Adrian Despot îi dă voce lui Robin, în versiunea dublată a „Lego Batman: Filmul”

de Cinemagia în 7 Feb 2017
Filmul va putea fi urmărit din 10 februarie, în cinematografele din toată ţara.

Lider al celebrei trupe rock „Viţa de vie” şi cunoscut marelui public încă din adolescenţă, Adrian Despot este gata să deschidă un nou capitol în activitatea sa profesională, odată cu debutul său pe marile ecrane ca voce a lui Dick Grayson alias Robin, din versiunea în limba română a aventurii animate „Lego Batman: Filmul”, o producţie Warner Bros. Pictures, Warner Animation Group şi Lego Systems A/S. Filmul va putea fi urmărit din 10 februarie, în cinematografele din toată ţara.

Atunci când Dick Grayson este adoptat, nu-i vine să creadă cât de norocos este să-l aibă drept tată pe Bruce Wayne. Batman s-a luptat dintotdeauna de unul singur împotriva forţelor criminale şi malefice, însă acum are dintr-odată un puşti care i se alătură în luptă, Robin, care pur şi simplu explodează de entuziasm la gândul unei misiuni. În versiunea originală rolul este interpretat de Michael Cera.

Adrian Despot debutează în dublajul de cinema cu „Lego Batman: Filmul” şi se alătura astfel distribuţiei formate din Tudor Chirilă, căruia îi revine rolul lui The Joker şi Loredanei, care o interpretează pe Barbara Gordon.

Despre personajul său din „Lego Batman: Filmul” şi prima sa experienţă de dublaj, Adrian Despot a declarat: „Entuziasmul lui Robin în momentele în care se întâlneşte cu Batman, pe care îl admiră foarte mult, este într-adevăr entuziasmul unui copil, o stare pe care încerc să o păstrez cât mai mult vie în mine. Este prima mea experienţă de dublaj şi pot spune că a fost interesant şi dificil în acelaşi timp din punct de vedere tehnic, pentru că trebuie să urmăreşti textul în acelaşi timp cu imaginea şi vocea din back iar apoi trebuie să le sincronizezi pe toate. A fost distractiv”.

Aceeaşi bună-dispoziţie care a transformat „Marea aventură Lego” într-un fenomen mondial, îl aduce acum pe Lego Batman în propriul film animat pe marile ecrane. O mulţime de lucruri rele sunt pe cale să se întâmple în Gotham, iar dacă Batman vrea să salveze oraşul de teribilul Joker, va trebui să înveţe să renunţe la postura de erou solitar, să încerce să colaboreze cu alţii şi poate, doar poate, să se mai relaxeze puţin.

Will Arnett revine la Universul Lego de această dată în rolul lui Lego Batman/ Bruce Wayne şi completează distribuţia alături de Zach Galifianakis, Michael Cera, Rosario Dawson şi Ralph Fiennes în „Lego Batman: Filmul”. Aventura animată este regizată de Chris McKay şi produsă de Dan Lin, Phil Lord, Christopher Miller şi Roy Lee care au mai lucrat împreună şi la „Marea aventură Lego”. Jill Wilfert, Matthew Ashton, Will Allegra şi Brad Lewis sunt producători executivi. Scenariul este semnat de Seth Grahame-Smith, Chris McKenna & Erik Sommers şi Jared Stern & John Whittington, iar povestea de Seth Grahame-Smith, având la bază jocul de construcţii Lego şi personajele DC Comics. Batman este creat de Bob Kane şi Bill Finger, în timp ce Superman a fost realizat de Jerry Siegel şi Joe Shuster.

Warner Bros. Pictures şi Warner Animation Group, în asociere cu Lego System A/S prezintă producţia Lin Pictures/Lord Miller/Vertigo Entertainment „Lego Batman: Filmul” care va avea premiera pe marile ecrane din 10 februarie. Filmul este distribuit la nivel internaţional de Warner Bros. Pictures, o companie Warner Bros. Entertainment.

Exploreaza subiecte similare:

Adrian Despot, The Lego Batman Movie

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells