Actorul Eusebiu Ștefănescu a murit

de Cinemagia în 15 Mar 2015
În ultimii cinci ani a făcut roluri de voce, pentru animații precum Coraline, Winnie the Pooh/Winnie de pluş, Saving Santa

Actorul, profesorul universitar și recitatorul Eusebiu Ștefănescu a încetat din viață duminică. „Avea o privire fixă, dar sinceră, simplă, care te dezarma, care te făcea să-ți fie teamă de gândurile tale sumbre, o privire care alunga perfidia. A fost o prezență de o eleganță firească, cu un zâmbet discret, dar care ascundea cea mai îmbucurătoare taină. Aceea a trăitului intens în și prin teatru și poezie”, se vede într-un comunicat emis de UNITER.

Ca profesor a reușit să transmită, să călăuzească promoții întregi de viitori actori către perfecțiunea, către severitatea controlată a forței cuvântului bine rostit sub reflectoare. În 1985 juca în Ringul, alături de Sergiu Nicolaescu, și în Colierul de turcoaze. Cariera sa cinematografică numără peste 20 de titluri.

A fost actor la Ploiești, apoi la Teatrul Mic și din 1996 la Teatrul Național din București. Recitator desăvârșit al lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Teodor Rapan, Eusebiu Ștefănescu s-a dedicat și scrisului. Amintim „Arhivarul clipei - Din culisele scenei”, „Magister Vitae sau Magia oralității”, „Retorica limbajului scenic - Magul captiv”.

Membru al Senatului UNITER, Eusebiu Ștefănescu primea în 2014, la Gala Premiilor UNITER, premiul președintelui pentru „contribuția sa la frumoasa rostire a poeziei”. La aproape an de la primirea acestui premiu, Eusebiu Ștefănescu pleacă dintre noi.

Copyright foto: Mediafax

Exploreaza subiecte similare:

Eusebiu Ştefănescu

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 15 martie 2015 15:44
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Ovidiu239 pe 15 martie 2015 19:17
R.I.P.
cosmin742000 pe 15 martie 2015 23:20
RIP

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells