A sosit trailerul oficial pentru documentarul Schumacher!

25 Aug 2021
Acest documentar va fi lansat la nivel global pe 15 septembrie

Netflix a lansat miercuri trailerul oficial pentru Schumacher, portretul sportivului Michael Schumacher, cel care a obținut titlul mondial al Formula 1 de șapte ori.

Pe 25 august, acum 30 de ani, Michael Schumacher a condus în prima sa cursă de Formula 1, în Spa, Belgia. Cu această ocazie Netflix lansează trailerul oficial, imagini și poster pentru film. Caracterizat de o pasiune nemuritoare, o muncă asiduă și o ambiție de neegalat, Schumacher a trecut rapid de la nou-venit la campion mondial și - în cele din urmă - legendă a sportului. Schumacher este singurul film pe deplin susținut de familia sa, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Schumacher este produs de Benjamin Seikel și de Vanessa Nöcker pentru B|14 FILM GmbH și regizat de Hanns-Bruno Kammertöns, Vanessa Nöcker și Michael Wech.

Sinopsis oficial

Cu implicarea totală a familiei cunoscutului pilot de curse, documentarul Schumacher prezintă interviuri rare și imagini de arhivă în premieră, oferind un portret intim, dar și critic al sportivului care a obținut titlul mondial de șapte ori. Documentarul explorează numeroasele fațete care l-au format și l-au definit pe acest sportiv polivalent, parcurgând traseul ascensiunii lui amețitoare într-un sport plin de adrenalină și pericol, cu milioane de fani în întreaga lume. Voința lui de fier și puterea de a ieși triumfător atunci când nimeni nu se aștepta l-au plasat pe Michael Schumacher în centrul atenției lumii întregi.

Parcursul lui Michael Schumacher a stârnit imaginația a milioane de oameni, dar succesul acestui om extrem de rezervat nu se rezumă doar la cursele automobilistice. Personalitatea lui Michael Schumacher nu este definită doar de spiritul său de luptător și de setea de perfecționism. Lipsa de încredere în sine și nesiguranța completează portretul unui om sensibil și reținut. Părinții, copiii și soția sa, Corinna Schumacher, iubita lui Michael încă din copilărie, sunt acum pregătiți să îi spună povestea...

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells