să mă iau după cele două roluri proeminente din 2020, al tău în Alex Rider şi cel al Anamariei Marinca din filmul Netflix The Old Guard, aş deduce că li se rezervă personaje din zona "slightly mad scientist". Crezi că actriţele est-europene sunt cumva afectate de type-casting în producţiile de anvergură americane sau britanice?
Nu m-aș hazarda să cuantific un statut. Anamaria a jucat diverse alte personaje și tipologii în mod minunat, eu, prin intermediul Londrei, am jucat și fete din era prohibiției din Carolina de Nord, și ducese franțuzoaice din Evul Mediu, și războinici post apocaliptici, și revoluționari din Al Doilea Război Mondial, și rusoaice îndrăgostite. Ar fi mai ușor uneori să existe type-casting în ceea ce mă privește, cred că am un „tip” dificil de definit, ceea ce e parțial o binecuvântare.
Există vreun neajuns al acestor roluri proeminente? Mă gândesc de exemplu la producătorii români, care probabil cred acum că eşti prea scumpă pentru filmele lor. Sau poate neajunsuri ale unei expuneri prea mari în media?
Probabil că sunt considerată prea scumpă, deși înțelegerea mea cu agenții mei e că dacă e ceva ce iubesc și îmi doresc să fac ”nu ne uităm la bani”. Probabil că e deranjant să nu am o față tipic mioritică. Poate nu le place ideea de agent, unde actorul nu trebuie să se supună unor mici nedreptăți. Deși așa e peste tot în lumea civilizată, există un intermediar între creator și producător. Am încercat să înțeleg motivațiile, o perioadă, acum îmi văd de treabă și aștept cu drag roluri românești. Sunt atâția regizori români cu care aș fi onorată și fericită să lucrez!
Ce urmează pentru tine în viitor? Există vreun rol pe care îl poţi anunţa sau pentru care te pregăteşti deja?
Din câte înțeleg, în iarna 2021 voi avea premiera la Netflix cu serialul Tribes of Europa, e un rol care mi-a plăcut foarte mult. O distopie europeană post armaggedon-ul tehnologic. Trebuia să încep o producție BBC, curmată de pandemie, aștept să vedem ce se va întâmpla acolo, foarte multe proiecte au pierit astfel. Dar, între timp scriu, cânt, fac scurtmetraje online, se poate trăi și fără alergătură un pic.
Părerea ta
Spune-ţi părerea