Actorul lui Jar Jar Binks a vrut să se sinucidă după reacţiile negative ale fanilor seriei

de Cristina Grigore în 5 Iul 2018
Ahmed Best a postat pe contul său de Twitter o imagine cu locul în care s-a gândit să îşi pună capăt zilelor

Introdus în  Star Wars: Episode I – The Phantom Menace cu rolul de a oferi momente amuzante publicului, Jar Jar Binks a avut asupra acestuia un efect aproape opus – a ajuns unul dintre cele mai urâte personaje nu doar din saga Star Wars, ci din întreaga istorie a filmului. Actorul care l-a interpretat pe Jar Jar a mărturisit, într-un comentariu de pe contul său de Twitter, preluat de publicaţia The Guardian, că reacţiile negative ale fanilor seriei şi articolele deloc flatante apărute în presa vremii l-au afectat considerabil.

Fără să menţioneze în mod direct franciza ce a însemnat o pacoste pentru cariera sa, Ahmed Best a postat o fotografie în care se află alături de fiul său, pe fundalul unei construcţii situate pe malul unei ape.

„Acum 20 de ani am suferit un atac mediatic ce mi-a afectat cariera până în ziua de azi. Acesta este locul în care aproape că era să îmi pun capăt vieţii. Şi acum îmi este greu să vorbesc despre asta. Am supravieţuit acelui impuls şi iată, băiatul acesta este cadoul pentru reuşita mea”, a scris el. 

Reacţiile exagerate şi răutăcioase ale fanilor Star Wars îşi pun şi în zilele noastre amprenta asupra vieţii actorilor aflaţi în distribuţia seriei (relansate). Nu demult, Kelly Marie Tran, care a jucat-o pe Rose în Star Wars: Episode VIII – The Last Jedi (actriţă americană cu origini vietnameze) a ales să îşi închidă contul de Instagram după ce, mai multe luni la rând, a fost ţinta comentariilor sexiste şi rasiste din partea fanilor, nemulţumiţi de prezentarea şi acţiunile personajului interpretat.

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: Episode I - The Phantom Menace, Ahmed Best, Kelly Marie Tran, Star Wars: The Last Jedi

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 27 iulie 2018 19:38
Este destul de amuzant faptul ca Ahmed Best a fost hulit si denigrat dupa interpretarea personajului Jar Jar Binks din seria Star Wars. Cat de patimasi sunt unii...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells