Vineri seara a avut loc startul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, cu Philomena lui Stephen Frears în deschidere. Din cauza ploii încăpăţânate, proiecţia pe ecranul gonflabil din Piaţa Unirii a fost imposibilă, ceea ce a făcut organizatorii să "dubleze" gala pentru a satisface numărul mare de spectatori, aceasta fiind găzduită de cinema Florin Piersic, cel mai mare cinematograf din România, şi de Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
La evenimentul de la Casa de Cultură a Studenţilor au fost prezenţi Emil Boc, primarul oraşului, regizorul francez Nicolas Philibert, onorat în secţiunea 3X3 a ediţiei, regizoarea finlandeză multi-premiată Pirjo Honkasalo, alături de scriitoarea şi scenarista filmului Concrete Night, Pirkko Saisio, cineasta suedeză Anna Eborn (Pine Ridge), regizorii din competiţie Noaz Deshe (Umbra albă) şi Amir Toodehroosta (Câinele) şi actriţa Ilinca Tomoroveanu, interpreta rolului principal din filmul Frumoasele vacanţe, coproducţie româno-maghiară a anului 1968 inclusă în secţiunea Proiecţii speciale.
Gala a stat sub semnul campaniei Salvaţi marele ecran, care intenţionează să readucă în circuitul cinematografic măcar câteva din sutele de cinematografe lăsate de izbelişte pe întreg teritoriul României după Revoluţie. Prima ţintă a campaniei este una dintre cele mai interesante locaţii ale Clujului, Depozitul de filme, administrat de RADEF Româniafilm. Astăzi un spaţiu părăsit, depozitul impresionează cu kilometrii de peliculă lăsaţi claie peste grămadă în sediul în paragină, dar şi cu potenţialul său în ceea ce priveşte transformarea într-un spaţiu cultural al Clujului. Cine ştie, poate că peste câţiva ani aici vom avea primul Muzeu al filmului din România...
Foste angajate ale RADEF au povestit pe scenă despre importanţa Depozitului. Aici erau păstrate şi de aici erau distribuite rolele de film către cele 12 judeţe din Transilvania. TIFF a iniţiat o campanie de colectare de fonduri pentru igienizarea Depozitului şi reatrage atenţia asupra lui incluzându-l într-o serie de spaţii neconvenţionale unde se vor proiecta filme, alături de Universitatea Sapienţia şi Cercul militar.
Depozitul de film este gazda neoficială a unei întregi noi secţiuni a TIFF-ului, Cinema mon amour, care proiectează filme despre dragostea pentru cinema, despre cinematografe de artă care au rezistat în ciuda dezinteresului pentru producţiile mai vechi sau despre iniţiative din alte ţări asemănătoare campaniei Salvaţi marele ecran.
Acestea sunt doar câteva dintre cele peste 200 de filme aduse la Cluj la cea de-a 13 ediţie a festivalului.

Festivalul promite una dintre cele mai bune ediţii
Citește și
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
CineCloud
Jennifer Taylor
Equity
Michael Rapaport
The Protector
Raya and the Last Dragon
Faith Hill
Happy Feet Two
Lord of the Flies
Cop Dog
Gillian Jacobs
The Princess Diaries
Patrick Dempsey
Bandidas
U Turn
Her Yerde Sen
King of the Hill
The Devil's Tomb
Medcezir
New in Town
Relatos salvajes
Diana Munteanu
Gillian Anderson
Mud
Tawny Kitaen
F. Gary Gray
Old Dogs
Piedone l'africano
American Pie presents: Band Camp
Taryn Manning
Shutter Island
Cinemagia
> Festival Tiff 2014
> A început TIFF 2014!
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Animal Friends
- Nobody 2
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
A început TIFF 2014!
Părerea ta
Spune-ţi părerea