Alexandru Belc a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secțiunii Un Certain Regard

de Marina Florea în 28 Mai 2022
Premiul a fost acceptat de Tudor Vladimir Panduru, directorul de imagine al filmului

Metronom a fost distins vineri seară cu Premiul Un Certain Regard pentru cel mai bun regizor la Cannes. Filmul a avut premiera mondială pe 24 mai și a avut parte de o primire călduroasă din partea presei internaționale.

„Mulțumesc festivalului pentru premiul pe care îl împart cu toată echipa. Acest film n-ar fi fost posibil fără implicarea tuturor celor care au crezut de la bun început în acest proiect: Cătălin Mitulescu, Martine Vidalenc, actorii: Mara Bugarin, Mara Vicol, Șerban Lazarovici, Vlad Ivanov, Mihai Călin, Andreea Bibiri, trupa de actori minunați din rolurile secundare. Sunt onorat că Metronom a fost selectat în secțiunea Un Certain Regard, că am putut trăi emoția vizionarii filmului alături de o parte din echipă, într-o sală cu peste o mie de spectatori care au aplaudat minute în șir. A fost o experiență unică pe care doar un festival de talia Cannes-ului o poate oferi”, a declarat regizorul Alexandru Belc.

Premiul a fost acceptat de Tudor Vladimir Panduru, directorul de imagine al filmului.
Filmul va avea premiera națională la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, pe 23 iunie în Piața Unirii Open Air.

În timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc și scriu scrisori la emisunea Metronom de la Europa Liberă. Cand el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață. 

Regizor: „Este o perioadă pe care am cunoscut-o la început prin muzică:  Janis Joplin, Doors, Mircea Florian… Filmul e povestea unei generații care a râvnit la libertate, o generație pusă la încercare de regimul comunist al anilor ‘70. E o poveste de iubire între doi adolescenți dar și o poveste personală despre trădare, libertate, iertare.” declară Alexandru Belc care semnează scenariul și regia filmului.

Credit foto gală: Maria Mitulescu.


Exploreaza subiecte similare:

Metronom

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells