În colecţia Cinema a editurii Polirom a apărut al treilea volum din Istoria cinematografiei în copodopere: Vîrstele peliculei. De la „Cîntăreţul de jazz” la „Luminile oraşului” (1927-1931).
Al treilea volum al seriei abordează perioada în care se tranşează disputa dintre filmul mut şi cel sonor şi al cărei început este marcat de premiera Cîntăreţului de jazz. Tot în această perioadă au loc şi primele decernări ale Premiilor Oscar (stagiunea 1927-1928), care, deşi la început ignoră complet noile „talkies”, ajung în cîţiva ani să le recunoască valoarea. Marii regizori ai vremii – printre care Dreyer, King Vidor, Sjöström, Dovjenko, Von Sternberg, Renoir, Murnau, menţionaţi în acest volum – au fost nevoiţi să se adapteze din mers la noile mijloace tehnice. Dar părerile erau împărţite: pe de o parte, Eisenstein credea în filmul sonor şi în „cuvintele revelatoare”, pe cînd Chaplin considera cuvîntul fatal pentru celebrul său tramp, creat prin şi bazat exclusiv pe „alfabetul mişcării, poezia gestului”.
„Eşti captivat de aceste capodopere ale cinematografiei, iar scrisul lui Tudor Caranfil este, la rîndul lui, captivant. Tudor Caranfil ştie să emoţioneze cititorul.” (Mihai Fulger)
„Cărţi fascinante, precum un serial bine condus...” (Roxana Pană)
„Apreciez, la Tudor Caranfil, mersul împotriva curentului, curajul de a-şi susţine părerile chiar şi atunci (sau mai ales atunci) cînd are de dus război cu toată lumea. Dar Caranfil n-ar mai fi Caranfil dacă s-ar plia pe opinia majorităţii, şi cred că acesta este meritul său cel mai mare.” (Alex. Leo Şerban)
„Tudor Caranfil, admirabil cunoscător al cinematografului...” (Nicolae Manolescu)
Iată ce spune autorul Tudor Caranfil despre volumul său:
„Am pregătit acest nou volum al Vîrstelor peliculei, al treilea din cinci proiectate, cu o ascunsă teamă: Şi dacă această carte care -da!- va fi avut publicul ei într-o vreme, acum vreo 20 de ani, nu-l va întîlni pe cititorul de azi? Dacă - aşa cum se spune - şi-a trăit traiul, a expirat odată cu autorul ei şi nu merită decît cel mult respectuoasa reculegere?...
Fiindcă cine mai stă să se gîndească la Aurora lui Murnau cînd o are la îndemînă pe cea a lui Cristi Puiu, şi cine s-ar mai interesa de Luminile oraşului azi cînd avem avataruri berechet, şi ni se mai împrumută şi ochelari prin care pînă şi dinozaurii să aprecieze corect lucrurile?...
Scriu aceste rînduri de la Cannes unde am vazut tineri îngrămădindu-se la un film mai
bătrîn chiar decît mine, la Boudu sauve des eaux, ceea ce mă face să cred ca vraja filmelor mari nu se stinge. Şi-mi dă curaj!...
Aşa că încredinţez editurii Polirom, în luciditatea şi justeţea deciziei căreia cred, şi această "vîrsta a treia", pornind spre elaborarea celui de-al patrulea volum din Istoria cinematografiei în capodopere, cu noroc reeditată...”
Tudor Caranfil (n. 1931, Galaţi), absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti în 1957, este critic şi istoric de film, realizator de emisiuni TV. În anii ’60 a iniţiat Seara prietenilor filmului, prima formă a Cinematecii române. Este invitat permanent al Festivalurilor de la Cannes şi de la Berlin, unde a fost, în numeroase ediţii, membru în juriul FIPRESCI. Participă la diferite festivaluri româneşti şi internaţionale de film, precum cele de la Karlovy Vary, Oberhausen, Namur, Cottbus, Kiev, Los Angeles, Locarno, Lübeck, Moscova, Rotterdam, San Francisco.
A mai publicat: 7 capodopere ale filmului mut (1966), F.W. Murnau (1968), Romanul unui film: „Cetăţeanul Kane” (1978; ediţia a II-a, 2008), În căutarea filmului pierdut (1988), Dicţionar de filme româneşti (2002; ediţia a II-a, 2004), Dicţionar universal de filme (2002; ediţia a II-a, 2003; ediţia a III-a, 2008), Pe aripile vîntului (2003). La Editura Polirom a apărut Istoria cinematografiei în capodopere. Vîrstele peliculei (ediţia a II-a), vol. 1 : De la „Stropitorul stropit” la „Rapacitate” (1895‑1924) (2009) şi vol. 2 : De la „Ultimul dintre oameni” la „Don Juan” (1924-1927) (2009). În pregătire, vol. 4, ediţie revăzută şi adăugită.
Părerea ta
Spune-ţi părerea