Acum câţiva ani te întrebai şi tu, ca şi noi, dacă tehnologia 3D va depăşi stadiul de „experiment” şi se va impune în cinematografe. 2012 vine cu o concluzie categorică: 3D-ul este aici şi va rămâne aici multă vreme. Este de ajuns să observi tendinţa de generalizare şi faptul că producţii pe care nu le-ai fi considerat eligibile pentru formatul 3D şi-au făcut apariţia pe marile ecrane utilizând „noua” tehnologie. Primul exemplu care ne vine în minte poate fi văzut în continuare în cinematografe, şi anume Viaţa lui Pi, ecranizarea lui Ang Lee după celebrul roman al canadianului Yann Martel.
La prima vedere, Viaţa lui Pi în 3D a sunat ca o idee proastă, căci ce putea fi atât de ofertant din acest punct de vedere la povestea unui puşti indian pierdut pe apele Pacificului într-o barcă de salvare? Dar Ang Lee a reuşit să ofere o viziune asupra lui Pi atât fidelă sursei, cât şi extrem de originală şi personală. Dacă vezi filmul la cinema ai să vezi că alegerea regizorului de origine taiwaneză a fost cât se poate de bună, premiera de vineri folosind tehnologia într-un mod adesea spectaculos.
Ca de obicei, când vine vorba de 3D animaţiile excelează. Există încă o mulţime de lucruri de rezolvat la proiecţiile (şi filmarea) în trei dimensiuni, iar supărarea noastră cea mai mare vine de la imaginile atât de neclare atunci când obiecte sau personaje se mişcă repede pe ecran. Nu acelaşi lucru se întâmplă în animaţii, unde controlul mişcării şi imaginea simplificată dau 3D-ului o naturaleţe pentru care filmele live-action vor mai avea mult de aşteptat. Sunt de amintit Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă, aventurile lui Sid, Manny şi Diego prezentate în format 3D devenind cea mai de succes premieră a anului în România, cu aproape 360.000 de spectatori, dar nici Lorax. Protectorul pădurii, lansat în martie, sau Brave/Neînfricată, cu premiera în august, nu s-au lăsat mai prejos la acest capitol. La fel şi Madagascar 3: Europe's Most Wanted şi The Rise of the Guardians, care a compensat o poveste previzibilă cu imagini 3D spectaculoase. Ce ne pare rău este că nu am văzut În căutarea lui Nemo, relansat în noiembrie după o convertire lăudată de specialişti. Când am auzit că în România vine doar în versiune dublată, am ajuns la concluzia că clasicul Pixar e de nevăzut fără vocea lui Ellen DeGeneres în rolul uitucei şi simpaticei Dory.
Dar marea provocare sunt filmele live-action, aşa că ne-am propus să-ţi identificăm câteva din marile reuşite ale anului. Nu trebuie să ratezi Hobbitul: O călătorie neaşteptată, care poate beneficia şi de faptul că este proiectat în România şi în versiunea HFR (high frame rate, adică o frecvenţă mai mare de derulare a cadrelor, de 48 de cadre pe secundă, comparativ cu formatul clasic de 24 de cadre pe secundă). Peter Jackson a aruncat pe ecran câteva secvenţe care arată tare bine în 3D, iar aventurile simpaticului Bilbo, interpretat de un Martin Freeman foarte potrivit, au şi ele de ce te ţine nemişcat pe scaunul de cinema.
Ne-a mai atras atenţia Prometheus, cu imaginea lui foarte clară şi atenţia deosebită acordată detaliilor în 3D. Îţi spunem de la început că acest prequel al celebrei francize începute în 1979 nu ni se pare că s-ar ridica la nivelul primelor două părţi regizate de Ridley Scott şi James Cameron, dar asta nu înseamnă că echipa din spatele efectelor speciale nu şi-a făcut treaba ca lumea.
La fel stau lucrurile cu The Avengers, cel mai mare succes al lui 2012, cu 1,5 miliarde de dolari încasate în toată lumea. The Avengers este în acest moment al treilea cel mai popular film din istorie, după Titanic şi Avatar, iar un aspect 3D realizat cu atenţie a convins şi el cinefilii să vadă şi să revadă (noi l-am văzut de două ori) captivanta aventură „de grup” regizată de Joss Whedon.
Pentru la anul aşteptăm cu nerăbdare Oz: The Great and Powerful, deşi ultimul trailer este o idee cam prea colorat. Nu putem ignora Monsters University, continuarea mega-hitului Compania monştrilor, o producţie Pixar. G.I. Joe: Retaliation ar putea arăta bine în 3D, mai ales că producătorii au amânat premiera cu nouă luni, unul dintre motive fiind acela al unei convertiri făcute atent. Dar cea mai aşteptată premieră din punctul nostru de vedere este Marele Gatsby, filmul lui Buz Luhrman bazat pe romanul lui F. Scott Fitzgerald. Recunoaştem că ne-a surprins alegerea regizorului, căci formatul 3D este mai potrivit animaţiilor, SF-urilor şi filmelor fantasy decât unei producţii de epocă (acţiunea are lor în anii '20), dar trailerele ne-au convins că Luhrmann şi-a luat câteva inspirate libertăţi în aducerea pe ecran a romanului, iar faptul că în echipa de efecte speciale sunt oameni care au lucrat la Matrix, Superman Returns şi Sucker Punch nu face decât să promită imagini spectaculoase în această premieră cu Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire şi Carey Mulligan în rolurile principale.
Care e filmul tău 3D preferat din 2012?
2012: succese 3D
de Ştefan Dobroiu în 24 Dec 2012Citeşte şi:
Taguri:
Peter Jackson, Baz Luhrmann, ang lee, Life of Pi, The Hobbit: An Unexpected Journey, Ice Age: Continental Drift, Brave, Prometheus, The Avengers, Oz: The Great and Powerful, Monsters University, The Great Gatsby
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
2012: succese 3D
Părerea ta
Spune-ţi părerea