A început lucrul la continuările lui Fast and Furious, confirmă Vin Diesel

de Cristina Grigore în 21 Dec 2011
A început lucrul la continuările lui Fast and Furious, confirmă Vin Diesel

Realizatorii lui Fast and Furious speră să continue franciza cu alte două filme, la ale căror scenarii se lucrează deja, ele incluzând de această dată o mulţime de personaje noi, după cum a declarat Vin Diesel site-ului The Hollywood Reporter.

Actorul, care a servit şi ca producător executiv al seriei, a spus că echipa de creaţie a lui Fast and Furious – regizorul Justin Lin şi scenaristul Chris Morgan - şi-a dat seama de potenţialul pe care franciza încă îl are şi a hotărât extinderea ei până la cea de-a şaptea parte. Scenariile părţilor a şasea şi a şaptea vor fi scrise însă în acelaşi timp, iar lucrul la povestea care va lega cele două filme a început deja.

„Odată cu succesul ultimului film, cu adăugarea atâtor personaje noi şi a posibilităților nelimitate ivite cu ocazia asta, când am început să ne gândim ce anume va intra în povestea următoare, ne-am dat seama că avem deja mai mult material decât avem nevoie. Știam că trebuie să imaginăm o poveste care să merite atenţia, în care relaţiile dintre personaje să fie bine reliefate, iar când ne-am apucat să punem totul pe hârtie, am trecut din prima de 110 pagini”, a spus actorul.

Diesel a făcut parte din distribuţia francizei încă de la lansarea acesteia, însă a lipsit din partea a doua a seriei. A avut o scurtă apariţie în cea de-a treia parte şi a revenit apoi pentru părţile patru şi cinci ale lui Fast and Furious. Ultima peliculă din serie, Fast Five, lansată în luna aprilie a acestui an, a avut încasări globale de 626 de milioane de dolari.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Beatryce pe 21 decembrie 2011 10:08
pf..celelalte parti au fost super..
numai sa nu continue doar pt ca au avut succes si sa iasa ceva aiurea..

maryus8 pe 21 decembrie 2011 13:09
dak isi continua povestea de l fast five eu zic ca o sa fie ok::X
Crist11 pe 21 decembrie 2011 13:09
Vor sa ajunga la 10.
kalamity90 pe 21 decembrie 2011 13:15
altul? mi se face scarba...inafara de 3 celelalte au fost abureli...
cavallioty pe 21 decembrie 2011 22:19
daca tie ti-a placut filmul 3 asta spune multe
kalamity90 pe 23 decembrie 2011 01:19
zi-mi o faza sf din 3. si iti spun si eu 10 din oricare din restu...
Gebeleizis pe 21 decembrie 2011 14:25
Deja mi se pare ridicol sa faci atatea filme pe acelasi subiect.
Bayard pe 21 decembrie 2011 15:23
De ce sa fie ridicol??? Nu sunt chiar filme cu povesti serioase.... doar de distractie, de ce sa nu mai faca??? Toate Rocky au fost ridicole... nu asta. Important e sa fie bun, ca Fast 5... ca celelalte, cam slabute
Qube86 pe 21 decembrie 2011 20:39
Imi place seria asta...Daca o sa continue in ritmul de pana acum o sa fie super...
tonymaestrul pe 21 decembrie 2011 21:58
abia astept sa il faca. A fost super tare seria
alex_il_fenomeno pe 23 decembrie 2011 18:39
sa vedem ce subiect va mai aborda si acesta .
AndreBlack pe 25 decembrie 2011 17:51
Abia Astept !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells