Actorii din Succession, creșteri semnificative de onorarii pe timp de pandemie

de Gloria Sauciuc în 27 Apr 2020
Distribuția dramediei HBO câștigătoare de Emmy a primit sporuri masive după o nouă rundă de renegociere a salariilor

Se pare că distribuția serialului Succession de la HBO știe câteva lucruri despre negocieri. Conform unor numeroase surse ale publicației The Hollywood Reporter, actorii din dramedia câștigătoare de premiu Emmy se pot lăuda cu creșteri de salariu înainte celui de-al treilea sezon al serialului, iar asta în plină pandemie.

Deși distribuția serialelor obișnuiește să facă echipă înaintea unor renegocieri substanțiale, actorii din Succession, se crede, au negociat fiecare pe cont propriu. Totuși, majoritatea actorilor care joacă rolurile membrilor familiei Roy și ale apropiaților – anume Jeremy Strong (rolul Kendall Roy), Sarah Snook (rolul Siobhan Roy), Kieran Culkin (rolul Roman Roy), Alan Ruck (rolul Connor Roy), Matthew Macfadyen (rolul Tom Wambsgans) și Nicholas Braun (rolul verișorului Greg) au agreat fiecare aceeași cifră, în jur de 300.000 până la 350.000 de dolari per episod. Și, într-un gest care l-ar face mândru pe personajul Logan Roy, Brian Cox se pare că a primit o cifră mai mare decât restul.

Noul aranjament reprezintă o creștere semnificativă față de salariile anterioare ale actorilor – care erau, majoritatea, sub 100.000 de dolari per episod, conform unei surse a hollywoodreporter.com. Succession, povestea unui imperiu mass-media, inspirată din poveștile unor familii precum Murdoch și Redstone, a devenit un hit pe neașteptate în timpul primului sezon și, mai târziu, a câștigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic. Serialul a devenit tot mai important pentru brandul HBO după sfârșitul ultimelor sezoane ale unor seriale favorite precum Urzeala tronurilor și Veep de anul trecut.

Creșterile reflectă prețurile ridicate pentru talente de top, în contextul foarte competitiv din prezent, plasând distribuția în zona superioară a nivelului de plată pentru TV. Prin comparație, serialul Stranger Things – în care joacă Winona Ryder și David Harbour – a ajuns la cifre similare per episod (350.000 dolari) după renegocierile purtate după cel de-al treilea sezon, în timp ce actorii copii se crede că primesc 250.000 de dolari, deși aceste cifre s-ar putea să se mai fi actualizat în plus acum în mijlocul celui de-al cincilea sezon.

Despre o altă serie HBO, Westworld, principalii actori ai sezonului – Ed Harris, Evan Rachel Wood, Jeffrey Wright și Thandie Newton – au relatat că plățile lor au crescut la circa 250.000 de dolari per episod după propriile lor negocieri la sezonul trei. Între timp, hit-ul This Is Us a reușit să livreze aceleași valori per episod pe măsura ce a intrat în cel de-al treilea an de rulaj.

Succession a fost programat să înceapă filmările în următorul sezon dar, ca toate celelalte producții ale momentului, a fost amânat pe termen nedefinit datorită epidemiei de coronavirus.

Exploreaza subiecte similare:

Succession, Kieran Culkin, Jeremy Strong, Matthew Macfadyen, Nicholas Braun, Brian Cox, Sarah Snook, Westworld, Ed Harris, Evan Rachel Wood, Jeffrey Wright, Thandie Newton, This Is Us, Stranger Things, Winona Ryder, David Harbour

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells