Adio, Robin Williams! Orice „readucere la viață” a actorului, cu ajutorul computerului, interzisă timp de 25 de ani

de Gloria Sauciuc în 31 Mar 2015
Deţinătorul legal al imaginii lui Williams poate să atace orice posibilă apariţie, inclusiv holograme sau procesări CG

Robin Williams a prevăzut, în timpul vieţii, interdicţia exploatării imaginii sale până după 25 de ani de la moartea sa. Luni, familia actorului defunct s-a reunit în sala de tribunal: se împarte averea actorului. Din păcate, această dispută ascunde un aspect foarte interesant din viaţa lui Williams, ceva ce ar putea fi un exemplu şi pentru alte vedete.

În prezent este posibil să recreezi un actor numai cu ajutorul efectelor speciale...

Este vorba despre un bun pentru care soţia şi cei trei copii nu se pot lupta în instanţă: dreptul la imaginea actorului. Înainte de decesul său prematur (11 august 2014), actorul a transmis dreptul său la imagine organizaţiei Windfall Foundation, o societate caritabilă pe care actorul a înfiinţat-o, şi de aici decurg două consecinţe importante. În primul rând, această societate este singurul deţinător legal al imaginii lui Williams, care are dreptul să atace legal orice posibilă apariţie a imaginii lui Williams timp de 25 de ani, inclusiv în holograme sau prin procesări video.

Este posibil ca avocaţii lui Wlliams să fi cunoscut că există în lucru tehnologii care pot exploata imaginea, inclusiv video, a vedetelor decedate, aşa că au făcut totul ca să îi păstreze neatinsă reputaţia defunctului. Mai există un aspect important. În cazul în care Windfall Foundation nu poate acţiona, din cauze fiscale, ca şi societate caritabilă, este statutat ca veniturile din publicitatea imaginii lui Williams să fie donate unei alte organizaţii similare, ca de exemplu Doctors Without Borders.

Unele surse consideră acest gest ca o reacţie la moartea lui Michael Jackson, a cărui avere, gestionată de către o societate similară, este pasibilă să fie executată silit pentru datorii de 500 de milioane din taxe de publicitate + 200 de milioane penalizări.

Faptul că drepturile de publicitate au fost acordate unei organizaţii caritabile face ca viitoarea răspundere financiară a familiei să fie limitată. În acelaşi timp, gestul recunoaşte valoarea imaginii unei vedete după decesul acesteia.

Zilele trecute, Cinemagia scria despre Actorii readuşi a viaţă de computer. Dacă în cazul lui Paul Walker, compania Weta Digital, deţinută de Peter Jackson, s-a ocupat de efectele speciale ce au făcut posibilă „prezența” actorului defunct în filmul Fast & Furious 7, o  reclamă la Johnny Walker de 90 secunde ni-l arată în acțiune pe Bruce Lee. Conform The Hollywood Reporter, compania The Mill a realizat . „I-am recreat faţa cu ajutorul tehnologiei CGI şi apoi am animat-o, folosind fotografii ale actorului pentru referinţă”, au spus reprezentanții companiei.

Exploreaza subiecte similare:

Robin Williams, Paul Walker, bruce lee

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 31 martie 2015 09:46
Am fi vrut sa il mai vedem pe Robin Williams in filme cu siguranta insa asa cu acele efecte , holograme si toate tehnologiile nu ar mai fi fost cu adevarat el si ar fi fost putin ciudat , nenatural ....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells