Amber Heard anunță nașterea primului ei copil, actrița apelând la o mamă surogat

de Marina Florea în 5 Iul 2021
„Ea este începutul restului vieții mele”

Amber Heard, actrița din Aquaman, a făcut publicului cunoștință cu fiica ei, pe 1 iulie. Actrița de 35 de ani anunța joi, pe Twitter și pe Instagram, venirea pe lume a primului e copil, o fetiță pe nume Oonagh Paige Heard, cu ajutorul unei mame surogat. „Sunt bucuroasă să vă împărtășesc această noutate”, anunța Heard lângă publicarea unei poze în care o ținea în brațe pe micuță.

Amber Heard este noua mamă din lumea filmului...

„Acum patru ani, am hotărât că vreau un copil. Am vrut s-o fac în condițiile pe care le accept eu. Acum apreciez cât de important este pentru noi, ca femei, să decidem în acest fel despre unul dintre cele mai importante părți ale destinului nostru. Sper să vină momentul în care să fie ceva normal să nu dorim un inel pe deget numai pentru a fi mame”.

Heard a continuat, confirmând că evită să vorbească despre viața ei personală. „O parte din mine vrea să susțină, în continuare, că viața mea personală nu e problema nimănui”, notează ea. „De asemenea, înțeleg că profesiunea mea mă obligă să dețin controlul asupra acestui aspect”.

După ce a dezvăluit numele fiicei - care ar putea fi un omagiu mamei defuncte a actriței, Paige, care a murit în mai 2020 - actrița din Aquaman a încheiat pe o notă optimistă, spunând: „Ea este începutul restului vieții mele”.

Heard a fost căsătorită cu Johnny Depp din februarie 2015 și până în martie 2016. Cei doi au divorțat și, de atunci, sunt în mijlocul unui conflict legal care continuă până azi, scrie hollywoodreporter.com

Exploreaza subiecte similare:

Amber Heard, Aquaman, Johnny Depp

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells