American Independent Film Festival, ediția a 4-a, are loc între 14 și 20 septembrie

3 Sep 2020
Double Bill Benh Zeitlin și două întâlniri online cu regizorul nominalizat la Oscar pentru Beasts of The Southern Wild

Între 14 și 20 septembrie, American Independent Film Festival revine cu cea de-a patra ediție și prezintă o selecție de filme independente americane recente, lansate în circuitul marilor festivaluri din lume ca Sundance, Cannes, New York, Tribeca, Telluride, Veneția, Toronto alături de secțiuni, proiecții speciale și întâlniri online cu regizori consacrați și debutanți. 

Proiecțiile din festival au loc la Muzeul Național de Artă al României, Cinema Muzeul Țăranului în aer liber, Deschis Gastrobar, Mercato Kultur, Cinema drive-in Militari Shopping și Event Park Snagov.

Anul acesta, festivalul organizează secțiunea specială Double Bill Benh Zeitlin, dedicată unuia dintre cei mai originali și mai creativi tineri cineaști ai momentului. Acum șapte ani, Beasts of the Southern Wild, debutul său amețitor, a devenit povestea cinematografică a anului – i-a adus Marele Premiu al Juriului la Sundance, Camera d'Or, pentru cel mai bun debut la Cannes și două nominalizări la Oscar

Proiecțiile filmelor în cadrul festivalului vor fi urmate de două întâlniri online cu regizorul, o sesiune de întrebări și răspunsuri pe 18 septembrie și un masterclass susținut de acesta online, pe 19 septembrie.

Scenaristul, regizorul și compozitorul american Benh Zeitlin locuiește în New Orleans, Louisiana.  Filmografia sa include Beasts of the Southern Wild, nominalizat de patru ori la Premiile Oscar, Wendy și scurtmetrajul Glory at Sea.  Compune muzică pentru filmele sale și pentru alte proiecte ca Brimstone & Glory și Mediterranea.  Prin colectivul Court 13, sprijină tineri cineaști să realizeze proiecte „imposibile” – producând filme ca Give Me Liberty, No Kings și câștigătorul de la Tribeca, Burning Cane.

Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi disponibile pe filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram (@AmericanIndependentFilmFest). Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

Exploreaza subiecte similare:

Beasts of the Southern Wild, Mediterranea, Brimstone, Give Me Liberty

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells