4 experienţe „crunte” la cinema

Ai un film pe care îl aştepţi de luni, poate ani de zile, îţi iei primul bilete (poate chiar folosind aplicaţia Cinemagia) şi te aşezi cuminte pe scaunul de cinema, gata de acţiune. Doar că altcineva din sală e hotărât să-ţi strice experienţa! Cunosc foarte bine senzaţia, iar mai jos iată patru experienţe crunte şi cât se poate de personale avute în sala de cinema.

Când horror-urile îţi provoacă infarct
O poveste de demult, foarte demult, în primele luni de activitate ale Hollywood Multiplex, primul cinematograf multiplex profesionist din România. Filmul era horror (titlul s-a pierdut în negura uitării), dar acţiunea era antrenantă şi fiorii suficient de consistenţi ca să mă tot foiesc pe scaunul de cinema. Filmele horror sunt cele mai bune ocazii să observi umbre sau mişcări suspecte, imaginare sau nu, dar în cazul meu umbra era foarte suspectă şi deloc imaginară: recunosc că m-am speriat crunt când la ureche mi-a apărut o chestie albă, exact în timp ce pe ecran un personaj avea parte de un sfârşit violent şi sângeros.

Ce se întâmplase? Un spectator din spate, probabil nemulţumit de confortul scaunului, se descălţase şi-şi pusese picioarele cu ciorapi albi pe spătarul scaunului meu. Când i-am spus, câteva secunde nu a părut să înţeleagă care e problema. Într-un târziu şi-a lăsat picioarele jos şi s-a încălţat.

Mai zgomotoşi ca Scrat
La vizionarea de presă a lui Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă am primit bilet lângă un cuplu cvadragenar ce părea pregătit pentru o distracţie pe cinste: popcorn, pahare mari de suc, nachos cu extra sos. Cei doi purtau o conversaţie cam personală pentru cât de puternic li se auzeau vocile, dar nu m-am impacientat, crezând că vor tăcea de îndată ce se face întuneric în sală. Au schimbat subiectul, dar nu au tăcut. "Ia uite, veveriţoiul ăla tâmpit!", a zis ea, cu gura plină de nachos, dar suficient de tare să se audă la trei rânduri în spate. "Ce hazos e", a venit replica partenerului, la fel de zgomotoasă. Pe ecran continentele pluteau în derivă, ca şi speranţele mele de a vedea un film în condiţii normale.

Le-am făcut observaţie. Stupoare. "Dar nu vorbim tare", a zis ea, înghiţind zgomotos. "Du-te, bă, de-aici", a zis el, agresiv, făcând un gest de parcă ar fi vrut să se ridice la mine (cu atâtea "gustări" în poală, eram în siguranţă). "Ba vorbiţi foarte tare. Sunteţi la cinema, dacă vreţi să vorbiţi puteţi vedea filmul acasă în sufragerie", le-am spus, o idee mai răutăcios decât era necesar. S-au mai uitat câteva secunde urât, au comentat că nici la cinema nu scapă de "nebuni", dar au tăcut până la sfârşit filmului.

Copii pierduţi printre Transformeri
Cu patru-cinci şi uneori chiar şapte premiere pe săptămână, nu ne mai putem plânge că anumite grupe de vârstă sunt neglijate de programele cinematografelor, copiii cu atât mai puţin. Şi atunci de ce intrăm cu copii care nu ştiu să citească la filme care chiar nu le sunt destinate?

La vizionarea Transformers: Exterminarea, la două scaune de mine se afla un copil de maxim cinci ani. Imediat după generic, maică-sa a început să îi explice ce se întâmplă pe ecran, semn că puştiul nu ştia să citească. Am rezistat vreo zece minute auzind încontinuu întrebarea "da' acuma ce se întâmplă?!", pusă în gura mare de copil şi urmată de explicaţiile, tot în gura mare, ale mamei. Într-un târziu i-am zis că instructiva ei conversaţie cu odrasla este deranjantă. A luat-o foarte personal şi şi-a proptit imediat mâna în şold, răţoindu-se că "părinţii decid la ce film merg copiii, nu altcineva". Am lăsat-o în pace.

Pe la jumătatea filmului puştiul era total dărâmat de experienţă. Scenele violente, cu eroii atacaţi de creaturi de coşmar, l-au speriat crunt. Mama încetase cu explicaţiile şi îi ţinea mâna la ochi. Deşi era clar că fiul ei era speriat, nu a ieşit din sală. Da, ratingul filmul era "Cu acordul părinţilor pentru copii până în 12 ani", dar ce te faci când părinţii nu-l bagă în seamă?

Comitete, comiţii şi decepticoni
Tot de Transformers, dar de prima lor aventură pe Terra, mă leagă o experienţă pe care nu mai vreau să o repet. Prin amabilitatea distribuitorului, am putut vedea primul film al seriei cu o lună înainte de premieră, la vizionarea de rating. În minuscula sală de proiecţii de la Centrul Naţional al Cinematografiei ne aflam eu şi cei şase sau opt membri ai comisiei (nu le ştiu numărul exact, pentru că o parte au venit după începerea filmului). Ei bine, am ascultat timp de două ore cele mai proaspete bârfe, mărturisiri legate de sănătate şi tratamente, detalii despre concedii şi aşa mai departe. O conversaţie generală, deloc întreruptă de spectacolul de pe ecran. Şi obiceiul nu a dispărut: şi acum, când comisia şi criticii merg împreună la o vizionare, membrii comisiei răspund nonşalant la telefon şi vorbesc tare, de parcă ar fi singuri în sală.

Care este cea mai "cruntă" experienţă a ta într-o sală de cinema?

Sursă foto: Depositphotos