Calupul de cinci scurtmetraje premiate la marile festivaluri de film poate fi vizionat din nou la cinema. Cinematograful Elvira Popescu proiecteaza cele cinci titluri, acestea putand fi in continuare achizitionate in format DVD in centrele specializate din tara. Cele cinci scurtmetraje sunt O zi buna de plaja (Bogdan Mustata, Ursul de Aur Berlin 2008), Valuri (Adrian Sitaru, Leopardul de Aur Locarno 2007), Alexandra (Radu Jude, filmul de deschidere al festivalului de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand), Lectia de box (Alexandru Mavrodineanu, concurent al unei competitii online afiliate festivalului de la Cannes) si Acasa (Paul Negoescu, castigatorul mai multor premii la festivaluri internationale). Acestea vor putea fi vizionate la cinema Elvira Popescu pana pe 20 noiembrie inclusiv, pretul unui bilet ridicandu-se la 7 lei.
Iata mai jos programarea vizionarilor:
Vineri 14 noiembrie, ora 18.00
Duminica 16 noiembrie, ora 16.00
Luni 17 noiembrie, ora 18.00
Marti 18 noiembrie, ora 18.00 si 20.00
Miercuri 19 noiembrie, ora 18.00 si 20.00
Joi 20 noiembrie, ora 18.00 si 20.00