13 scurtmeraje românești, în secțiunea non-competitivă „Romanian Short Waves” a Festivalului de Film de la Cannes

de Cinemagia în 12 Apr 2016
„Suntem bucuroși că anul acesta vom prezenta la Cannes treisprezece scurtmetraje românești ce se remarcă prin prospețimea limbajului, performanță și tehnică regizorală”, a declarat Dan Burlac, initiatorul si directorul Programului Romanian Short Waves

Asociația Secvențe anunță scurtmetrajele care vor face parte din programul Romanian Short Waves 9. Filmele selectate în programul Romanian Short Waves vor participa la Short Film Corner, un eveniment destinat profesioniștilor din industria de cinema dedicată scurtmetrajului, secțiune non-competitivă a Festivalului de Film de la Cannes (11-22 mai 2016).

Cele 13 filme de scurt-metraj selectate pentru ediția din acest an a programului Romanian Short Waves sunt:

- Ocupat, de Octav Chelaru/Doitreizeci, 20 min

-  Retea indisponibilă, de Adina Dulcu/Danubius Film/15 min

-  Al doilea mal, de Diana Munteanu/Femis Paris/20 min

-  Sume, de Mihaela Popescu/Saga Film/20 min

-  A Night In Tokoriki, de Roxana Stroe/UNATC/17 min

-  237  de ani, de Ioana Mischie/Legende/UNATC/20 min

- Te mai uiti si la om, de Ana Maria Comănescu, 20 min

- Oglinda, de Besenyei Katalin/Filmtedd Fundation/10 min

- Sisif 2.0, de Luiza Parvu si Toma Peiu/Root Films, 11 min

- O fapta bună, de Andrei Gruzsniczki/Roll In Studio/27 min

- Skougos, de Dragos Panaitescu și Dragos Stefan/Mobra Film/12 min

- Șablon sau nu,  de Andra Nedelcu, Dorottya Balczo/Thropoesis Films/9 min

- Ipoteze sau predictii bazate pe teorii, de Andreea Paduraru/Mandragora Film/20 min

„Suntem bucuroși că anul acesta vom prezenta la Cannes treisprezece scurtmetraje românești ce se remarcă prin prospețimea limbajului, performanță și tehnică regizorală”, a declarat Dan Burlac, initiatorul si directorul Programului Romanian Short Waves.

Din programul Romanian Short Waves 9 care va însuma aproximatix 200 de minute de film, o proiecție specială de 110 minute va avea loc joi, 19 mai, începând cu orele 11.30, în Palatul Festivalului.

Romanian Short Waves este un program produs de Asociația Secvențe și susținut de Centrul Național al Cinematografiei și Institutul Cultural Român.

Lansat în anul 2004, Short Film Corner este un eveniment adresat exclusiv industriei cinematografice. Secțiunea oferă producătorilor şi regizorilor posibilitatea de a-și prezenta filmele selecționerilor de festivaluri, agenților, cumpărătorilor și de a pune bazele unor viitoare colaborări.

La ediția din 2015 au fost înscrise 3.467 de scurtmetraje din 107 de țări, scurtmetraje care au înregistrat peste 21.000 de vizionări în cadrul proiecțiilor din săli și a bibliotecii virtuale.

Short Film Corner este conceput ca o piață pentru filmele de scurtmetraj și, de aceea, participarea nu echivalează cu o selecție în cadrul secțiunilor competitive ale Festivalului de Film de la Cannes. 

 

 

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells