Air, povestea legendarului brand Air Jordan, din 5 aprilie în cinematografe

de Cinemagia în 31 Mar 2023
Michael Jordan a fost implicat în mod direct în producția peliculei

De la regizorul premiat Ben Affleck, cu Matt Damon în rolul principal, Air - din 5 aprilie pe marile noastre ecrane - dezvăluie parteneriatul legendar dintre începătorul Michael Jordan și divizia de baschet a companiei Nike. Această colaborare a revoluționat lumea sportului și a culturii contemporane cu brandul Air Jordan. Povestea urmărește pariul ce definește cariera unei echipe neconvenționale care pune totul în joc, viziunea unei mame conștiente de valoarea imensului talent al fiului ei, dar și pe cel ce avea să devină cel mai mare fenomen al baschetului din toate timpurile se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Michael Jordan a fost implicat în mod direct în producția peliculei, iar una dintre condițiile cerute de megastar a fost ca rolul mamei sale să fie intepretat de Viola Davis, spunând sarcastic: „Cea mai bună actriță din lume!? Nicio problemă”.

Affleck joacă în rolul co-fondatorului Nike, Phil Knight, Jason Bateman îl joacă pe Rob Strasser, Chris Messina îl joacă pe David Falk, Matthew Maher are rolul lui Peter Moore, Marlon Wayans îl joacă pe George Raveling, Jay Mohr pe John Fisher, Julius Tennon îl joacă pe James Jordan, cu Chris Tucker ca Howard White și Viola Davis ca Deloris Jordan. Distribuția impresionantă îi include și pe Dan Bucatinsky și Gustaf Skarsgård.

Affleck a regizat filmul după un scenariu de Alex Convery. Air este produs de Peter Guber, Jason Michael Berman, David Ellison, Jeff Robinov, Madison Ainley, Damon și Affleck. Producătorii executivi sunt Dana Goldberg, Don Granger, Kevin Halloran, Michael Joe, Drew Vinton, John Graham, Peter E. Strauss şi Jordan Moldo.

O producție semnată MGM și Warner Bros. Pictures, Air va fi distribuit în cinematografele din România de Vertical Entertainment începând cu data de 5 aprilie 2023.

Exploreaza subiecte similare:

Ben Affleck, Matt Damon, Viola Davis, michael jordan, Air, Jason Bateman, Chris Messina, Matthew Maher, Marlon Wayans, Jay Mohr, Julius Tennon, Chris Tucker, Dan Bucatinsky, Gustaf Skarsgård

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells