Alicia Vikander şi-a transformat corpul într-un pachet de muşchi pentru Tomb Raider

de Cristina Grigore în 21 Sep 2017
Actriţa a urmat un program de fitness intensiv, axat pe alergare şi ridicarea greutăţilor

Trailer-ul recent lansat al lui Tomb Raider ne dovedeşte cât de mult au ţinut  producătorii să aducă pe marele ecran o Lara Croft exact aşa cum a fost ea înfăţişată în ultimul joc video, ce explorează originile personajului. Ceea ce atrage însă atenţia este corpul bine tonifiat al protagonistei – un nume în vogă astăzi la Hollywood – Alicia Vikander.

Suedeza de 28 de ani îşi încordează muşchii şi la propriu, şi la figurat, iar performanţa ei este, în ambele cazuri, spectaculoasă. Trailer-ul ne convinge că filmul conţine o mulţime de scene de acţiune, pentru care, pentru a face faţă, Vikander s-a pregătit intens, la sală şi în afara acesteia, la sesiuni de jogging (unele executate alături de iubitul său, actorul Michael Fassbender).

Într-un interviu combinat cu scene de la filmări lansat de Warner Bros odată cu trailer-ul peliculei, aflăm cum s-a transformat actriţa într-un pachet de muşchi pentru a o portretiza cât mai veridic pe dornica de aventură Lara.

„M-a făcut să-mi fie jenă să-mi dau cămaşa jos, şi eu mă duc la sală de cinci ori pe săptămână”, a declarat Walton Goggins, colegul său de platou şi antagonistul reboot-ului Tomb Raider. Starul recentului Tulip Fever, al lui Ex Machina, dar şi al lui The Danish Girl (pentru care a primit şi un Oscar – pentru rol secundar), a declarat că, în urma antrenamentelor, a putut să ridice greutăţi ce îi egalau greutatea corporală. Eforturile sale au fost apreciate nu doar de colegii de platou, ci şi de coordonatorii cascadoriilor din film.

Actriţa povesteşte că şi-a dorit de mică să poată juca într-un astfel de film, cu scene intense de acţiune. În realizarea acestora i-a fost de mare ajutor şi pregătirea anterioară în dans. „Este un rol ce te solicită enorm fizic. […] Am fost convinsă că am forţa necesară pentru a-l juca”, a mai declarat actriţa, care a mai mărturisit şi că, mai mult decât loviturile şi vânătăile, cel mai mult i-a dat bătăi de cap statul în frig şi în apa rece. Folosită din plin pentru a construi bună parte din scene, apa a adus-o de mai mult ori pe Vikander aproape de hipotermie.

Fanii au admirat corpul bine lucrat al actriţei (iese în evidenţă abdomentul incredibil), în imaginile luate de paparazzi din vacanţa petrecută de aceasta în luna iulie, în Formentera, Spania. 

Exploreaza subiecte similare:

Alicia Vikander, Michael Fassbender, Tomb Raider, Walton Goggins, Tulip Fever, Ex Machina, The Danish Girl

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 21 septembrie 2017 14:16
amuzant cand ma gandesc ca au fost fani care s-au luat de Angelina Jolie din primele doua ecranizari pentru ca nu avea pieptul la fel de mare ca Lara Croft din joc. de Alicia ce or sa mai zica?
spartacus pe 21 septembrie 2017 17:57
Ishmael, o să zică pe bună dreptate că n-are deloc sâni, așa cum s-a spus, tot pe bună dreptate, și despre Gal Gadot când a primit rolul din ”Wonder Women” - și eu sunt de părere că erau alte actrițe ce s-ar fi potrivit mult mai bine celor două roluri, dar asta este, ne mulțumim cu ce ni s-a dat...
carmen_angelus_romila pe 31 octombrie 2018 10:11
Laudabil efortul fizic depus, pentru as remodela formele, de tanara actrita suedeza, Alicia Vikander, iar rezultatul final, dupa cum se vede, este impresionant.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells