A fost anunțată data de lansare a lui Fast & Furious 7

de Cristina Grigore în 24 Dec 2013
Filmul va avea o întârziere de nouă luni față de data de lansare stabilită inițial

Fast & Furious 7 este pe cale de a fi încheiat, iar producătorii au anunțat ieri data de lansare a producției, înghețate de moartea unuia dintre staruri, actorul Paul Walker.

The Hollywood Reporter a preluat anunțul celor de la Universal, potrivit căruia filmul va fi lansat cu nouă luni mai târziu față de data stabilită inițial, pe 10 aprilie 2015.

”Pentru a continua aventurile plasate în jurul Globului ale francizei construită în jurul ideii de viteză, Paul Walker și Vin Diesel vor apărea drept capetele de afiș ale lui Fast & Furious 7”, spune unul dintre purtătorii de cuvânt ai studiourilor.

Recent, și actorul Vin Diesel a confirmat reluarea producției filmului, prin imaginea – din ultima scenă filmată împreună cu Walker - și comentariul publicate pe contul său de Facebook.

”Ne-am simțit cu toții împliniți datorită mândriei de colabora la producția pe care acum o finalizăm… datorită momentelor magice surprinse… și conștientizării faptului că am ajuns atât de departe”, a notat actorul.

Deși s-a vorbit despre includerea în distribuție a lui Cody Walker, fratele starului mort la 40 de ani, pentru a înlocui, cu ajutorul graficii computerizate, fața lui Paul în film, comunicatul nu menționează nimic despre acest lucru. Potrivit comunicatului, se pare că regizorul James Wan și scenaristul Chris Morgan vor să îl scoată din acțiune pe Brian O’Connor folosindu-se doar de scenele deja filmate.

Exploreaza subiecte similare:

Fast & Furious 7, Paul Walker, Vin Diesel, James Wan, Chris Morgan

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 24 decembrie 2013 12:22
Mult prea tarziu il lanseaza dar macar sa merite asteptarea .
gabryel_eduard pe 24 decembrie 2013 23:52
MA INTREB CE VOR FACE CU ROLUL LUI PAUL
RaMy_SmIlE pe 25 decembrie 2013 13:12
Pe bune???? apare prea tarziu :( nu-mi convine deloc !! >:P
coco_mafya pe 25 decembrie 2013 16:25
pacat ca nu il pun in film pe fratele lui Paul....rusine!
catajedi pe 25 decembrie 2013 19:41
Este bine ca il lanseaza pana la urma. Din cate stiu familia lui Paul Walker a fost de acord cu lansarea ultimului sau film. Dar data data de lansare mi se pare pusa mult prea tarziu mai ales ca spun ca in mare filmarile s-au terminat. Ar fi putut pune un august sau septembrie 2014 ca si Riddick de anul acesta. Pacat ca nu il pun in film pe fratele lui Paul, poate ar fi putut spune este chiar fratele personajului sau.
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 16:56
Pff, ce data... Cine stie cate lucruri se vor mai schimba pana atunci.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells