- Cele mai populare filme la TIFF!
- TIFF se mută la Bucureşti şi Sibiu
- Cronică: Sin retorno
- Covorul roşu la TIFF 2011!
3D de nota zece la TIFF
de Ştefan Dobroiu in 6 Iun 2011
Două proiecţii-eveniment de la TIFF ne-au schimbat programul nouă, celor de la Cinemagia, hotărâţi să vedem cum se descurcă, din spatele ochelarilor 3D, doi dintre cei mai celebri regizori europeni, Wim Wenders şi Werner Herzog. Câştigător la puncte este fără îndoială Wim Wenders, care aduce în sala de cinema, cu o tehnică 3D desăvârşită, povestea şi coregrafiile celebrei dansatoare şi coregrafe Pina Bausch. Deşi ajutat de un subiect poate chiar mai incitant, Werner Herzog dă chix cu Peştera viselor uitate: lungit, cu digresiuni impardonabile, documentarul său se bazează exclusiv pe frumuseţea celor mai vechi desene create vreodată de om, descoperite în anii '90 în spectaculoasa peşteră Chauvet din Franţa.
Din nefericire, Wolf Bosse, supervizorul de stereoscopie pentru proiectul Pina, nu a mai reuşit să ajungă la Cluj, unde urma să ţină un masterclass despre tehnicile 3D atât de populare în acest moment (măcar printre producătorii de blockbustere, conştienţi că biletele la filmele tridimensionale sunt sensibil mai scumpe). Am fi avut multe să-l întrebăm, mai ales că Pina 3D, care se va lansa în România pe 9 septembrie, pur şi simplu excelează la acest capitol.
Wim Wenders intenţiona de aproximativ un deceniu să aducă pe marele ecran captivantele mişcări şi coreografii ale bunei sale prietene Pina Bausch, iar avansarea tehnologiei 3D i-a oferit şi suportul tehnic pentru a face dreptate unei arte care depinde atât de mult de spaţiu. În Pina ai să vezi fragmente din celebrele Café Müller, Le Sacre du Printemps, Vollmond şi Kontakthof, care în format 3D arată pur şi simplu magnific. Pariul câştigat de Wenders este evident şi în scenele în care dansatorii companiei Tanztheater Wuppertal Pina Bausch "evadează" de pe scena teatrului lor şi dansează în decorurile industriale al oraşului Wuppertal, într-o captivantă aventură vizuală.
Din 9 septembrie vei putea vedea pe marile ecrane şi unul dintre cele mai spectaculoase momente înregistrate vreodată cu o cameră 3D: pe scena neagră, dansatori îmbrăcaţi în costume viu colorate îşi execută mişcările aruncând în jur evantaie din stropi de apă. O vei auzi cântând şi pe Maria Tănase, iar printre secvenţele de dans o vei putea cunoaşte mai bine pe apreciata Pina Bausch, readusă printre spectatori de imagini, dar şi de omagiile dansatorilor din trupa ei.
Dacă Pina dovedeşte că 3D-ul este obligatoriu pentru un astfel de film, cu totul altfel stau lucrurile în cazul documentarului Peştera viselor uitate, de Werner Herzog: explorarea peşterii Chauvet din Franţa, în care s-au descoperit cele mai vechi desene realizate de mâna omului preistoric şi cunoscute omului modern (deşi adevărata vârstă a operelor de artă este încă dezbătută). Cu ajutorul unui mini-echipe tehnice, Werner Herzog explorează peştera, aruncă pe ecran câteva dintre cele mai interesante desene (sunt magnifice), dar documentarul său are probleme supărătoare pentru spectator, în sensul că nu răspunde la câteva întrebări obligatorii, preferând balastul unor secvenţe inutile.
Bineînţeles, de la Werner Herzog nu te poţi aştepta niciodată să primeşti ceea ce vrei, iar întrebările şi comentariile inspirate ale regizorului, aflat mai mereu în afara ecranului, sunt adesea o sursă de umor. Doar că Peştera viselor uitate nu avea de ce să fie 3D: în primul rând desenele deja sunt 3D, pentru că artiştii de acum 30.000 de ani s-au folosit de cotloanele şi cavităţile pereţilor de stâncă pentru a da perspectivă operelor lor. Cum în cinema Florin Piersic nu a existat şi o subtitrare 3D, iar subtitrarea 2D era întunecată de ochelari până la ilizibil, o parte dintre spectatorii nefamiliarizaţi cu limba engleză au ajuns să părăsească sala. Până şi noi am preferat să mai scoatem din când în când ochelarii, mai ales la secvenţele în care Werner Herzog intervievează cercetătorii însărcinaţi să exploreze galeria de artă din adâncuri.
În ceea ce priveşte subiectul, Peştera viselor uitate este obligatoriu, în schimb. Werner Herzog este unicul regizor care a primit permisiunea să filmeze în interior şi, cum peştera este închisă publicului pentru că o oricât de mică schimbare a microclimatului ar putea dăuna comorile dinăuntru, documentarul său este UNICA şansă de a explora desenele magnifice. Preferatul nostru este şi cel mai cinematografic: un rinocer, al cărui contur dublat şi triplat în linii mai subţiri şi mai estompate aminteşte de tehnicile animaţiei, sugerând mişcarea! Autorul acestor rânduri nu poate crea contururi atât de corecte nici în ziua de azi, dar iată că aceşti Leonardo ai preistoriei puteau reprezenta lumea înconjurătoare fără greşeală, ceea ce ridică o întrebare lăsată fără răspuns de Herzog: cum executau strămoşii noştri desenele la lumina torţelor, integrând asperităţile peretelui de stâncă, din prima, fără să facă încercări?
În loc să răspundă la întrebările urgente, Herzog include divagaţii în documentar: delicios dar inutil este maestrul parfumeur care "descoperă" noi peşteri cu ajutorul nasului infailibil. Un faux pas ni s-au părut şi imnul Statelor Unite cântat de un cercetător la un fluier de os vechi de zeci de mii de ani sau "joaca de-a vânatul cu suliţa", divagaţii ce îndepărtează spectatorul de la fascinaţia din adâncuri.
Poţi vedea în galeria acestui articol câteva dintre cele mai interesante desene din peştera Chavet, inclusiv rinocerul "animat", dar şi o imagine cu publicul din cinema Florin Piersic, captivat de extraordinara Pina Bausch.
Imagini
Vezi imaginiSpune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
3D de nota zece la TIFF
Părerea ta
Spune-ţi părerea