Kathryn Grayson, celebră pentru rolurile din mai multre muzicaluri MGM (Show Boat, Kiss Me Kate şi Anchors Aweigh), a încetat din viaţă miercuri în casa ei din Los Angeles, anunţă Hollywood Reporter. Actriţa împlinise 88 de ani săptămâna trecută.
Grayson se pregătea pentru o carieră în lumea muzicii când cei de la MGM au remarcat-o şi i-au propus să semneze un contract la vârsta de 15 ani
În anii '40 a jucat în numeroase filme, precum Seven Sweethearts, Thousands Cheer, Anchors Aweigh (alături de Frank Sinatra şi Gene Kelly), Two Sisters from Boston, Till the Clouds Roll By, It Happened in Brooklyn, The Kissing Bandit şi That Midnight Kiss.
În anii '50, a jucat alături de Howard Keel în mai mult filme memorabile, printre ele numărându-se Show Boat şi Lovely to Look at.
Ultima apariţie a lui Kathryn pe marile ecrane a fost în 1956, în remake-ul The Vagabond King.
Actriţa şi-a continuat cariera în lumea operei şi a teatrului.

Părerea ta
Spune-ţi părerea