Agnès Varda, îndrăgită regizoare a Noului Val Francez, a murit

de Cinemagia în 29 Mar 2019
„Chipuri, locuri”, ultimul său film, a fost nominalizat la Oscar

Agnès Varda, regizoarea iconică a Noului Val Francez, nominalizată la Oscar în 2018 pentru documentarul „Chipuri, locuri”, a murit vineri, în propria casă, înconjurată de familie, scrie Agence France Presse. Regizoarea avea 90 de ani.

„Chipuri, locuri”, ultimul său film, a câștigat în 2017 premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul de la Cannes. Regizat împreună cu tânărul artist vizual JR, road- movie-ul „Chipuri, locuri” este, conform publicației Corriere Della Sera, „un imn adus bucuriei de a trăi”. Cei doi au călătorit prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, și au întâlnit localnici, cărora le-au descoperit poveştile şi le-au transformat portretele în imense fotografii murale. Le-au expus pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi au scos la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie.

Agnès Varda, născută în Ixelles (Belgia), în 1928, a trăit de la vârsta de 12 ani în sudul Franței, după care s-a mutat la Paris, unde a studiat la Sorbona și a făcut cursuri de fotografie la École de Vaugirard. A lucrat cu Jean Vilar, când el a înființat Festivalul de Teatru de la Avignon, în 1948, apoi a făcut fotografii pentru Théâtre National Populaire de la Palais de Chaillot, din Paris. Prima ei expoziție a avut loc în 1954, în curtea propriei case. În același an, Varda a făcut trecerea la cinema, fără vreo pregătire.

A înființat Ciné-Tamaris pentru a-și produce și regiza primul lungmetraj, „La Pointe Courte”, care i-a atras supranumele de „bunica Noului Val francez”. De atunci, a regizat filme de lung și scurtmetraj, atât de ficțiune, cât și documentare. În 2003, și-a început cariera de artist vizual, la Bienala de la Veneția.

Cele mai cunoscute și apreciate filme ale sale sunt: Cleo de la 5 la 7/Cléo de 5 à 7: souvenirs et anecdotes (2005), Creaturile/Les créatures (1966), Sans toit ni loi/Vagabond (1985). A dat frâu liber imaginației și subiectivității recunoscându-i drept mentori pe Michelangelo Antonioni și Alain Resnais. A fost soția regizorului Jacques Demy.

Exploreaza subiecte similare:

Agnès Varda, Visages villages, La Pointe-Courte, Cleo de 5 a 7, Les créatures, Sans toit ni loi

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells