Actorul de comedie Adam Sandler nu este speriat de moarte şi crede că este nemuritor, scrie Femalefirst.co.uk. Cel mai recent rol al lui Sandler este cel din Funny People care spune povestea lui George, un actor de stand-up comedy de succes, dar în acelaşi timp o persoană foarte egocentrică, care află că din cauza unei afecţiuni nu mai are decât un an de trăit. El întâlneşte un alt actor, cu un show mult mai puţin interesant decât al lui, şi-l angajează ca un fel de asistent personal, încercând să-i vândă din trucurile meseriei.
"Nu cred că este posibil să mor, de ce m-ar lua cineva de aici?", spune actorul.
Comedia, regizată de Judd Apatow, a înregistrat deja încasări mari în box office-ul american. Din distribuţie mai fac parte Seth Rogen şi Leslie Mann.
În România, filmul va fi lansat pe 25 septembrie.

Părerea ta
Spune-ţi părerea