Adaptarea jocului video Call of Duty îl va avea la cârmă pe regizorul lui Sicario 2

de Cristina Grigore în 14 Feb 2018
Cei de la Activision Blizzard au în plan un film al celebrei serii video încă din 2015

Își pregătește armele și își discută strategia cu echipa de asalt regizorul lui Sicario 2: Soldado (ce va avea lansarea pe 29 iunie), Stefano Sollima. Potrivit Variety.com, cineastul se află acum în negocieri cu studioul de producție al Activision pentru a aduce pe marele ecran unul dintre cele mai cunoscute titluri din industria jocurilor video – shooter-ul Call of Duty.

Compania Activision Blizzard a avut în plan un film Call of Duty încă din 2015, când și-a lansat propriul studio, cu scopul de a ecraniza cele mai cunoscute dintre producțiile sale video. Surse din cadrul companiei au declarat că scenariul peliculei anunțate nu va avea la bază vreuna dintre intrigile din jocurile video, asa că va fi interesant de văzut cum intenționează realizatorii să iasă din zona predictibilului film de război cu un nume celebru în distribuție.

Primul joc Call of Duty a fost lansat în 2003. Au urmat peste zece alte titluri (ultimul este Call of Duty: WWII, lansat în 2017). O analiză publicată în 2016 arată că jocurile seriei au obținut încasări globale de peste 15 miliarde de dolari.

Exploreaza subiecte similare:

Stefano Sollima, Sicario 2: Soldado

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 15 februarie 2018 08:54
Pai daca n-are la baza niciuna din intrigile din seria de jocuri video, atunci ala nu mai poate fi Call of Duty. Mi-ar fi placut sa vad ceva din Call of Duty:Modern Warfare, in special razboiul SUA-Rusia.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells