Ana Ularu: actoria la ora inteligenţei autoexigente

Cu ceva ani în urmă, mulţi forumişti Cinemagia se întrebau, cu simpatie contrariată, cine ar putea să fie userul "Obvious", o prezenţă constantă şi enigmatică, având la avatar chipul lui Alex din "A Clockwork Orange", care posta mesaje pe cât de frecvente, pe atât de scurte şi dense, punctând percutant şi mereu la obiect, cu un spirit critic nemilos, o ironie tăioasă şi o evidentă competenţă cinematografică şi culturală la nivel general.

Regula care interzicea divulgarea identităţii reale a membrilor fără acordul acestora îl învăluia în mister pe Evidentul profesionist, şi a trecut un timp până când am câştigat îndeajuns încrederea unui alt user de prestigiu, Nae (pe care-l chema şi... Constantin Tănase, iar azi e cunoscut ca unul dintre cei mai talentaţi regizori tineri de film, fiu al veteranului Dinu Tănase), ca să descopăr că era vorba de o actriţă deja bineştiută şi admirată, în pofida faptului că avea doar douăzeci de ani şi era încă studentă la U.N.A.T.C.

Născută în ziua de 26 iunie 1985, ca fiică a unui cuplu de scenografi - tatăl ei, Nicolae Ularu, a semnat decorurile unor filme ca "O lumină la etajul 10" (Malvina Urşianu, 1984), "Rochia albă de dantelă" (Dan Piţa, 1989), "Autor anonim, model necunoscut", (Dan Piţa, 1989) sau "Hotel de lux" (Dan Piţa, 1982), iar mama, Mihaela Ularu, după o bogată activitate ca pictoriţă de costume a mai multor filme de scurtmetraj şi televiziune, a realizat scenografia lungmetrajului "Bună! Ce faci?", (Alexandru Maftei, 2010) - Ana a crescut efectiv în lumea filmului şi a teatrului, ajungând încă din primii ani de viaţă să se identifice cu aceasta. Fără a se rezuma doar la statutul practic de iniţiatori prin forţa împrejurărilor, părinţii i-au fost adevăraţi mentori culturali şi profesionali, punându-şi cu putere amprenta pe formarea viitoarei actriţe - şi nu numai viitoare, căci la doar nouă ani, în 1995, micuţa Ana a debutat în două filme de televiziune, coproducţii româno-franceze: «Meutres par procuration» şi «Passion Mortelle» (ambele de Claude-Michel Rome), iar la şaptesprezece ani a înfruntat marea provocare de a juca rolul titular la Teatrul Mic, în dramatizarea după "Lolita" lui Vladimir Nabokov, alături de două personalităţi majore ale teatrului românesc: regizoarea Cătălina Buzoianu şi marele actor Ştefan Iordache. Amintindu-şi de acei ani formativi şi rolul jucat de părinţii ei, Ana mărturiseşte: "Mama e primul şi cel mai important critic al meu. N-am să uit niciodată senzaţia de a şti că era în sală, la premiera cu «Lolita». Partea haioasă a venit când, la un spectacol cu «Hamlet», mama n-a mai putut intra în sală, şi atunci a intrat în spatele scenei, lângă culise, şi a văzut tot spectacolul de lângă scara de incendiu. Ne-am amuzat, toată distribuţia, s-o avem partener din umbră - de fapt, din contre jour. E de-a casei".

Provocarea dificilă a aceastor contacte cu teatrul i-a consolidat cariera atât de precoce care, ulterior, s-a orientat mai mult pe direcţia filmului. Ulterior celor două filme din copilărie, debutul pe marele ecran s-a produs la vârsta de optsprezece ani, în 2003, cu "Maria", de Călin Netzer. A urmat "Damen tango" (Dinu Tănase, 2004), apoi "Italiencele" (Napoleon Helmis, 2004) - rolul care a adus-o definitiv în ochii publicului, dezvăluindu-i resursele de sensibilitate interioară şi umor inteligent al expresiei, alături de o altă actriţă de marcă a momentului, Mara Nicolescu. Un an mai târziu, împreună cu Ercan Durmaz, Ana Ularu s-a impus şi mai convingător într-un film scurt dar incisiv, "Bucureşti-Berlin", de Anca Miruna Lăzărescu, dovedind o mare capacitate de a-şi combina echilibrat resursele dramatice şi comice - mobilitatea fizionomică din acest rol amintindu-mi nu o dată bogăţia expresivă a Giuliettei Masina şi apetenţa actriţei de a stăpâni personajele de compoziţie - după cum avea să releve şi următorul rol de lungmetraj, Angela din "Hârtia va fi albastră" (Radu Muntean, 2007), o gâsculiţă prostuţă şi senzuală, care cu umor involuntar (al personajului, evident!) punea şi mai mult în valoare tragedia eroului După povestitoarea din scurtmetrajul SF "Afterimage" (Cătălin Leescu, 2007) şi rolul Alexa Iacob din seriaul TV "Cu un pas înainte", Ana Ularu a mai făcut "un pas înainte" şi pe plan internaţional, interpretând-o pe Heather, din "Anaconda 4: Trail of Blood" (Don E. FauntLeRoy, 2009), pentru ca apoi să ajungă, în sfârşit, la cel mai complex şi dificil personaj din cariera ei de până acum: Matilda, din tulburătorul "Periferic" (Bogdan George Apetri, 2010).

Am regăsit în acest rol, evident, disponibilitatea exterioară pe care i-o cunoşteam deja, dar am avut şi surpriza de a-i descoperi o sumă de dimensiuni lăuntrice pe care până atunci nu făcusem decât să i le intuiesc. Sfâşiată şi puternică, tăvălită prin toate scursorile vieţii fizice şi morale dar niciodată învinsă, Matilda s-a impus categric ca unul dintre personajele feminine de antologie ale filmului românesc, iar Ana Ularu confirmă, cu acest rol, că este genul de actriţă totală, capabilă să-şi asume şi să ducă la capăt orice provocări - mai ales pentru că face parte din acea categorie privilegiată care, pe lângă talentul actoricesc autentic, îşi investeşte toate rolurile cu inteligenţă şi cu o autoexigenţă necruţătoare.

copyright foto: Saga Film